Tuesday, November 3, 2026
8.5 C
Bucharest

Presedintele : “Mulţumiri forţelor de ordine. Ruşine autorilor violenţelor!”

“Ruşine” autorilor violenţelor – este mesajul transmis de preşedintele Emmanuel Macron după manifestaţiile “vestelor galbene” de sâmbătă din Franţa, relatează AFP.

“Mulţumiri forţelor noastre de ordine pentru curajul şi profesionalismul lor. Ruşine celor care le-au agresat. Ruşine celor care s-au manifestat violent faţă de alţi cetăţeni şi jurnalişti. Ruşine celor care au încercat să intimideze parlamentari. Nu există loc pentru aceste violenţe în Republică”, a scris pe Twitter şeful statului francez.

Înaintea acestei reacţii, notează AFP, preşedinţia şi guvernul nu făcuseră niciun comentariu legat de noile manifestaţii ale “vestelor galbene” care cer în special anularea creşterii taxelor la carburanţi şi măsuri privind puterea de cumpărare.

Ministrul de Interne, Christophe Castaner, a denunţat violenţele din mai multe locuri din Franţa, în cursul cărora s-au operat 130 de reţineri, dintre care 42 la Paris.

Mai puţin semnificativă la nivel naţional decât a fost săptămâna trecută, mobilizarea ”vestelor galbene” s-a soldat sâmbătă cu ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine în centrul Parisului şi cu mai multe reţineri.

La ora 14:00 GMT, aproape 81.000 de manifestanţi erau în stradă în întreaga ţară, faţă de 244.000 săptămâna trecută la aceeaşi oră, a anunţat Ministerul de Interne.

Opt persoane au fost rănite, dintre care doi jandarmi, faţă de 106 săptămâna trecută, a adăugat aceeaşi sursă.

Celebrul bulevard Champs-Elysées din Paris, unde autorităţile au interzis protestele pe o anumită porţiune, a fost teatrul principal al incidentelor de sâmbătă.

De dimineaţă, manifestanţii s-au ciocnit cu forţele de ordine, aruncând cu obiecte şi construind baricade, în timp ce jandarmii şi poliţiştii antitero au răspuns cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Hot this week

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Topics

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img