De ani buni, in apropierea granitei de Est a Romaniei (si a NATO), Rusia ataca militar tari independente, transformand bazinul Marii Negre intr-un cosmar.

Ucraina a făcut un pas important în sensul instituirii legii marţiale după capturarea de către Rusia a trei nave ale Forţelor navale ucrainene în urma unui incident armat soldat cu răniţi în strâmtoarea Kerci, eveniment care a provocat o escaladare fără precedent în această zonă sensibilă, relatează AFP.

Tensiunea e atât de mare că Consiliul de Securitate al ONU va avea luni o reuniune de urgenţă, potrivit unor diplomaţi, care au precizat că aceasta a fost solicitată de ambele ţări. Moscova a cerut ca reuniunea să aibă loc la ora 11.00 (16.00 GMT), au declarat pentru AFP surse diplomatice.

https://www.antena3.ro/externe/incident-naval-in-marea-neagra-acuzatiile-grave-aduse-de-ucraina-496737.html

În noaptea de duminică spre luni, Consiliul de securitate şi de apărare ucrainean reunit de urgenţă i-a propus preşedintelui Petro Poroşenko să introducă legea marţială “pentru 60 de zile”, a anunţat secretarul acestei structuri.

Decizia trebuie validată de Parlamentul ucrainean, a cărui reunire în sesiune extraordinară este prevăzută în cursul după-amiezii, însă un vot pozitiv este departe de a fi garantat, notează France Presse.

Cu prilejul reuniunii Consiliului de securitate al ţării sale, preşedintele Poroşenko a denunţat “un act nebunesc al Rusiei împotriva Ucrainei”, dând asigurări că “atacul a fost premeditat”. “Legea marţială nu înseamnă o declaraţie de război” către Rusia, “ea va fi introdusă numai pentru apărare”, a dat el asigurări.

Tensiunile dintre Ucraina şi Rusia în jurul Mării Azov au cunoscut o escaladare bruscă duminică, când Kievul a acuzat Rusia că a lovit o navă ucraineană şi a blocat accesul în această mare mică, situată între Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, şi estul Ucrainei, teatrul unui război cu separatiştii proruşi.

Situaţia s-a deteriorat rapid, Ucraina acuzând Rusia în cursul serii de duminică că a capturat aceste nave după ce a deschis focul asupra lor în această zonă strategică.

Navele – două vedete blindate, Berdiansk şi Nikopol, şi remorcherul Iani Kapu – încercau să intre din Marea Neagră în strâmtoarea Kerci, care separă Crimeea de Rusia şi prin care se face accesul în Marea Azov.

Dintr-un total de 23 de militari aflaţi la bordul navelor, şase au fost răniţi, dintre care doi grav, potrivit armatei ucrainene.

Rusia a confirmat arestarea navelor şi faptul că a făcut uz de armament, acuzând navele ucrainene că “au efectuat acţiuni ilegale în apele teritoriale ruse”, însă a precizat că doar trei marinari ucraineni au fost răniţi în incident.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a denunţat “metodele de bandiţi la drumul mare” ale Ucrainei, într-o declaraţie transmisă AFP. “Mai întâi provocări, apoi presiuni puternice şi apoi acuzaţii de agresiune”, se menţionează în textul citat.

Forţele navale ucrainene dau asigurări totuşi că au anunţat Rusia în avans de itinerariul navelor lor.

Potrivit acestora, navele ucrainene au petrecut mai multe ore în faţa strâmtorii Kerci, după ce un petrolier a fost plasat sub podul Crimeii, care leagă peninsula de Rusia, pentru a bloca accesul în strâmtoare.

Această strâmtoare, singura cale maritimă între Marea Neagră şi Marea Azov, este o axă strategică de primă importanţă, atât pentru Rusia, cât şi pentru Ucraina.

“Aşteptăm de la Rusia să restaureze libertatea de trecere prin strâmtoarea Kerci şi facem apel la toate părţile să acţioneze cu maximum de reţinere pentru a se ajunge la o detensionare imediată a situaţiei”, a cerut Uniunea Europeană într-un comunicat. La rândul său, NATO a făcut apel “la reţinere şi la detensionare”.

Ministrul ucrainean al afacerilor externe Pavlo Klimkin a făcut apel la Occident “să formeze o coaliţie clară pentru a rezista actelor de agresiune ale Rusiei”.

“La instrucţiunile preşedintelui Poroşenko, facem imediat apel la Consiliul de Securitate al ONU”, a spus la rândul său Volodimir Ielcenko, reprezentant permanent al Ucrainei la ONU.

Rusia revendică controlul apelor din largul Crimeii de la anexarea peninsulei. Kievul şi occidentalii acuză Moscova că împiedică deliberat tranzitul navelor comerciale prin strâmtoarea Kerci.

Dificultăţile au apărut odată cu construcţia de către Moscova a unui pod foarte controversat de 19 km lungime în strâmtoarea Kerci. Instalarea sa în 2017 împiedică trecerea unei părţi a navelor. În acest an, Garda de coastă rusă a început să reţină nave, oficial pentru controale.

Kievul estimează că Moscova ar putea merge până la pregătirea unei ofensive împotriva Mariupol, ultimul mare oraş sub controlul Kievului în estul ţării.

Apele puţin adânci ale Mării Azov scaldă sudul Donbass, regiune ucraineană unde conflictul armat cu separatiştii proruşi s-a soldat cu peste 10.000 de morţi în patru ani. Kievul şi Occidentul acuză Rusia că îi susţine militar pe separatişti, ceea ce Moscova dezminte în pofida a numeroase probe, scrie Agerpres.

Reactia purtatorului de cuvant al NATO, Oana Lungescu :

Reactia UE :

“Suntem profund îngrijoraţi de evoluţiile din Marea Azov şi Strâmtoarea Kerci. Agresiunea şi încălcarea legislaţiei internaţionale subminează securitatea întregii regiuni. România susţine pe deplin integritatea şi suveranitatea teritorială a Ucrainei şi dreptul de a-şi folosi apele internaţionale”, au transmisreprezentanţii Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-un mesaj postat luni pe Twitter.

Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a convocat o “reuniune extraordinară” cu Ucraina luni după-amiază, la Bruxelles, după ce Rusia a sechestrat nave ucrainene în strâmtoarea Kerci, informează AFP, informează Agerpres.

“La cererea preşedintelui (ucrainean Petro) Poroşenko, secretarul general a acceptat să convoace o reuniune extraordinară a Comisiei NATO-Ucraina la nivel de ambasadori, în această după-amiază la Bruxelles, pentru a examina situaţia actuală”, a anunţat NATO într-un comunicat.

De asemenea, Consiliul de Securitate al ONU va avea luni o reuniune de urgenţă, la cererea ambelor ţări implicate, iar parlamentul ucrainean se va întruni la orele 14:00 GMT în sesiune extraordinară şi ar putea decreta legea marţială pentru 60 de zile în Ucraina, la cererea preşedintelui Petro Poroşenko.

7 COMMENTS

  1. Sunt alaturi de poporul ucrainian,nu este usor sa te confrunti cu astfel de provocari si de agresiuni dupa ce ca mai ai si un teritoriu ocupat violent si abuziv si chiar cu inca o zona de razboi in care sunt alte victime!Acum ca nu mai are loc Rusia in apele Marii Negre nu e ceva nou avand antecedente grave in zona,ei bantuie permanent, amenintator,incitand si alimentand cu armament conflictele in care au interese!Rusia nu iarta faptul ca s-au rupt de ei si tot timpul ii vor avea in carca pana vor ceda,cred ca asta e politica lui putin de refacere a sovietului suprem!Ucraina a fost singura cand i s-a ocupat peste noapte Crimeea,se lupta cum stie si cu toate declaratiile dezaprobatoare si care vor mai fi din diferite parti,Consiliul de Securitate ONU s.a,tot singuri se vor confrunta cu Moscova,e o stare de fapt,nimeni nu si-a asumat sa-i infrunte iar ei au escaladat si persista in vechile obiceiuri!

  2. inteleg ca ucrainienii au fortat trecerea (intrucit rusii blocasera strimtoarea – nu se stie de ce…) si aia i-au prins.
    Avind in vedere ca, in 1939, cica Polonia a atacat intii un punct de frontiera cu Germania (asa s-a zis in vremea aia…), povestea imi miroase fie a diversiune (hai sa urmarim mai bine Siria, Iranul) fie a provocare. Daca aflam de ce or fi pus rusii nava aia sub pod, ne mai lamurim, cit de cit.

  3. Atunci cind a impins Ucraina in incercarea dementa de a trage rusilor Crimeea de sub picioare, Occidentul ar fi trebuit sa calculeze riguros exact, ca la SAH, consecintele usor de prevazut ale unei asemenea AVENTURI. Numai ca sahul e un sport la care foarte greu ii bati pe rusi!

  4. Situatia care s-a ivit in zona stramtorii Kerci este una tensionata, totusi sa nu disperam, in zona nu trece o zi fara vreo provocare de ambele parti. Am vazut multe imagini cu incidentul. La un moment dat se vede in imagini, sub pod, o nava mare pusa de-a culmezisul, eu unul n-am reusit sa stiu clar, sub ce pavilion era.
    Eu unul nu pot uita si nu vreau sa aduc in actualitate “frecusurile” noastre referitor la canalul Bastroe.

  5. Ca roman chiar trebuie sa tin partea asa numitului stat ucraina?! A incalcat niste reguli in mod intentionat. Vestul ii sustine pt ca au nevoie de-o iesire din criza, iar razboiul, in minunatul sistem vestic, care nu este ce “stiu” romanii, este o investitie care aduce cistiguri mari si rapid. Asta este si motivul pt care-l cauta cu luminarea de cind se stiu!
    Ne spun niste vestici ce-i cu asta:

    https://www.youtube.com/watch?v=LQUXuQ6Zd9w

    War Pigs Songtext
    Generals gathered in their masses
    Just like witches at black masses
    Evil minds that plot destruction
    Sorcerers of death’s construction
    In the fields the bodies burning
    As the war machine keeps turning
    Death and hatred to mankind
    Poisoning their brainwashed minds
    Oh lord yeah!

    Politicians hide themselves away
    They only started the war
    Why should they go out to fight?
    They leave that role to the poor

    Time will tell on their power minds
    Making war just for fun
    Treating people just like pawns in chess
    Wait ’til their judgement day comes
    Yeah!

    Now in darkness world stops turning
    Ashes where the bodies burning
    No more war pigs have the power
    Hand of God has struck the hour
    Day of judgement, God is calling
    On their knees the war pig’s crawling
    Begging mercy for their sins
    Satan laughing spreads his wings
    oh lord yeah!

  6. Ce-au spus fosti presedinti americani:
    Eisenhower
    -https://www.youtube.com/watch?v=OyBNmecVtdU
    JFK
    -https://www.youtube.com/watch?v=BHCPj7VDX6o
    O sa vorbiti despre ele vreodata? Sigur ca NU!

Leave a Reply