Tuesday, July 1, 2025
23.7 C
Bucharest

Prin filialele judetene PSD, Dragnea isi consolideaza reconfirmarea la congres

În PSD s-a pornit valul cu mesaje de susținere pentru Liviu Dragnea, în vederea Congresului PSD din 10 martie. Organizațiile PSD au organizat Conferințe Județene în cadrul cărora au adoptat rezoluții de susținere pentru Liviu Dragnea la funcția de președinte al PSD.

La Congresul din 10 martie, Liviu Dragnea va cere o reconfirmare din partea colegilor, iar sprijinul de care se bucură este unul masiv. Surse din PSD ne-au precizat că este posibil ca la acest Congres să nu mai fie organizate alegeri pentru alte funcții din interiorul PSD, întregul Congres fiind dominat de reconfirmarea lui Dragnea.

Iată mesajele venite de la organizațiile județene ale PSD:

Caraș Severin: ”Votarea in unanimitate a Rezolutiei prin care PSD Caras-Severin decide sustinerea, respectiv reconfirmarea domnului Liviu Dragnea pentru functia de presedinte al PSD

Maramureș: ”Prin rezoluţia de susţinere a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, social-democraţii maramureşeni şi-au arătat totala susţinere pentru cel care a obţinut, la cârma acestei formaţiuni politice rezultate remarcabile, care a reuşit să menţină unitatea în partid şi, mai ales, să lupte alături şi în fruntea echipei PSD, pentru asigurarea unei guvernări performante”

Hunedoara: ”Organizaţia judeţeană Hunedoara a Partidului Social Democrat îl susţine “necondiţionat” pe Liviu Dragnea la conducerea partidului, potrivit unei rezoluţii adoptate, în unanimitate, sâmbătă, la Deva, de către cei 400 de delegaţi prezenţi la Conferinţa judeţeană a PSD”.

Buzău: ”Organizaţia judeţeană a PSD Buzău se numără printre judeţele cu cei mai mulţi delegaţi la Congresul extraordinar. Susţinem în continuare Guvernul, programul de guvernare şi pe preşedintele partidului, Liviu Dragnea”.

Botoșani: Potrivit uneia dintre rezoluţii, “organizaţia PSD Botoşani îşi exprimă susţinerea deplină pentru continuarea conducerii Partidului Social Democrat de către preşedintele Liviu Dragnea”.

Dolj: Cei 175 de delegaţi ai PSD Dolj vor susţine, la Congresul extraordinar al partidului din 10 martie, menţinerea în funcţia de preşedinte al formaţiunii a lui Liviu Dragnea.

Brașov: Cu această ocazie a fost adoptată, în unanimitate, o rezoluţie de acordare a unui mandat de încredere şi susţinere a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

Alba: Social-democraţii albaiulieni au aprobat o rezoluţie pentru susţinerea lui Liviu Dragnea, în continuare, în calitatea de preşedinte al PSD.

Organizaţia judeţeană PSD Harghita a adoptat, vineri, în cadrul unei conferinţe extraordinare, o rezoluţie de susţinere a lui Liviu Dragnea.

Constanța: Organizația PSD Constanța, reunită în cadrul Conferinței Județene a votat, în unanimitate, susținerea lui Liviu Dragnea pentru continuarea în funcția de președinte al PSD, scrie stiripesurse.ro

 

Hot this week

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Topics

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament   Numeroase afecțiuni...

CEO Alexandrion Grup, Nicholas Kass, numit la vârful Consiliului Național de Informații al SUA

Nicholas Kass, fost director executiv al unei cunoscute corporații...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img
Articolul precedent
Articolul următor