Wednesday, January 15, 2025
1.5 C
Bucharest

Procurorul sef DNA explodeaza : s-au facut ilegalitati !

Anca Jurma a explicat, intr-un comunicat de presa, motivele care au determinat-o sa nu mai accepte prelungirea mandatului de interimar la sefia DNA. Magistratul s-a referit la aparitia in spatiul public a inregistrarii unei discutii cu procurorul Florentina Mirica, mentionand ca nu s-a solidarizat cu abuzuri in îndeplinirea actului de justitie.

“Astăzi este ultima zi a mandatului de 6 luni pentru care am fost delegată în funcția de procuror șef al DNA. Am acceptat cu greu această funcție interimară, la solicitarea conducerii Ministerului Public, într-un moment în care DNA se afla într-o situație dificilă. Urma ca în scurt timp să aibă loc o procedură de desemnare a procurorului șef numit, cu un mandat de trei ani. Din rațiuni care nu au depins de mine, aceasta perioadă s-a prelungit până după încheierea celor 6 luni. 

În această perioadă mi-am propus să fac tot ce depinde de mine pentru ca DNA să funcționeze bine, în ciuda climatului ostil la care instituția a trebuit să facă față. Am încercat să asigur o perioadă de echilibru și de normalitate, folosind metode democratice de conducere. 

Primul meu obiectiv a fost acela de a face în așa fel încât, din punctul de vedere al funcționării și al organizării interne a DNA, să rezolvăm împreună toate problemele pentru a putea să ne desfășurăm activitatea în condiții bune, conform competențelor legale și puterilor noastre și în limitele resurselor de care dispuneam.

Un obiectiv și mai important a fost acela de a mă asigura, atât cât puteam și cât depindea de mine conform atribuțiilor legale, că dosarele trimise în judecată de DNA privesc fapte penale susținute temeinic de probe și că anchetele respectă normele legale și drepturile fundamentale ale cetățenilor. 

Încă din prima zi a mandatului interimar am subliniat că DNA nu are ținte, ci are o competență prevăzută de lege, pe care trebuie să și-o îndeplinească, și anume aceea de a combate corupția la nivel înalt prin mijloace prevăzute de legea penală. Mai mult, am considerat că atâta timp cât există corupție în România, procurorii DNA trebuie să aibă posibilitatea, atât legală cât și de fapt, să instrumenteze dosare, corect și profesionist și fără să fie intimidați. 

M-am solidarizat și mă voi solidariza întotdeauna cu foarte mulți colegi care, cu eforturi deosebite, cu onestitate, cu sacrificii personale și făcând față oricăror presiuni, au reușit să probeze fapte grave de corupție, indiferent de rangul sau notorietatea persoanelor implicate, și să aducă înapoi averi furate, să recupereze pagube produse bugetului statului. Datorită lor, sunt mulți oameni în România care sunt convinși că se poate face dreptate, că funcția sau averea cuiva nu sunt suficiente ca să îl protejeze în fața legii, dacă a încălcat-o, și că nu vom lăsa corupția să prolifereze la infinit. 

Nu m-am solidarizat și nu mă voi solidariza cu abuzuri în îndeplinirea actului de justiție, indiferent de către cine s-ar comite. Aceste abuzuri nu trebuie să existe, iar dacă există, ele trebuie sancționate. Cred într-o justiție cu mâinile curate. 

Nu mă solidarizez însă nici cu maniera în care unii procurori au înțeles să își exprime nemulțumiri profesionale sau personale folosind metode ascunse, nelegale și nedeontologice, nedemne de un magistrat. Cred că s-a ajuns prea departe și cred că a venit momentul ca aceste practici să înceteze. 

În perioada Sărbătorilor am avut timp să mă gândesc și am ajuns la concluzia că mi-am făcut datoria cum am știut mai bine, cu totală bună credință, echilibru și preocupare pentru bunul mers al instituției, dar că mandatul meu interimar trebuie să se încheie aici. Evenimentele recente, inclusiv folosirea într-un scop injust și denaturarea sensului unei convorbiri private în care căutam soluții, legale și corecte, pentru mai buna desfășurare a activității instituției, m-au determinat să apreciez că nu mai am condițiile necesare pentru a continua să îndeplinesc această funcție conform viziunii și obiectivelor pe care mi le-am propus când am acceptat-o. 

Le mulțumesc tuturor colegilor care au avut încredere în mine și care m-au sprijinit până în ultima zi. Îmi exprim speranța că această perioadă de provizorat se va încheia cu numirea unui procuror șef dedicat actului de justiție corect și profesionist, a unui procuror independent și integru, care să dorească să continue eforturile depuse de DNA pentru combaterea corupției la nivel înalt și mediu și căruia să i se dea șansa și mijloacele pentru a reuși”, a transmis Anca Jurma, citata de stiripesurse.ro

Hot this week

Înalt oficial : SUA ”constată o interferență străină în alegerile din România”. Georgescu spune prostii

James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA, a...

Die Zeit : Rusia a efectuat zeci de atacuri hibride în țarile NATO din Europa, inclusiv România

Autorităţile din Germania au deschis luni o anchetă după...

Păpușa lui Putin spune ce teritorii vor să mai fure din Ucraina

Șefa televiziunii de propagandă a Kremlinului, Margarita Simonian, sugerează...

NATO întărește apărarea Flancului Nordic în fața atacurilor hibride repetate

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marți că incidentele...

Dialog Hurezeanu – O’Brien : O relație transatlantică puternică este vitală pentru România

Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu l-a primit marți, 14...

Topics

Păpușa lui Putin spune ce teritorii vor să mai fure din Ucraina

Șefa televiziunii de propagandă a Kremlinului, Margarita Simonian, sugerează...

NATO întărește apărarea Flancului Nordic în fața atacurilor hibride repetate

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marți că incidentele...

Dialog Hurezeanu – O’Brien : O relație transatlantică puternică este vitală pentru România

Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu l-a primit marți, 14...

Invadatorii ruși vor concesii și compromisuri majore de la Trump

Rusia este dispusă să negocieze 'garanții de securitate' pentru...

Președintele și instituțiile acționează slab și haotic. Expert : rușii vor lovi și mai tare

România nu a învățat nimic din experiența alegerilor prezidențiale,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img