Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât în ședința de luni suspendarea din funcție a lui Emilian Eva, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, ca urmare a dispunerii față de acesta a măsurii arestării preventive, informează CSM într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, hotărârea Secției a fost luată în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/ 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările și completările ulterioare și art. 62 alin. (1) lit. a1) și alin. (2) din Legea nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vinerea trecută arestarea preventivă pentru 30 de zile a procurorului Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, cercetat penal de DNA pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, fals în declarații.

Decizia nu este definitivă.

Emilian Eva a devenit cunoscut după ce a instrumentat dosarul privatizării ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani închisoare.

Inițial, procurorul a fost pus sub acuzare pentru că a tranzacționat peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.

Potrivit DNA, în cursul lunilor mai — iunie 2014, perioadă în care tatăl său se afla internat în spital, Emilian Eva i-a solicitat unui medic să depună toate diligențele profesionale “ca să fie bine pentru toată lumea”, în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate tatălui său.

Ulterior acestei solicitări, în data de 16 iunie 2014, Emilian Eva a dispus printr-o ordonanță clasarea unei cauze penale, respectiv renunțarea la urmărirea penală față de medicul respectiv, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, înșelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals.

Soluția a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării dosarului respectiv procurorului Emilian Eva.

În intervalul august 2014 — martie 2015, Emilian Eva a pretins și primit de la medicul respectiv diverse bunuri și foloase necuvenite drept contraprestație pentru soluția favorabilă adoptată.

Astfel, în perioada august 2014 — martie 2015, medicul i-a furnizat lui Emilian Eva 57 de tablouri, ulterior acesta din urmă intermediind tranzacționarea lor către o persoană, în schimbul unui comision de 16.000 de euro.

În februarie 2015, pretextând că trebuie să restituie suma de 20.000 de euro luată cu împrumut de la un om de afaceri, pentru a achiziționa tablouri și a le revinde, Emilian Eva a pretins și primit de la același medic 5 tablouri ale unor pictori cunoscuți pe care a susținut că urma să le remită omului de afaceri. În fapt, Emilian Eva a revândut aceste tablouri sau le-a păstrat, fără a restitui suma de 20.000 de euro omului de afaceri.

De asemenea, în același interval, Emilian Eva a pretins și primit de la medicul respectiv un tablou, la un preț subevaluat, pentru care a plătit suma de 1.000 de lei, în loc de 2.000 de lei, cât era valoarea de piață.

Ulterior, Emilian Eva a pretins și primit de la aceeași persoană, cu titlu gratuit, încă două tablouri.

La data de 12 ianuarie 2015, printr-un intermediar, Emilian Eva a obținut de la Ministerul Culturii — Direcția Județeană pentru Cultură Iași un certificat de export definitiv și a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii trei tablouri, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitații, una dintre aceste picturi fiind pretinsă și primită cu titlu de mită.

În perioada august 2014 — iunie 2015, Emilian Eva a tranzacționat sau a intermediat tranzacționarea a peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.

http://www.antena3.ro/politica/sinteza-zilei-fratele-procurorului-corupt-emilian-eva-ameninta-cu-moartea-jurnalistii-301435.html

11 COMMENTS

  1. Dacă acest procuror este dovedit infractor cu vechime la locul de muncă, cum rămîne cu dosarul telepatia? Cumva se anulează tot ce a hotărît acest procuror(actele intocmite pentru dosar)? Încrecaţi şi soluţia asta, nu cred că în lumea civilizată poate fi valabilă o hotărîre judecătorească avînd în componenţa activităţii pentru întocmirea dosarului un ”infractor” fie el şi procuror! Ce-ar fi să fie ok!

    • ELEMENTE CONTONDENTE:

      Din punct de vedere financiar, este stiut de toata lumea ca din prima secunda in care un guvern se imprumuta nu este posibil sa achite integral si creditul si dobanda (camata) din simplul motiv ca dobanda nu exista in piata, pentru ca ea nu a fost tiparita fizic. De aceea, orice guvern trebuie sa se imprumute la infinit.

      Asa cum guvernul American se imprumuta de la FED, guvernul Marii Britanii se imprumuta de la Bank of England, UE ia bani cu imprumut de la ECB (European Central Bank), tot la fel guvernul Romaniei se imprumuta la BNR (prin banci comerciale gen Raiffeisen, ERste, BRD etc.) si de la FMI. Bancile Nationale sunt filiale locale ale BIS (Bank of International Settlements).

      Daca guvernul Romaniei nu are bani suficienti stransi din taxe si impozite sa finanteze programele de investitii/dezvoltare, crearea de locuri de munca, razboi daca ne hotaram sa participam la misiuni militare si trebuie sa ne dotam in vederea efortului de razboi etc., atunci guvernul Romaniei va imprumuta bani de la BNR prin bancile straine ca Raiffeisen, ERste, BRD etc. Dupa ce angajeaza imprumutul, creditorii vor vrea sa isi recupereze datoria cu dobanda de la guvernul Romaniei. Daca guvernul nu face rost de bani ca sa achite la termen transele din imprumutul cu dobanda, ei vor avea nevoie de bani si se vor imprumuta la FMI. Cu banii imprumutati de la FMI, primul lucru pe care il vor face va fi sa achite datoriile catre bancile straine, acestea luandu-si banii si vor pleca direct, in sensul ca dupa ce isi recupereaza banii ei vor scoate banii din tara respectiva. Dupa care, guvernul Romaniei impreuna cu populatia vor ramane sa achite datoriile catre FMI. Aceasta este suveica pusa la cale de camatarii internationali, sistem financiar caruia i-a cazut victima actualmente si Grecia si caruia ii cazusera victima si alte state in anii ’90, ca Thailanda, Indonezia, Coreea de Sud, pe care i-au salvat intr-un final chinezii, dupa ce statele respective ajunsesera la faliment financiar.

      Totul se rezuma la faptul ca structura financiara internationala tipareste niste hartii pe care le ofera credit, la care credit se percepe dobanda. Fiind cunoscut ca guvernarea inseamna administrare si nu putere reala, guvernantii semneaza creditul fara consultul poporului si il pun in imposibilitatea de a achita acel credit. Pe creditor nu il intereseaza profitul insemnand hartie, ci il intereseaza sa il aduca pe debitor in imposibilitatea de plata, pentru a il aduce pe acesta in situatia de a isi vinde resursele pe nimic. Scopul e sa se controleze alimentele si energia, necesitatile de baza ale existentei. Avand controlul acestora, controlezi practic tot.

      Asa cum cea mai mare parte din lumea a treia se afla in sclavie fiind ingropati in datorii fata de FMI, acum tot Occidentul este sclavul propriilor banci centrale, care banci centrale sunt filiale locale ale BIS.

      Prin intermediul asa zisului capitalism, bancherii au ajuns sa detina puterea absoluta si controlul asupra bugetelor nationale. Ei hotarasc ce se finanteaza si ce nu.

  2. Nu se poate deschide dosarul Teleatia in cazul acesta ? Nu de alta dar Voiculescu chiar mi se pare nevinovat in orice caz plateste oalele sparte pentru cei 25 de ani cand politicienii care au jecmanit la sange Romania si care azi o fac pe lupii moralisti.mi s-a spus aici “Unchiule basist ! ” pentru ca am spus ca Ponta isi apara coruptii din partid asa cum a facut-o si Basescu cu ai lui.Nu,eu vreau ca toti derbedeii vinovati sa intre la racoare e singura sansa sa stopam degringolada in care a intrat Romania sub conducerea lor.Nu le mai gasiti atatea pretexte sa eludeze ancheta,cercetarea penala.Nu merita.

  3. Ha ha ha! doar unul? Aveţi 3 variante ca la” Vrei să fii milionar”: mai încercaţi odată, întrebaţi un prieten, sala(zona) ce spune?
    Răspuns: ghinion! nu se vrea să se ştie!

  4. Ştiți că acest Emilian Eva e anchetat de DNA-ul lui BASESCU nu? :))) sau acest DNA e bun când îi ia pe aia care nu îi suportați și rău când îi ia pe cei care îi aveți la suflet? După interes evident :)) amuzant oricum..asta doar așa că vorbeați în emisiune de dubla măsură a unora :)) oricum nu mai conteaza, jurnalismul în Romania se confundă clar cu politica. A3/RTV/B1 cu PSD. Realitatea cu PNL. Digi24 si Tvr nu contează. Nu știu dacă e bine sau rău, dacă mai conteaza sau nu. Totuși rămâne interesantă situația:)

Leave a Reply to Stan Petru PaulCancel reply