Tuesday, July 8, 2025
33.6 C
Bucharest

PSD va da ordonanta de amnistie si gratiere “pentru zeci de mii de romani abuzati”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că, dacă PSD doreşte să dea legea de amnistie şi graţiere ”ca să-l scape pe infractorul Dragnea de puşcărie” şi să dea legi ca să-i ţină pe români cu forţa în interiorul graniţelor, atunci ”această guvernare, această abordare pesedistă este una antiromânească”.

”Graţierea şi amnistia au fost deja tema unei ordonanţe de urgenţă la începutul anului 2017 şi a dus la manifestări foarte ample din partea românilor, care nu-şi doresc aşa ceva. Ordonanţa 13, la vremea respectivă, a fost retrasă. Însă există în continuare semnale că în PSD nu s-a abandonat această idee, chiar unii politicieni din PSD vehiculează aceste idei în spţiul public. O astfel de ordonanţă care priveşte amnistia şi graţierea unor politicieni, până la urmă, ar fi o catastrofă pentru România. Adoptarea unei astfel de ordonanţe ar declanşa o criză politică fără precedent în România”, a declarat Klaus Iohannis.

Declarațiile șefului statului au fost comentate, joi, la “Punctul de întâlnire”, de secretarul general interimar al PSD, Codrin Ștefănescu.

PSD și ALDE, coaliția de guvernare, va duce la capăt toate legile justiției, modificările Codului Penal. Tot ce am promis vom face și, într-un final, cu siguranță ne vom asuma și ordonanța de amnistie și grațiere – nu știu sub ce formă: formă de lege sau formă de ordonanță”, a precizat Codrin Ștefănescu.

Hot this week

Armata rusă invadatoare, putredă de corupție

Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei...

Documentul cu toate tăierile, pe www.antena3.ro

Antena 3 CNN publică cel mai important document al...

Ministrul Transporturilor din Rusia s-a împuşcat în cap

Roman Starovoit s-a împușcat luni, după ce Vladimir Putin...

Politrucii din CA Tarom, companie falimentară, şi-au dublat indemnizaţiile la peste 24.000 lei

Membrii Consiliului de Administrație al companiei aeriene de stat TAROM...

Trump despre Musk : a luat-o complet razna

Trump despre Musk : a luat-o complet razna Președintele SUA...

Topics

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img