Monday, November 16, 2026
6.1 C
Bucharest

Psihiatrii se declara ingrijorati de Darius Vâlcov

Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) consideră că prin publicarea pe Facebook de către Darius Vâlcov, consilier al premierului, a fişei medicale a unui participant la protestul din 10 august s-a produs “o gravă abatere”, nu doar din punct de vedere legal, ci şi etic şi cere anchetarea şi tragerea la răspundere a celor implicaţi.

Potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES, ARPP, în calitate de asociaţie profesională naţională a medicilor psihiatri, “protestează cu fermitate împotriva unui asemenea tip de atitudine din partea unui consilier al primului-ministru şi solicită public autorităţilor competente anchetarea conjuncturii în care documentaţia medicală a ajuns în posesia persoanelor neautorizate, precum şi tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi”.

Asociaţia precizează că protecţia datelor cu caracter personal este un drept fundamental, consacrat prin Tratatul de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede că orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc.

“Pacientul cu tulburări psihice are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare. Astfel, Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 actualizată, art. 16, prevede că persoana care este evaluată din punct de vedere al sănătăţii mintale are dreptul la confidenţialitatea informaţiilor”, precizează sursa citată.

Conform ARPP, prin publicarea documentaţiei medicale confidenţiale s-a produs “o gravă abatere, nu doar din punct de vedere legal, ci şi etic”.

“Utilizarea dispreţuitoare de către o persoană publică importantă (consilier al premierului României), cu responsabilităţi şi vizibilitate internă şi externă, a apelativului de ‘sandilău’ cu referire la persoana respectivă reprezintă o încălcare flagrantă atât a legislaţiei în vigoare, dar şi o afirmaţie profund stigmatizantă şi care are repercusiuni multidimensionale, aruncând o anatemă asupra tuturor pacienţilor cu suferinţe psihice, care au nevoie de protecţia şi respectul cuvenit din partea statului român”, relevă comunicatul citat.

Darius Vâlcov, consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, a postat pe Facebook fişa medicală a unui protestatar din Piaţa Victoriei, eliberată în data de 19.06.2006, din care ar rezulta că acesta ar avea probleme psihice.

Hot this week

Planul NATO : descurajarea totală a intențiilor agresive ale Rusiei

Aliații NATO analizează cea mai amplă reorganizare a planificării...

Rusia nu oprește războiul din Europa. Câți militari reduce SUA

Administrația Trump ia în calcul retragerea unui număr mult...

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

Topics

Planul NATO : descurajarea totală a intențiilor agresive ale Rusiei

Aliații NATO analizează cea mai amplă reorganizare a planificării...

Rusia nu oprește războiul din Europa. Câți militari reduce SUA

Administrația Trump ia în calcul retragerea unui număr mult...

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img