Thursday, November 13, 2025
5.7 C
Bucharest

Putin ameninta in controversatul proiect Nord Stream 2

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a afirmat miercuri că ‘mica’ Danemarcă este supusă la presiuni pentru a bloca construcţia gazoductului Nord Stream 2, dar a promis că, dacă va fi necesar, gazoductul va fi construit prin ocolirea apelor teritoriale ale Danemarcei, informează AFP.

Compania care promovează gazoductul Nord Stream 2 a propus mai multe rute posibile pentru amplasarea gazoductului Nord Stream 2 prin apele teritoriale ale Danemarcei, în încercarea de a depăşi obiecţiile ridicate de autorităţile de la Copenhaga faţă de acest proiect. Gazoductul Nord Stream 2 este criticat de SUA precum şi de mai multe state din Europa de Est, Marea Baltică şi Nordul Europei, care se tem că Nord Stream 2 va creşte dependenţa UE de Moscova.

‘Danemarca este o ţară mică şi este supusă la presiuni puternice. Depinde de ea să dea dovadă că este independentă şi îşi exercită suveranitatea sau nu. În caz contrar există alte rute’, a afirmat preşedintele Rusiei la un forum pe energie organizat la Moscova. ‘Aceasta va costa mai mult şi ne va întârzia puţin însă proiectul va fi finalizat oricum’, a adăugat Putin.

La rândul său, Viktor Zubkov, preşedintele Consiliului de Administraţie al Gazprom, a anunţat că gazoductul Nord Stream 2 este construit în proporţie de 83%, fiind amplasate conducte cu o lungime de peste 2.000 de kilometri, adăugând că proiectul a ajuns practic în apele teritoriale daneze. ‘Am avea nevoie de patru-cinci săptămâni pentru a-l termina’, în cazul în car vom obţine aprobarea Danemarcei, a adăugat Zubkov.

Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a declarat că el mizează în continuare pe obţinerea acestei autorizaţii din partea autorităţilor daneze. ‘Proiectul este implementat. Ne aşteptăm la o decizie din partea Danemarcei cu privire la emiterea autorizaţiei. În mod clar, există alte opţiuni în cazul lipsei autorizaţiei, singura problemă este că proiectul va fi uşor mai scump şi va avea nevoie de mai mult timp pentru a fi implementat. Cu toate acestea, ne aşteptăm în continuare ca proiectul să fie implementat în ruta propusă, pentru care a fost solicitată autorizaţia. Nu vedem motive pentru care să fie refuzată emiterea autorizaţiei’, a spus Novak citat de Agerpres.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente. Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

PS : Sper ca Danemarca si UE sa se tina tare, sa-i faca traseul cat mai greu posibil lui Putin cu sulfurosul proiect Nord Stream 2, in care Germania face un joc la doua capete…

Hot this week

Strategia Naţională de Apărare. Care sunt provocările şi ameninţările la adresa României

Preşedintele Nicuşor Dan a prezentat principalele prevederi ale Strategiei...

Cum votează românii în funcție de nivelul de educație

Sociologul Remus Ștefureac pe Facebook : Cum votează românii în...

Carmen Uscatu la Antena 3 CNN : “Gheorghiu ne vulnerabilizează. E incompatibilă. Nu mai vorbim la telefon”

Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației “Dăruiește Viață”, a declarat marți...

Regimul Erdogan vrea 2340 de ani de închisoare pentru liderul opoziţiei

Primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu, lider al opoziției și...

Carmen Uscatu o acuză pe Oana Gheorghiu : Ne-a creat o vulnerabilitate foarte mare. E incompatibilă

„O vulnerabilitate foarte mare”. Aşa descrie Carmen Uscatu, copreşedintă...

Topics

Nicușor Dan : voi bloca anchetarea penală a vicepremierului Oana Gheorghiu

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că declarația vicepremierului...

Aşa procedează un ministru care-şi respectă meseria de bază

Aşa procedează un om care-şi respectă meseria. Care mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img