Putin asmute serviciile secrete asupra Armatei Rusiei : încă un general arestat

Un general rus responsabil de problemele legate de personal în Ministerul Apărării rus a fost reţinut sub suspiciunea de implicare în activităţi cu caracter penal, a anunţat marţi dimineaţă agenţia de presă oficială TASS, citând o sursă din cadrul serviciilor de securitate, potrivit Reuters.

Anunţul arestării general-locotenentului Iuri Kuzneţov vine la numai o zi după ce preşedintele Vladimir Putin a supervizat schimbări majore în sistemul de apărare al Rusiei, inclusiv demiterea şi transferul ministrului apărării, Serghei Şoigu.

O sursă de securitate a declarat pentru TASS că generalul Kuzneţov, responsabil de serviciul ministerului care supervizează problemele de personal, a fost reţinut “sub suspiciunea de activitate criminală”.

“Ancheta în acest caz este condusă de principalul organism militar de investigaţie al Comitetului de Anchetă al Rusiei”, a declarat aceeaşi sursă pentru TASS, referindu-se la cea mai importantă instituţie de anchetă din Rusia.

Anchetatorul a cerut deja tribunalului plasarea generalului în arest preventiv.

TASS nu a oferit alte detalii.

Kuzneţov nu s-a prezentat luni la serviciu din cauza anchetei, au relatat bloggeri militari proguvernamentali.

O sursă a canalului Telegram VCK-OGPU a relatat că generalul a fost săltat direct din pat luni dimineaţă, în jurul orei 05:00, din vila sa în districtul Istria al Moscovei, potrivit publicaţiei The Moscow Times. Potrivit acesteia, mascaţi cu cagule şi înarmaţi cu răngi de oţel au deschis porţile şi au scos geamurile casei prin care au intrat în locuinţă.

Unele canale Telegram au transmis că locuinţa responsabilului de cadre al Ministerului Apărării rus “a fost luată cu asalt” de trupele speciale.

În momentul descinderii acestora în casă se afla şi soţia generalului Kuzneţov. Anterior, ea a lucrat în Comisia de cooperare tehnico-militară cu statele străine la Academia Forţelor Strategice de Rachete, precum şi în alte structuri ale Ministerului Apărării. Şi ea a fost reţinută pentru a fi audiată de Comisia de anchetă.

Concret, nu se ştie încă de ce anume este acuzat generalul Kuzneţov. Canalul Telegram Grey Zone, apropiat companiei de mercenari Wagner, scrie că dosarul penal poate să nu fie legat de corupţie, ci de trădarea unor secrete de stat. Potrivit informaţiilor sale, Departamentul militar de contrainformaţii al FSB a participat la operaţiunea de reţinere a generalului, conform The Moscow Times.

Popularul site Telegram Rîbar a sugerat că investigaţia ar putea fi legată de activitatea anterioară a generalului în cadrul Statului Major rus pe când se ocupa de secrete de stat.

Kuzneţov a fost şeful Direcţiei a VIII-a a Statului Major General timp de peste 12 ani, care avea un rol principal în asigurarea securităţii informaţionale a forţelor armate ruse. El a devenit şeful serviciului de cadre al Ministerului Apărării abia în 2023.

Un fost ministru adjunct al apărării, Timur Ivanov, se află în detenţie de luna trecută, sub acuzaţia că ar fi primit o sumă importantă drept mită în legătură cu proiecte de construcţii militare.

Ministrul apărării Serghei Şoigu a fost înlocuit duminică din funcţia de ministru al apărării cu economistul civil Andrei Belousov şi a fost propus de preşedinte pentru funcţia de secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei.

Şeful de până acum al Consiliului de Securitate, Nikolai Patruşev, urmează să primească o nouă funcţie, încă nespecificată.

Aceste schimbări, care cu siguranţă vor fi aprobate de parlament, sunt cele mai semnificative pe care Putin le-a făcut la nivelul comandamentului militar de la invazia în 2022 în Ucraina.

O sursă Forbes, apropiată Ministerului Apărării rus, a calificat arestarea lui Ivanov drept începutul unor “epurări în rândul celor apropiaţi de Şoigu”. La rândul lor, interlocutorii The Financial Times susţin că toate acestea se întâmplă din ordinul personal al preşedintelui rus Vladimir Putin, care a decis să-i slăbească poziţia lui Şoigu, care şi-a consolidat situaţia după moartea şefului mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin. Potrivit acestora, Putin se teme în continuare că una din facţiunile din jurul său va dobândi prea multă influenţă, iar corupţia “nu-l deranjează prea mult”, scrie Agerpres.

Ministrul adjunct rus al Apărării, Timur Ivanov, care a fost arestat pentru luare de mită, și fosta sa soție Svetlana Zaharova locuiau în conacul de pe moșia Prințesei Sofia Volkonskaia din Moscova.

Cei doi au o avere uriașă, multe detalii despre aceasta fiind dezvăluite de Fundația Anticorupție a lui Alexei Navalnîi. Imobilul luxos a fost înregistrat pe numele șoferului Zaharova, Stanislav Kuznețov. Chiar el a declarat acest lucru în timpul mărturiei sale, conform Moskow Times.

Kuznețov, în vârstă de 51 de ani, a lucrat pentru Zaharova timp de 12 ani, inclusiv ducându-i fiicele la școală. Miercuri, 24 aprilie, i s-a comunicat că serviciile sale nu mai sunt necesare. Kuznețov figurează ca proprietar al companiei Dvorianskoie Gnezdo, care deține conacul moșiei, construit pentru prințesă în 1821.

O investigație a Fundației Anticorupție a lui Alexei Navalnîi a descoperit că Ivanov a cumpărat această casă în 2012 pentru 600 de milioane de ruble și apoi a înregistrat-o pe companie, pe numele șoferului. Clădirea cu trei etaje cu o suprafață de 1000 de metri pătrați este un sit de patrimoniu cultural de importanță regională și un monument de arhitectură al Moscovei.

Potrivit cercetătorilor care se ocupă de lucrările realizate de Mihail Bulgakov, autorul romanului „Maestrul și Margareta” a închiriat un apartament în subsolul acestui conac. Scriitorul însuși, împreună cu a doua sa soție, Lyubov Belozerskaya, a locuit de ceva timp în cartier, în casa numărul 9. Ministrul adjunct al Apărării, Timur Ivanov, a fost reținut pe 23 aprilie la serviciu sub acuzația de luare de mită. Tribunalul districtual Basmanni din Moscova a dispus arestarea preventivă până pe 23 iunie. Ivanov este un asociat vechi al ministrului Apărării, Serghei Şoigu.

A lucrat cu el în guvernul regiunii Moscova la începutul anilor 2010 și s-a mutat la departamentul militar în 2016. O sursă Forbes a numit arestarea lui Ivanov începutul unei „epurări a celor apropiați lui Șoigu”. Potrivit sursei, viceministrul „a acumulat numeroase semne de întrebare”. Ivanov, care a supravegheat toate proiectele majore de construcție din Ministerul Apărării, precum și bugetele uriașe pentru aprovizionarea trupelor, poate ajunge într-o colonie penală timp de 15 ani.

În acest caz, a fost arestat și directorul general și fostul fondator al companiei ANO „SK Krasnye Zvezdy” Serghei Borodin, pe care mass-media îl numește confidentul sau „portofelul” lui Ivanov. În același timp, nu se știe nimic despre soarta fostei soții a viceministrului Svetlana Zaharova, care conform anchetatorilor, deține o vilă și patru terenuri. Potrivit unor informații neconfirmate, femeia de 50 de ani ar fi fost reținută împreună cu Ivanov.

Potrivit articolelor din presă, Zaharova deține o participație la Private Technologies LLC, care este specializată în servicii de publicitate. Ea deține și compania „Crystal Development” împreună cu tatăl viceministrului, Vadim Ivanov, crie digi24.ro. În decembrie 2022, Fundația Anticorupție a lansat o anchetă asupra vieții de lux a lui Ivanov și a soției sale, Zaharova.

Cuplul ar fi cheltuit peste un milion de euro în vacanțe, în timp ce facturile personale ale Svetlanei au fost plătite de o companie care trebuia să fie angajată în restaurarea orașului ocupat și distrus Mariupol.

În plus, Fundația Anticorupție a aflat că în 2010-2018, cuplul a închiriat vile pe Coasta de Azur în fiecare vară: au cheltuit cel puțin 850 de mii de euro doar pentru închirierea de locuințe în Saint-Tropez. Ancheta a oferit, de asemenea, dovezi că Timur Ivanov deține vile în Rubliovka și Tver.

Ce scria Reuters in urma cu cateva zile :

Serghei Şoigu, ministrul rus al apărării, a încercat să transmită un mesaj de ‘business as usual’ de când adjunctul său a fost arestat pentru luare de mită, dar scandalul care se extinde arată rău şi pentru el şi este văzut drept o încercare a unui clan rival de a-i slăbi puterea, scrie vineri Reuters într-o amplă analiză.

La prima vedere, momentul reţinerii, marţi, a lui Timur Ivanov, unul dintre cei 12 miniştri adjuncţi ai lui Şoigu, a fost neaşteptat, în condiţiile în care Rusia poartă un război în Ucraina, iar autorităţile au făcut din discreditarea armatei un delict ce poate fi pedepsit cu închisoarea.

Acuzaţiile de luare mită care ar finanţa un stil de viaţă mult peste posibilităţile sale, formulate împotriva lui Ivanov (48 de ani) de către Fundaţia de luptă împotriva corupţiei (FBK) a defunctului disident Aleksei Navalnîi, au fost făcute publice în urmă cu peste un an, aparent fără consecinţe.

Totuşi, săptămâna aceasta, televiziunea de stat le-a arătat brusc ruşilor un Ivanov cu o privire perplexă – care-şi neagă vinovăţia – îmbrăcat în uniformă militară completă, aflându-se într-o cuşcă din plastic transparent într-o sală de tribunal, de tipul celei pe care au ocupat-o înaintea sa numeroşi duşmani ai Kremlinului.

Arestarea sa – spun analişti politici ruşi, inclusiv foşti membri din interiorul puterii – arată cum războiul scoate la iveală luptele interne între “clanurile” care se bat pentru avere şi influenţă în durul sistem politic rusesc, potrivit Reuters.

Clanurile – alianţele între funcţionari sau oameni de afaceri care împărtăşesc aceleaşi idei – se concentrează în jurul armatei, al agenţiilor de informaţii şi de aplicare a legii, al complexului militar-industrial şi includ, de asemenea, un grup de persoane din Sankt Petersburg, oraşul natal al preşedintelui Vladimir Putin, pe care îl cunosc personal de mulţi ani.

“Cuiva din elită nu i-a plăcut faptul că Şoigu a devenit mult prea puternic”, a declarat pentru Reuters Tatiana Stanovaia, cercetător senior la Carnegie Russia Eurasia Center.

“Asta nu vine de la Putin, ci de la persoane apropiate lui Putin care cred că Şoigu şi-a jucat prea mult cartea. Este pur şi simplu o luptă împotriva cuiva şi a unui ministru care a devenit prea puternic şi o încercare de a echilibra situaţia”, opinează ea.

Abbas Galiamov, fost autor de discursuri la Kremlin, în prezent desemnat ca “agent străin” de către autorităţi, afirmă că şi el a văzut arestarea lui Ivanov ca pe un atac la adresa lui Şoigu pentru a-i slăbi poziţia.

“Ivanov este una dintre cele mai apropiate persoane de Şoigu. Arestarea sa cu puţin timp înaintea numirii unui nou guvern sugerează că şansele actualului ministru de a rămâne în fotoliul său sunt în scădere dramatică”, a spus el.

Ivanov a fost arestat în urma unei anchete a diviziei de contrainformaţii a Serviciului Federal de Securitate (FSB), potrivit presei ruse de stat.

Cazul lui Ivanov este cel mai răsunător caz de corupţie de când Putin a trimis trupe în Ucraina în 2022. Presa de stat a relatat că Şoigu l-a demis pe Ivanov din funcţie.

Scandalul survine cu doar două săptămâni înainte ca Putin să fie învestit pentru un al cincilea mandat prezidenţial şi înainte de o remaniere guvernamentală aşteptată luna viitoare, în cadrul căreia postul lui Şoigu va fi, teoretic, pus la bătaie.

Ivanov a fost responsabil de contracte lucrative de construcţii şi achiziţii ale armatei şi este acuzat că a luat sume uriaşe ca mită sub formă de servicii în valoare de cel puţin un miliard de ruble (10,8 milioane de dolari), conform unor relatări din presa rusă, în schimbul acordării de contracte ale Ministerului Apărării către anumite companii.

Deşi puţini sunt cei dispuşi să parieze că Şoigu îşi va pierde postul din cauza scandalului, având în vedere loialitatea sa faţă de Putin, arestarea lui Ivanov este văzută ca o răsturnare de situaţie pentru şeful său, a cărui influenţă şi acces la liderul de la Kremlin au crescut datorită rolului său cheie în războiul din Ucraina.

Publicaţia The Moscow Times citează un oficial guvernamental de rang înalt care a calificat această arestare drept o lovitură serioasă pentru tabăra lui Şoigu, precum şi o sursă apropiată Ministerului Apărării care a declarat că arestarea este mai mult despre politică şi despre “slăbirea poziţiei lui Serghei Şoigu” decât despre Ivanov.

Şoigu şi conducerea de vârf a armatei au fost uneori în centrul unor critici virulente din partea bloggerilor de război şi a naţionaliştilor ruşi care i-au acuzat de incompetenţă, în special după o serie de retrageri în 2022.

Şoigu a supravieţuit în funcţie în urma unei lovituri de stat eşuate, condusă de liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, decedat între timp într-un accident de avion, care în iunie trecut a orchestrat un marş spre Moscova pentru a încerca să-l răstoarne din post, dar autoritatea sa a fost afectată. Putin a declarat că acele evenimente ar fi putut arunca Rusia într-un război civil.

De atunci, Şoigu a reuşit să recâştige încrederea lui Putin, dar arestarea adjunctului său reprezintă un nou eşec.

“Indirect, îi dăunează lui Şoigu. Apar întrebări. Cum se face că o persoană care i-a fost apropiată şi pe care el a adus-o a reuşit să fure atât de mult sub nasul său?”, a declarat Tatiana Stanovaia de la Carnegie.

Serghei Markov, un fost consilier al Kremlinului, apreciază că Şoigu, în funcţie din 2012, îşi va păstra oricum postul. “Toată lumea se întreabă dacă ar putea fi acesta un semnal pentru Şoigu că nu se va afla în următorul guvern după 7 mai”, a scris Markov pe blogul său oficial.

“Fiţi calmi! Va fi. Şoigu a creat o nouă armată după anul dezastruos 2022, care a respins ofensiva armatei ucrainene în 2023. Iar în 2024 armata avansează deja”, susţine Markov.

Există multe lucruri despre contextul arestării lui Ivanov care rămân necunoscute. La Moscova circulă mai multe teorii cu privire la faptul că acuzaţia de mită nu reprezintă întreaga poveste, existând informaţii neconfirmate de presă potrivit cărora ar putea fi acuzat şi de trădare de stat, lucru pe care avocatul său l-a negat.

Unii au sugerat că, probabil, preferinţa sa pentru stilul de viaţă occidental, într-un moment în care Putin spune că Rusia este angajată într-o luptă existenţială cu Occidentul, ar putea fi cauza decăderii sale.

Alţii cred că pasiunea familiei sale pentru vacanţele de lux în Europa, închirierea de iahturi, maşini Rolls-Royce şi petreceri opulente era în regulă înainte de război, dar acum este văzută ca o “sărbătoare pe timp de ciumă”, o referinţă literară rusă.

Şoigu a păstrat tăcerea asupra scandalului, inspectând săptămâna aceasta o instalaţie de lansare spaţială ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Kremlinul le-a spus jurnaliştilor să se bazeze doar pe surse oficiale şi a precizat că proiectele de construcţie adesea vaste pe care Ivanov le-a supervizat – cum ar fi reconstrucţia oraşului-port ucrainean Mariupol – nu vor fi afectate, scrie Agerpres.

Leave a Reply