Monday, September 15, 2025
15.3 C
Bucharest

Putin, ca si Stalin, isi pregateste asigurarea puterii pe viata

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a propus miercuri organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei cu scopul consolidării puterilor Parlamentului, menţinând în acelaşi timp caracterul prezidenţial al sistemului politic pe care îl patronează de 20 de ani, potrivit AFP, Reuters şi Rossia 24.

‘Consider că este necesar de a supune votului cetăţenilor ţării toate amendamentele propuse la Constituţie’, a declarat Putin în discursul său anual privind Starea Naţiunii, rostit în faţa camerelor reunite ale Adunării Federale (parlamentul) – Duma de Stat (camera inferioară) şi Consiliul Federaţiei (camera superioară) / şi a elitelor politice ale ţării, fără să precizeze însă un calendar exact.

Principală măsură anunţată vizează consolidarea rolului Parlamentului în formarea guvernului, oferindu-i-se prerogativa alegerii şefului guvernului pe care preşedintele va fi apoi obligat să-l numească. În prezent, Duma confirmă alegerea făcută de şeful statului.

Potrivit şefului statului, modificările propuse la textul Constituţiei nu afectează principiile fundamentale ale acesteia, prin urmare, ele pot fi aprobate de parlament în cadrul procedurilor în vigoare prin adoptarea de legi constituţionale.

‘Având în vedere că iniţiativele propuse vizează schimbări semnificative ale sistemului politic, ale ramurilor executivă, legislativă şi judiciară, consider că este necesar votul cetăţenilor cu privire la toate modificările ce ar putea fi aduse Constituţiei’, a spus liderul rus, promiţând respectarea rezultatelor referendumului.

Potrivit lui Putin, aceasta este o schimbare ‘semnificativă’ pentru care el consideră că Rusia este ‘matură’. Cele două Camere ale Parlamentului sunt dominate în prezent de forţele pro-Putin şi nu se opun niciodată dorinţelor Kremlinului.

Propunerile de reformă expuse de Putin vizează, de asemenea, consolidarea atribuţiilor guvernatorilor regionali, interzicerea membrilor guvernului şi judecătorilor să aibă permise de şedere în străinătate şi obligativitatea ca orice candidat la preşedinţie să fi trăit ultimii 25 de ani în Rusia.

Cu toate acestea, Vladimir Putin, al cărui actual mandat se încheie în 2024 şi care conform legislaţiei în vigoare nu are dreptul să candideze din nou, a subliniat că Rusia trebuie să fie în continuare condusă de un sistem prezidenţial.

‘Rusia trebuie să rămână o republică prezidenţială puternică, motiv pentru care preşedintele va păstra, desigur, dreptul de a stabili obiectivele şi priorităţile guvernului’, a avertizat el.

Astfel, preşedintele îşi va păstra dreptul de a demite orice membru al guvernului, atribuţia de numi şefii tuturor structurilor de securitate şi îi va putea demite pe preşedinţii Curţilor Supremă şi Constituţională.

Cel mai important aspect, cel al ramanerii lui Putin la putere si dupa expirarea celor 2 mandate, a fost expediat, in stil sovietic, la si altele.

Fără să ofere precizări, Vladimir Putin a abordat şi problema modificării articolului care limitează numărul mandatelor prezidenţiale ‘la două mandate succesive’.

Anterior, Putin a spus că nu este necesară adoptarea unei noi Constituţii în Rusia, dar a menţionat necesitatea introducerii unor amendamente la Legea fundamentală a ţării.

În cadrul conferinţei de presă anuale în decembrie, într-un comentariu la oportunitatea modificării Constituţiei, liderul rus a spus că termenul ‘consecutiv’ ar putea fi eliminat în legătură cu mandatele prezidenţiale.

Declaraţiile sale intervin în timp ce observatorii încearcă să depisteze vreun indiciu despre cum ar putea evolua reforma sistemului politic în Rusia înainte de 2024 când actualul său mandat prezidenţial se încheie, iar Constituţia îi interzice să candideze din nou.

Hot this week

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Ameninţată de Rusia cu invazia, Finlanda cumpără rachete americane de 1 miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Topics

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Alexandru Bălan, sifon al Rusiei, demascat de SRI

Poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, alături de...

Ce se întâmplă cu armata Germaniei, cea mai mare putere economică europeană

Armata germană a înregistrat în 2024 o inversare a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img