t1largpatriot

Avind in vedere evolutiile ingrijoratoare in planul securitatii regionale, mai ales in bazinul Marii Negre, Romania a solicitat Statelor Unite ale Americii un lucru important.

Avind in vedere prezenta permanenta a militarilor americani in cel putin trei locatii importante din Romania, administratia de la Bucuresti a cerut celei de la Washington amplasarea unor sisteme de rachete Patriot in acele zone.

Este vorba despre Baza Aeriana Mihail Kogalniceanu (unde zeci de mii de militari americani sunt temporar locati dinspre Afganistan spre SUA), fosta baza aeriana Deveselu unde se vor fi amplasate elemente ale scutului american antiracheta (strict in scopuri defensive) si Baza Aeriana &1 Campia Turzii, unde vom avea o prezenta cvasi-permanenta a unor avioane americane de lupta F-16.

Rachetele Patriot ar putea fi amplasate pina la sfarsitul anului, ca masura complementara la misiunile avioanelor AWACS sub comanda Aliantei si la prezenta unor distrugatoare SUA si aliate in bazinul Marii Negre, partea de sud si sud-vest aflat sub controlul NATO prin tarile riverane Turcia, Romania, Bulgaria.

 

 

 

 

57 COMMENTS

  1. Este foarte bine să luăm masuri de protejare a teritoriului și a populației din spațiul aferent. Dar nu este oare prea mult?? Nu vom irita in mod excesiv marele URS(S)cu aceste măsuri preventive? Sper să nu se răzbune în mod crunt și să nu ne lovească unde ne doare cel mai tare – Republica Moldova – în momentul de față aflată fără apărare. Ce facem cu populația românească de acolo dacă vom fi puși în fața faptului împlinit – Crimeea e cel mai proaspăt exemplu. Vom amenaja pe granița de vest tabere pentru românii refugiați din Moldova, sau scapă doar cei cu pașaport românesc? Cred că diplomația românească trebuie să-și definească o poziție coerentă și cred că este oportun să se poarte o discuție față în față România – Rusia la un nivel cât mai înalt posibil.

      • sunt foarte multe de discutat. România în afară că este membru NATO, etc, etc nu cred că are puncte comune cu USA in ceea ce privește relația cu Rusia. Statele Unite nu au legături de sânge cu Republica Moldova sau tezaurul național blocat la Moscova de aproape 100 de ani. Cred că trebuie să avem o abordare inteligentă care să icludă și ceva subtil de genul Interesul poartă fesul.

    • Rusii sunt varza, oare? “S 400 vs Patriot
      by: George GMTPosted in: armament rusesc, Arme americane, Radare si razboi electronic, Sisteme anti-aeriene
      images

      Care este cel mai bun sistem AA cu raza lunga? Evident fiecare o tine pe-a lui, doar ca sunt si cateva nuante care se pot remarca cand cele doua sisteme sunt aduse in discutie, iar intrebare ar putea sa fie cu totul fara sens.

      Astfel nimeni nu-i banuieste pe rusi ca ar fi nascuti alaltaieri si nu ar sti cu ce se mananca un sistem AA, pe de alta parte tehnologia americana poarta un nimb mediatic care spune ca ea este cea mai buna si fiabila.

      Deocamdata singurul sistem dintre cele doua care a vazut ceva cafteala la viata lui este americanul Patriot, in cele doua razboaie din Golf, unde a fost adus sa lupte impotriva amenintarii unui sistem balistic sovietic, vehic ca vai de el, numit SCUD. Dar haideti sa fim seriosi, Patriotul american era din alta liga tehnologic vorbind decat batranul SCUD, care la baza are o descendenta nobila, dar foarte veche – V-2.

      descărcare

      Numai ca performantele Patriot in cele doua razboaie au fost mai mult jenante decat spectaculoase, Israelul a incasat destule SCUD-uri in cap, incat presa de la Ierusalim se intreba retoric daca americanii chiar folosesc Patriotul sau doar l-au adus acolo sa inchida gura evreilor, iar de racheta irakiana care a cazut peste o cazarma americana din Arabia Saudita provocand peste 200 de morti, am auzit cu totii.

      Atat de “performant” s-a dovedit Patriotul ca SCUD-urile erau vanate cu trupe speciale si avioane, acest lucru fiind de maxima importanta pentru aliati.

      Pe de alta parte S-300/S-400 sunt privite ca fiind sisteme AA/anti-balistice multirol, in functie de racheta folosita, de mare forta, doar ca in cazul sistemelor rusesti trebuie sa-i credem pe cuvant pe ivani, familia S-300 neavand pana acum experienta de lupta reala, dar ceva indicii putem gasi in privinta valorii sale combative.

      Astfel israelienii stiu sigur ce vorbesc si nu pot fi suspectati ca le-ar fi frica sa iasa la scandal, de unde si uimirea mea in legatura cu desfasurarea de sisteme S-300 PMU 1, adica mai vechi, in Iran si Siria! Evreii, dupa cum stiti deja, au facut tot posibilul sa convinga Rusia sa nu le dea persilor si sirienilor S 300, ba premierul Netanyahu a fost sa-l vada personal pe Putin de cel putin doua ori exact in aceasta problema.

      Asadar ori evreii sunt mai speriosi din fire, lucru greu de crezut, ori amplasarea de S 300 in Siria si Iran le-ar fi creat probleme cu adevarat …problematice. Aici fac o paranteza si v-as aduce aminte de tavaleala pe care turcii si-au luat-o de la un mai modest am zice Pantsir S 1 sirian, cand si-au pierdut Phantomul F-4 in Mediterana. Ori acel avion era unul de recunoastere si in acest caz avea desigur la bord sisteme defensive de razboi electronic, dar cu toate acestea Pantsir S-1 l-a luat la ochi si dus pe fundul marii a fost F-4ul turcesc…Desi, si aici este ciudat, se pare ca a fost doborat la limita razei de actiune a rachetei complexului Pantsir, acolo unde datorita caracteristicilor de mars ale rachetei si vitezei foarte mari dezvoltata de F-4 avionul ar fi avut sanse bunicele de scapare, dar n-a fost sa fie, iar rusii si-au facut o reclama sanatoasa pe avionul turcilor, de unde probabil si valul de vanzari al Pantsir-ului in lume.

      In afara oricarei indoieli tehnologia americana si europeana este peste cea rusa, macar la nivel de fiabilitate, insa se pare ca sunt si exceptii, S-300 facand parte dintre acestea.

      Dar realitatea este un pic mai complexa. Este, din punctual meu de vedere, absurd sa comparam Patriot ce PAC vreti voi cu S-300/400 luate individual datorita unui fapt foarte simplu: ambele sisteme au fost gandite sa lupte integrate cu un intreg aparat militar. Astfel un S-300 nu trage de nebun dupa un F-15, ci intregul sistem de aparare AA rus este implicat, iar de celalata parte F-15 nu lupta singur ci are de partea sa intregul sistem integrat american. De aici rezida si absurditatea intrebarii din titlu.

      Practic un avion inamic se poate trezi cu o rachete trasa de un Tor sau Pansir S 1, desi radarul care-l urmareste este al unui sistem S-400 aflat la 300km distanta, sau dimpotriva racheta a plecat ghidata pe traiectoria initiala de satelit si doar pe partea sa finala se activeza sistemul individual, radar sau IR.

      Americanii folosesc si ei exact un astfel de sistem, in care fiecare aeronava si sistem AA are alaturi radare zburatoare, sateliti, avioane pentru razboi electronic, sistem AA de la sol, comunicatii si procesare de date, sisteme active si pasive de razboi electronic, etc.

      Rusii, care au creat primul sistem integrat AA, au exact acelasi tip de reactie si aceeasi filosofie, un atac inamic fiind preluat nu de catre cateva baterii S-300 ci de intregul sistem integrat AA din zona geografica respectiva, incepand cu radarele “dincolo de orizont” cu raza de 4000 de kilometri de avertizare timpurie, sateliti, radarele individuale ale sistemelor AA desfasurate, aviatia de vanatoare si razboi electronic ridicata pentru intampinarea atacului inamic, etc, etc.

      Toate acestea se subscriu sistemului intrgat AA de aparare a teritoriului si in esenta fiecare sistem are painea lui de mancat, responsabilitatile sale. Unele, cum sunt Panstir si Tor, sunt sisteme point-defence care au ca scop protectia impotriva unor atacuri la joasa inaltime, in timp ce S 300/S 400 sunt sisteme grele care au ca rol distrugerea amenintarii inamice de la mare distanta.

      Ambele tari au sisteme foarte avanasate de lupta electronica, sisteme redundante si una peste alta este foarte greu de spus care dintre cele doua sisteme este superior celuilalt, daca aceasta “superioritate” chiar exista.

      Idea este ca nu putem compara doua sisteme AA (S-300/400 vs Patriot) la pielea goala, pentru simplul motiv ca cele doua sisteme sunt gandite sa lupte integrat si nu singure de capul lor, desi acest lucru este posibil, doar ca performanta Patriotului in cele doua razboaie din Golf ar putea fi foarte inselatoare, pentru ca acolo americanii nu au avut la dispozitie un sistem integrat asa cum trebuie ci doar unul improvizat, astfel ca nu Patriotul a fost poate mai slab, ci modul cum a fost pus sa lucreze.

      La fel si in cazul sistemelor rusesti: S 400 nu este gandit sa lupte singur, nu-l pui in mijlocul desertului si trimiti aviatia spre el, pentru ca daca faci asta performantele sale ar putea sa fie mediocre, insa integrat asa cum a fost proiectat sa fie, s-ar putea sa ne ofere surpize dupa surprize.

      Sa nu uitam ca Iranul doreste S-300 PMU1 si nimic altceva si din motiv de integrare cu restul sistemelor AA iraniene a radarului S 300. Astfel S-200, un sistem destul de vechi, ar deveni brusc foarte performant daca ar lucra in tandem cu S 300.

      Astfel comparatiile dintre cele doua sisteme nu sunt decat un joc de copii, atat timp cat nu comparam cele doua sisteme integrate de aparare antiaeriana si anti-racheta, iar pe de alta parte fereasca Dumnezeu ca cele doua sisteme sa se testeze unul pe celalalt. Poate aflam raspunsul care este mai bun, dar la ce ne-ar folosi trasformati cu totii in cenusa cu un grad ridicat de radioactivitate?!

      Iar cand spunem ca armamentul rusesc este inferior ar trebui poate sa ne gandim ca pana spre finalul aniilor “80 tancurile sovietice nu aveau rival in NATO, iar rachetele TOW si HOT puteau dar mai degraba nu puteau opri un T-80 lovindu-l in partea frontala sau in turela, iar acest lucru ar trebui sa ne faca sa privim S-300 altfel, israelienii stiu probabil de ce…

      GeorgeGMT

      S-300P variante constructive:

      – S-300 F : versiunea navala S-300

      – S-300 V : patru rachete pe un camion, specializata anti-racheta.

      – S-300 PS : patru rachete pe un Maz-543.

      – S-300 PM : patru rachete pe Kraz-260.

      – S-300 PM1: varianta modernizata a S-300 PM, rachete noi si un nou sistem radar

      – S-300 PM2 : varianta modernizata a S-300 PM1, cu raza crescuta.

      – S-300 PMU : versiunea de export a S-300 PS/PM

      – S-300 PMU1 :versiunea de export a S-300 PM1

      – S-300 PMU2 : versiunea de export a S-300 PM2”

      • Rusia are cea mai perfectionata “stealth” technology – bate americanii!
        Nu e cazul sa bagatelizam Rusia la niciun capitol armat, cu tot bugetul yancheilor care in plus si-au concediat masiv cei mai buni generali datorita “genialului” Obongo!

        http://www.welt.de/wirtschaft/article124259894/Russen-Kampfjet-hat-die-beste-Stealth-Technologie.html

        In plus, de mai bine de 20 de ani, nemtii inarmeaza Rusia contra parale in diverse directii:
        http://www.thedailybeast.com/articles/2014/04/22/germany-helped-prep-russia-for-war-u-s-sources-say.html
        E trist dar asa este!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

        • Adevarul este ca-n timpul URSS s-au dezvoltat foarte multe arme secrete care au fost puse la pastrare sau chiar au intrat in dotarea fortelor armate. Ce se afirma pe ici pe colo pe net. “Armata rusă deţine arma Elipton, cu care ar putea distruge lumea
          Dar aceasta nu-i prima ameninţare pe care Jirinovski a făcut-o. Într-un articol din 24 decembrie 1993, publicat de cotidianul “New York Times” şi intitulat “Jirinovski provoacă rumoare în Germania”, se spune următoarele:

          “Naţionalistul rus Vladimir Jirinovski a cauzat supărare în Germania, după ce a ameninţat că va invada Bosnia dacă Turcia va interveni în război. Jirinovski, al cărui partid a primit sprijin masiv din partea armatei în alegerile parlamentare din 12 decembrie, a spus că Armata Rusă deţine arma Elipton cu care ar putea distruge lumea.
          Secretos la fel cum a fost şi cu “Elipton” – el n-a dezvăluit altceva decât numele său – declaraţiile lui Jirinovski au continuat să cauzeze rumoare, căci el şi-a petrecut cea de a doua zi în Alpii Austrieci cu un fost membru al elitei naziste militare, Edwin Neuwirth”.
          Sursa: Sun Sentinel
          Arma care ucide oamenii cu ajutorul sunetului
          Pe 3 februarie 1994, “Washington Post” a postat un articol intitulat “O nouă armă ar putea ucide musulmanii cu sunetul – spune Jirinovski”:
          Extremistul rus Vladimir Jirinovski a spus astăzi că a dat ordine pentru a se testa o nouă armă ultrasecretă care ar putea ucide soldaţii musulmani din Bosnia. Jirinovski a promis că 18 musulmani vor muri în primul test al armei mortale “Elipton”. El a spus că arma ar ucide prin producerea unui impuls masiv de sunet, impuls la care fiinţele umane nu ar putea rezista. Arma nu ar lăsa nicio urmă pe victimele sale: “Arma nu va lăsa nicio singură urmă, nicio picătură de sânge, nicio clădire distrusă”, a spus Jirinovski reporterilor.
          Sursa: Highbeam.com
          Criminalul de război Arkan ameninţă că va folosi super-arma Elipton
          Un alt articol de pe 15 februarie 1994, semnat de Robert Block şi intitulat “Sârbii ameninţă cu o armă secretă mortală” ne spune următoarele:
          Arma secretă a ruşilor se presupune a se chema Elipton. Existenţa ei este confirmată de ultranaţionalistul rus, Vladimir Jirinovski. În timpul vizitei sale recente din Serbia, Jirinovski nu numai că a testat un “Elipton” extrem de mic împotriva unei unităţi musulmane bosniace, omorând 12 soldaţi, dar a şi lăsat o armă Elipton mai mare. El a oferit arma sârbilor, împreună cu rugămintea ca această armă să fie folosită doar în cazuri de extremă urgenţă, ca de exemplu atacurile aeriene ale NATO împotriva sârbilor bosniaci. Ieri, politicianul sârb căruia i s-a încredinţat arma, criminalul de război Zeljko Raznatovic, cunoscut sub numele de Arkan, a ameninţat Occidentul că dacă nu se opresc în a ameninţa sârbii cu bombardamentul, el nu va avea altă soluţie decât să folosească “bestia”.
          Arma extrem de dubioasă, depinzând de ziua în care este descrisă, este fie un dispozitiv sonic sau electronic care topeşte neutronii şi protonii cu rezultate fatale. “Lumea nu are idee de puterea reală a acestei arme” a spus Alexei Vidnenkin, deputat al dlui Jirinovski, într-o conferinţă de presă ţinută la Belgrad. “Poate omorî oameni în câteva ore, iar cei care sunt ucişi nu ştiu din ce cauză”.
          Sursa: The Independent
          Serviciile secrete româneşti se destăinuie
          Elipton? Ce naiba reprezintă până la urmă Elipton? Citesc de pe site-ul lui Don Roper, profesor la Universitatea din Colorado:
          Surse româneşti au afirmat că arma ‘Elipton’, la care se referă politicianul rus Vladimir Jirinoviski, este un sistem de arme bazat pe interferenţa gravitaţională. Sursa a indicat o legătură între folosirea acestui tip de armament şi cutremurul devastator din Armenia din decembrie 1988, cel care a ucis cel puţin 25.000 de oameni. “Ciocanul”, cum mai este cunoscută arma, poate declanşa cutremure prin variaţia acceleraţiei gravitaţionale în zonele unde se cumulează tensiune în pământ.
          Doar ruşii au dezvoltat arma mortală Elipton, cea care distruge viaţa instantaneu
          Tot Vladimir Jirinovski declara în 1994 următoarele: “Această armă este mai puternică decât armele nucleare, întrucât consecinţele sale diferite, neexistând niciun antidot. Acolo stă forţa ei. Nu există nicio posibilitate de a lupta împotriva ei. Ea este asemănătoare cu arma sonică. O avem şi pe asta. Atunci când ea este declanşată, sunetul poate pune la pământ o întreagă divizie militară. Şi toţi sunt morţi. Elipton are acelaşi efect: nu există radiaţii, nu există foc, nu există răni. Şi toţi militarii mor. E similară cu arma neutronică, numai că ultima are şi radiaţii, efecte devastatoare. Neutronii pătrund în corpul uman, cauzând distrugere. Cu Elipton, nu există nicio distrugere, dar viaţa este suprimată instantaneu. Întrebaţi-i pe americani sau pe alţii dacă au această armă. Nu, nimeni n-o are. Doar oamenii de ştiinţă ruşi au dezvoltat-o în exclusivitate”.

          Jirinovski, păpuşa kaghebistă
          Mulţi ar spune că nu putem avea încredere în spusele lui Jirinovski, că omul acesta aberează asemenea lui Corneliu Vadim Tudor. E adevărat că Jirinovski nu e o sursă credibilă, dar poate ieşi fum fără foc? Eu cred că nu. Şi mai cred că Jirinovski, în afară de fanteziile sale obişnuite, s-a mai bazat şi pe lucruri adevărate. A nu se uita că partidul lui Jirinovski, Partidul Liber Democrat, fondat în 1990, a fost un partid-marionetă, creat de PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) şi de KGB, aşa cum putem afla din memoriile fostului şef al KGB-ului, Vladimir Kryuchkov. Aşadar, un lider ca Jirinovski, care are legături cu KGB-ul, nu am putea spune că nu ar fi un lider bine informat.
          Super-armele sovietice distrug submarine şi avioane americane
          Dar, o sursă ceva mai credibilă ar putea fi Tom Bearden, locotenent-colonel în rezervă a Armatei Americane. El este preşedintelor companiilor CTEC Inc., MS Nuclear Engineering. De asemenea, membru al Institutului de Tehnologie Georgia şi absolvent al unor cursuri specializate în armament electronic. Aşadar, o autoritate în domeniu. Iată ce ne spune acest domn:

          USS Thresher, submarinul atomic american
          În ianuarie 1960, liderul sovietic Nikita Hruşciov anunţa că URSS dezvoltă noi arme fantastice. Pe 10 aprilie 1963, una din primele noi super-arme sovietice a fost folosită pentru a distruge submarinul atomic american U.S.S. Thresher. Vezi pe Wikipedia detalii despre scufundarea acestui submarin (deşi nu se recunoaşte că submarinul a fost scufundat de sovietici). În următoarea zi, pe 11 aprilie 1963, aceeaşi super-armă a fost utilizată pentru a produce o explozie gigantică sub ocean, în apropierea canalului Panama, la 150 de kilometri nord de Puerto Rico.
          De-a lungul timpului, diferite avioane au fost testate cu aceste arme sovietice. Un caz particular îl constituie pierderea miraculoasă a unui avion american F-111 în conflictul din Vietnam. Ce s-a întâmplat atunci? Toate sistemele electrice ale lui F-111 au intrat în dificultate simultan. Acest lucru s-a datorat forţelor speciale sovietice care au transformat un sistem de radar vietnamez SA-2 într-un sistem electromagnetic, ce presupune folosirea unei raze scalare pentru a produce “unde electromagnetice contrafăcute” prin sistemele electrice şi electronice ale aeronavei.
          O armadă sovietică de 100 de arme gigantice
          La începutul lui mai 1985, întreaga armadă de super-arme electromagnetice sovietice a fost activată, ca o sărbătorire specială al celor 40 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Activarea acestei armade (circa 100 de arme gigantice) împreună cu 27 de sisteme de alimentare gigantice şi un număr mare de transmisii de control a fost monitorizată de către americani. După un gigantic exerciţiu strategic, care a durat câteva zile, multe din aceste superarme au fost trecute în stare de “stand by”, adică “aşteptare”.
          Un avion militar american a fost învăluit de o lumină galbenă înainte de a fi doborât de super-arma sovietică
          Pe 12 decembrie 1985, aceeaşi super-armă sovietică a fost testată împotriva avionului militar de transport Arrow DC-8, care transporta soldaţi americani din Cairo (Egipt) către baza aeriană de baştină (Fort Campbell, Kentucky, SUA), via Cologne (Germania) şi Gander (Canada). La o altitudine de 30 de metri, aeronava militară transportând peste 250 de militari şi personal civil şi-a pierdut brusc din putere şi s-a prăbuşit la pământ. Vezi mai multe detalii pe Wikipedia. Trei martori canadieni la această prăbuşire au fost intervievaţi de televiziunea canadiană CBC, într-o emisiune de ştiri difuzată pe 8 aprilie 1986. Cei trei au declarat că n-au văzut nicio flacără şi niciun fum înainte ca aeronava sa se prăbuşească. Totuşi, înainte de prăbuşire avionul a părut a fi învăluit într-un fel de lumină galbenă. Dar această lumină nu reprezintă altceva decât o deschidere scalară în manifestarea continuă de natură electromagnetică, asemănător cu maniera în care F-111 fost doborât în Vietnam. Mai pe scurt, sistemele electrice ale aeronavei au fost afectate de o undă electromagnetică puternică, care au dus la pierderea instantanee a celor două motoare ale avionului.
          Super-armele sovieticilor se bazează pe electrogravitaţie
          Toate super-armele construite de sovietici se bazează pe “electrogravitaţie”, adică energia electromagnetică poate fi transformată în energie gravitaţională şi viceversa. Acest schimb poate fi localizat în anumite zone şi obiecte. Această transformare a electromagnetismului în gravitaţie nu este posibilă, conform fizicii occidentale care ne este învăţată la şcoli şi universităţi. Ea a fost însă descoperită de Tesla şi părţi din această teorie au mai apărut, uneori, în unele lucrări clasice de fizică.
          De mai multe decenii, Uniunea Sovietică a dezvoltat electrogravitaţia, pe care a aplicat-o în crearea de noi arme secrete, cu o incredibilă putere şi capacitate. Imperiul sovietic a susţinut cel mai mare program de înarmare dezvoltat vreodată de vreo naţiune a lumii, în toată istoria noastră, ţinându-l departe de ochii occidentalilor. Arme cu raze de particule, lasere, dispozitive cu energie direcţionată pe radio-frecvenţe etc. – sovieticii n-au avut nicio limită în construirea unor asemenea super-arme. Ele au un efect monstruos şi pot ucide instantaneu întreaga populaţie a lumii, dacă ar fi folosite.”

  2. Rachetele Patriot un mare fas de fas la fel cum a fost si distrugatorul Cook din Marea Neagra facut inofensiv de 12 ori la rand de un singur Mig-24 neinarmat care i-a scos din functie toata aparatura radar de la bord. In afara de a ne transforma intr-o tinta perfecta ca tara in cazul unui conflict armat Nato-Rusia toata tehnica millitara americana implantata in Romania nu are nici o menire. Americanii in general sacrificandu-si aliatii pe care acestia ii considera doar carne de tun pentru a-si duce razboaiele cat mai departe de granitele lor, incercand astfel sa-si salveze pielea lor, nu pe a noastra. Iar daca unii se bucura pentru aceste lucruri e firesc, meleagurile mioritice fiind renumite pentru asa ceva. Formatorii de opinii i-au pupat in fund pe nemti, pe sovietici iar acum a venit randul americanilor de a fi desfatati cu ventuze fierbinti in partea dorsala. In Romania s-a defilat cu Gestapo-ul, NKVD-ul iar acum cu CIA-ul.

    • Cred ca d-le Gelu ar trebui sa te mai documentezi legat de “distrugatorul Cook din Marea Neagra facut inofensiv de 12 ori la rand de un singur Mig-24 neinarmat care i-a scos din functie toata aparatura radar de la bord”, caci observ ca tu crezi cu usurinta toate prostiile ce se posteaza pe internet, poate chiar de catre posesorii acelui Mig 24 care de fapt erau doua Sukhoi Su-24.
      Poate ne luminezi si tu cum au reusit rusii sa dezactiveze un radar cand stiu ca acest lucru este imposibil, poti cel mult sa il bruiezi. Or fi descoperit rusii tehnologii ce l-ar face invidios si pe Spock din Star Trek?

      • Acum puteti dormi linistit totu-i o mare dezinformare de presa ostila americanilor. Si pentru ca stirea este o dezinformare crasa de aceea s-a retras Pentagonul asa de repede barcuta Donald Cook din apele lacului rusesc Marea Neagra. “http://beforeitsnews.com/alternative/2014/04/russian-su-24-scores-off-against-the-american-uss-donald-cook-in-black-sea-2944372.html”

  3. Tehnologia rusiei este la acelasi nivel cu cea a americi ,plus china care vine periculos din urma :
    Un video interesant despre starea actuala a aviatiei americi in comparatie cu rusia Domnule Radu tudor as dori sa imi confirmati sau infirmati ce zice acest video pentru ca eu nu ma pricep ,va rog .
    https://www.youtube.com/watch?v=sNRMO70Hw0s

  4. Uau, ma simt deja mai curat, mai uscat, protejat de armata care n-a câștigat nici măcar un razboiuletz mic-mic-mic!!! Dar care e finanțată mult -mult-mult… Acum macar Putin va avea si motiv sa ne-o tragă… Săraca Romanie, intotdeauna s-a aliat nefericit! Dar cum sa fi neutru, si curtat de toata lumea, cand conducatorii sunt doar niste pupincuristi ahtiati dupa câștiguri colosale si rapide! Care țară, care populatie…?! Doar pagube colaterale… Să-i votam, dar’!

  5. hmm, ma gandesc ca , astfel, ungurii vor fi si ei pusi cu botul pe labe cu pretentiile lor ! cu ocazia asta vor veni mai multi americani sa vada ca drepturile minoritatilor sunt respectate,ca ungurii au mai multe drepturi decat au multe minoritati in Europa !
    in tot raul e si un bine !

  6. In sfarsit “se vede ca suntem in alianta” Pana acum politicienii nostri au batut berbunca. De la inceput ,pe baza sacrificiilor facute de Armata ,trebuia “sa se insiste” in directia intaririi capabilitatilor de riposta imediata de catre Armata romana. Toti politrucii Romaniei ,indiferent de culoare in frunte cu marinarul, AU CREZUT CA DACA AM INTRAT IN NATO TARILE ALIATE ISI VOR TRIMITE IMEDIAT FIII SQ MOARA PENTRU ROMANIA. SA NE INTRE BINE IN CAP: ROMANIA TREBUIE SA-SI ASIGURE CAPABILITATE DE RIPOSTA PENTRU CEL PUTIN 30 DE ZILE. DEABIA DUPA ACESTA PERIOADA SE POATE VORBI DE INTERVENTIE MASIVA A ALIATILOR(DACA MAI ESTE NEVOIE). Presa ar trebui ” sa le deschida ochii acestor politruci novice care habar nu au si nu sunt interesati de soarta Romaniei. Felicitari radule , pentru ca esti cam singurul care mai aduce in atentie “aceste subiecte”.

  7. Si uite-asa ne-am transformat in campul de confruntare intre 2 colosi…cine o sa piarda?Tot noi,normal,asa cum americanii ne-au lasat pe mana rusilor dupa WW2,la fel o sa-si bata joc de noi si acum iar de rusi nu mai vorbesc,ei au fost tot timpul cu “davai ceas”…din pacate,in vremurile astea grele nu avem Barbati in fruntea tarii ci doar jalnice marionete.Doamne,ajute-ne Tu,ca de la noi,nici o speranta…

  8. poate plaseaza si rusii o mie sau doua de suhoi si mig pe capul nostru, asa pt distractia si profitul cacanarilor neoliberali care orchestreaza mizeriile astea

  9. A început ultima vară cu Băsescu Traian președinte!Băsescu își joacă ultimele cărți!Își strânge armata ascunșilor la vedere a injustiției din DNA și SRI,arestând judecătorii care îndrăznesc să se opună regimului,făcând ca torționarii și regimul Ceaușescu și mineriadele să pară zile senine.Premierul Ponta a oferit regimului Băsescu,ultima piesă pentru a completa un mozaic infernal intitulat România lui Băsescu!Această piesă se cheamă Koveși Corduța Laura.Regimuri extrem de violente și mutate,durează puțin,dar distrug țara în ani.Regimul Băsescu are un singur scop!Discreditarea ireparabilă a funcționării justiției,în ochii cetățenilor.Românii deja se tem de jandarmi,de procurori,de polițiști,iar acum Băsescu vrea să ne ia și ultima noastră speranță,judecătorul!După prăbușirea regimului Băsescu,de la rădăcină,cetățenii români nu se vor mai încrede în judecători,reușind astfel,Băsescu,să lase cale liberă altor tirani în devenire ca să experimenteze pe justiție și cetățeni.Ne-au răpit 25 ani de libertate!

  10. Nu sunt motive de panica, nici de lauda sau mandrie! Rusii nu stiu care sunt granitele NATO? Se mirau si chiar se simteau jigniti daca americanii nu aduceau si ei ceva armament in tarile de la limita spatiului NATO!

    Aceasta pozitie a Romaniei, (geo-politica/geo-strategica) ar putea fi transformata de niste oameni competenti in relatii internationale intr-o mare oportunitate! Eu, daca as fi ministru de externe al Romaniei as turui intruna: Pace!; Pace!; Pace! si alte sintagme cu impact asemanator, ori de cate ori as avea ocazia; le-as pune la dispozitie americanilor si rusilor un loc de discutie la o cafea, orice menit sa transforme Romania intr-o tara cu un rol in aceasta criza!

    Se spune ca nu exista publicitate negativa! Asa o fi dar nici sa iasa un prost sa-l certe pe Putin ca o baba pe ulita: “ma derbedeule, ce ai cu ucrainienii? Vezi ca-ti trag un toiag pe carca de-ti sar fulgii!”

      • Nu subestimati ursul. Tot asa gandeau si nemtii cum ca sovieticii sunt rupti in cur si-i vor bate ca la popice, realitatea demonstrand exact contrariul. Si Napolen tot la fel a gandit s-a luat-o rau in barba.

      • @DomnuleTudor,
        Cu tot respectul pe care vi-l port respectivele rachete sunt o frectie la un picior de lemn. Amintiti-va cam cate dintre ele au fost eficiente in timpul razboiului din Golf, cand Israelul raspundea cu sistemul respectiv la Scudurile lansate de irakieni. Nici macar ca factor de descurajare nu prea fac mare branza in fata noii generatii de rachete rusesti. Dar nu asta este problema. La jocul international de glezne si mimare de masuri NATO anti Rusia, o astfel de masura da bine la credului. Naspa este modul in care politicienii nostri se inghesuie la slitul american dovedind ca nema coloana vertebrala. Cu ei sau fara ei, americanii si-ar fi protejat trupele cantonate in Romania. Scutul nu apara Romania, ci pe americanii din Romania. Asa ca elogiile si caderea in admiratie cacum ar fi Ileana Consnzeana s-ar putea sa daunezxe grav sanatatii 🙂
        sa fiti iubit
        marcus

        • scutul apara romania, ca membru nato. si bulgaria, ca membru nato. cind veti avea chef, va voi trimite documentele pentagonului. n-am cum sa fiu de acord cu dvs ca in privinta apararii noastre, cu rachete sau fara rachete e acelasi lucru. ma rog, fiecare cu viziunea sa

    • Te temi degeaba de tehnologia rusa. Daca ti-ar fi placut istoria, ai fi vazut ca in toate razboaiele de dupa 1945, cu exceptia Vietnam-ului unde strategia razboiului de gherila folosit a invins si in Coreea unde a fost nevoie de 2.000.000 de soldati chinezi pentru a pastra actualul status-quo, tehnologia rusa a pierdut in fata tehnologiei occidentale, unde o includ si pe cea americana. Cel mai clar exemplu pe care il pot sa dau sunt razboaiele Israelului cu vecinii arabi, unde israelienii cu tehnologie britanica si americana, in numar mic au reusit sa invinga armate arabe imense, cu un numar imens de tancuri rusesti de ultima ora la acea vreme, cu un numar urias de tunuri si avioane.
      Singurul lucru cu adevarat de temut la Rusia de azi este faptul ca are rachete nucleare si un arsenal necunoscut de arme biologice mostenit de la URSS. Razboi? Nu se va intampla asta prea repede, de fapt ne indreptam spre un nou razboi rece asemenea celui de odinioara dintre URSS si Occident, care in final se va incheia cu o noua prabusire a Rusiei.

      • Normal, pe langa tehnica trebuie sa ai si soldati bine instruiti. Basca ca americanii i-au inarmat mereu pe evrei cu ultimele noutati ceeace sovieticii nu au facut cu arabii din zona. Uita-te cat se opune Izraelul la inarmarea Iranului cu rachete S-300, oare de ce? Si daca tot vorbim de tehnica de lupta aveti ideie cate tancuri izraeliene au fost distruse in timp, in lupte concrete de rachetele anti-tanc made in URSS sau Rusia??? In Tel-Aviv exista un cimitir cu sute de morminte ale servantilor de tancuri omorati intr-o singura zi chiar de rachetele anti-tanc sovietice. Iar cel putin 30 de tancuri Mercava au fost distruse in invazia din Liban tot de rachete rusesti. Asa ca puteti dormi linistit tehnica militara ruseasca e de proasta calitate iar cea americana este super tare in parcare.

    • @SimP

      Scumpete, lasă dragă manipulările.
      Se vede clar şi din avion că grupul lui Ponta nu stă la aceiaşi masă cu Udrea şi nici măcar în aceiaşi fotografie.
      Cântă la alte tejghele, poate că se prinde.

  11. D-le Tudor aceste rînduri ar fi numai pt. dvs. și nu pt. cei care din varii motive trimit pensionarii să-și plimbe nepoții în parc, sau mai cool, să se înghesuie la găleata și puii de dreapta sau la pixul de stînga. Am manifestat de cîte ori am putut pe această cale un scepticism față de atitudinea americană prin imixtiune ,,diplomatică,, în treburile noastre interne. V-ați supărat atunci cînd am spus că nu cred în NATO și UE…..și că mă doare repetarea istoriei -carne de tun. Ziua de 29.04. 2o14 a avut asupra mea și cu siguranță și asupra altora același impact ca și vizita nefericitului Gordon în timpul referendumului din 2o12. Cînd am văzut ,,grupusculul,, de politicieni NUMAI dintr-o parte a scenei noastre politice în ,,vizită,, la ambasada americană nu mai am nici o îndoială că trăiesc așa cum bine zice dl. Serbănescu într-o colonie. Vă spun de cîteva luni bune că MRU a intrat de mult în antrenamente pt. prezidențiale de unde mi-am luat și înjurături…Repet nu sunt mama Omida și nu doresc să am dreptate, dar atitudinea ,,ciudată și teleghidată,, a lui Antonescu s-a clarificat în aceasă zi. El joacă IADEȘ , urmînd să se aleagă cu partea mai mică a osului…. L-am văzut butonînd telecomanda, pe Baconschi afișînd un calm flegmatic la toți cei care se manifestau revoltați de vădita influență politică în justiție…. O altă întrebare a multor anonimi ca noi ar fi …de ce în Romania este îngăduit cu susținere astfel de situații, iar în America în aceleași circumstanțe s-ar face pușcărie la greu..In rest un Circ în care dresorul si-a îmbrăcat animalele la costum și la cravată….

    • @pensionara, mai ramane ca secretarul secretaului portarului ambasadei americane sa-i cheme la raport pe politicienii mioritici pentru a ne demonstra incaodata cum ca Romania este o amarata de colonie bananiera, chiar daca bananele nu cresc inca la noi, care sta capra in fata tuturor reprezentantilor lipsiti de importanta ai Washigtonului. Asa ca ura si la gara cu rachetele Patriot in ograda vom obtine succesuri multe in lupta cu marele urs de la rasarit pe care-l zgandarim si noi cu sarg sub coada. Ce ne vom face cand ne va lua ursul la tavaleala, asta-i o alta poveste.

  12. Nu pot decat sa salut aceasta initiativa a Guvernului nostru.
    In armata americana am toata increderea ca se vor comporta asa cum au fost antrenati si ca nu is vor trada aliatii. Pentru cine nu ma crede, sa caute pe Google informatii despre primul razboi din Irak cand SUA si-a aparat aliatul sau, Kuweit, ce fusese invadat de armata lui Saddam.

    • Mare adevar…singura diferenta e ca Romania nu are rezervele de petrol ale Kuweitului…si mai ales…rezerve aflate absolut la dispozitia firmelor americane… La urma urmei america sustine cu adevarat militar doar ce e interesant economic pentru ea..si strategic..dar tarile sprijinite strategic nu au nici pe departe sustinere ca cele ce prezinta interese economice directe. Sa nu uitam ca si america e o “DEMOCRATIE”in care interesele marilor corporatii primeaza..

  13. Numai defetisti si capitularzi p-aici !!!
    ,,Ca sintem prinsi intre doi colosi ca in WW2” ca ,,Ar fi bine ca Romania sa aibe discutii sincere cu Rusia ” ca ,,Vai de noi, ca uite o sa-i enervam pe rusi ” ca ,,Mai bine ne vedem de saracia noastra” si alte ziceri d-astea !!!!!
    Aaaaa, e bine sa fi membru al NATO doar cind e soare si frumos ?????
    Cind se incinge tarita internationala, GATA ne luam catrafusele si fugim ???? Nu tata, am intrat in hora JUCAM PINA LA CAPAT, INDIFERENT CE INSEAMNA ACEST CAPAT !!!!! Mai ales ca-i vorba de Rusia, aceasta plaga a Europei !!!!

  14. In ultima luna am doi cunoscuti ce muncesc in strainatate care aveau casele din Romania inchiriate pana se intorceau inapoi, unul si-a vandut apartamentul iar celalalt l-a scos la vanzare urgent pe motiv de panica ca se poate ajunge la un conflict militar din cauza exclusiva a informatiilor pe care le-au vazut in presa romaneasca despre miscarile de trupe militare ce se desfasoara aici.
    Pe amindoi acest lucru i-a facut decisiv sa ia decizia de a se stabili permanent in strainatate fara sa aibe intentia de a se mai intoarca asa cum doreau.
    Are cineva interesul sa lanseze o campanie de panica in Romania?

  15. Cin’Sa Fie? DNA-ul, Americanii Sau Musafirii?

    Nu este de ajuns faptul ca vointa briuseleza ne-a transformat in pasalac si si-a batut joc de vointa suveran-electorala a peste 7 milioane de romani, mentinand la putere un derbedeu alienat mintal, care pe ultima suta de metri a turbat pur si simplu cu gandul la comitetul de primire al detinutilor care il asteapta cu bratele deschise si sliturile aidoma in penitenciarul Rahova. Nu este de ajuns ca aceasta cazatura umana a fost sprijinita sa se ridice de la pamant de toiagul asa-zisului pact de coabitare impus tot de Inalta Poarta briuseleza. Nu este de juns nici faptul ca deindata ce s-a vazut cat de cat saltat de pe genunchii in care statea in fata votului covarsitor al romanilor, in dementa lui visceral razbunatoare, si-a asmutit hoardele de neogestapovisti-kghebisti de la DNA si, in cel mai fidel mod in care actionau securistii lui Draghici in anii 50, sa se stearga cu legile statului de drept la cur si sa bage groaza in adversarii politici ai dementului penal. Asistam zilele acestea la zvarcolirile spasmatice ale unui degenerat cerebral care nu mai tine cont practic de nimicuta, balind vitriolic in microfoanele institutiei prezidentiale si ale televiziunilor aservite lui, impotriva a tot ce misca impotriva sa si a matrapazlacurilor si furturilor grosolane la care s-a dedat el, la Famiglia si acolitii, manevre care l-au facut multimilionar in Euro, dar care s-ar putea sa-i aduca si un al treilea mandat final, de arestare si executare a pedepsei pentru toate marsaviile si magariile pe care le-a comis atata amar de vreme, pisandu-se fara rusine atat pe legile tarii cat si pe romanii care privesc neputinciosi cum i-a inflorit si a dat rod o avere la care acest jegos politic nu are practic niciun drept, ea fiind dobandita numai prin golanisme sanctionabile penal.
    Deci nu au fost toate acestea de ajuns, volens-nolens trebuie sa-l mai inghitim varat pe gat cu tiripliciul vointei clasei politice care i-a permis de-a lungul timpului sa ajunga unde a ajuns si in plus trebuie sa asistam si la jalnicul proces initiat tot de aceasta epava, proces prin care si-a pus oralul la bataie in fata prohabului licuriciului de peste ocean.
    Despre Ciuruitul targovistean se pot spune multe, deoarece la randul lui a facut mult rau romanilor insa cel putin, asa semianalfabet cum era, a stiut sa se descurce de la egal la egal cu mai marii politicii internationale contemporani lui. Pe cand pramatia asta, ori de cate ori si-a simtit amenintat curu’ prezidential, si-a tras un whiskey in bot si s-a dus in genunchi, plangand la ambasada americana pentru a-l scoate din rahat. Si americanii l-au scos. Dar cu ce pret?
    Cu pretul pe care-l vedem cu totii astazi!
    Vine un lacheu al adjunctului secretarului de stat american si, intr-o ambasada in care Uncle Sam nici macar nu a catadicsit sa numeasca un ambasador, sunt convocati capii politicii romanesti pentru a li se transmite ordinele tatucului de peste ocean. Si alde barosanii nostri, de nu le ajungi cu macarua la nas de ce mari politicieni sunt ‘mnealor, in frunte cu liberalul raspopit Antonescu, brat la brat cu Udrea, Blaga, Ungureanu & Cie se duc bulucindu-se sa ia lumina de la usa respectivei ambasade fara ambasador. Macar PSD-ul a avut bunul simt si a trimis un europarlamentar la aceste “discutii”, preferand sa nu se injoseasca asa cum au facut-o sus-mentionatii. La acest nivel ne-a adus “politica externa” promovata de acest dobitoc norocos politic, basescu traian.
    Este clar ca, una peste alta, atata timp cat aceasta javra ordinara va bantui pe coclauri cotroceniste, vom avea parte numai de umilinte si telenovele cu turbatii deneisti ai basescului. Tragic este ca dom’ Ponta si ai lui probabil ca au gasit scris ca in Cocosatul de la Notre Dame, pe peretii palatului Victoria, “Fatalitate, numele tau este basescu chiombu’!”

  16. N-are legatura cu subiectul in discutie, dar scriu aici deoarece este probabil cel care va atrage atentia acum, cand este campania electorala in desfasurare.
    Poate infintati un cont in care sa putem dona prin SMS(2 Euro) pentru campania electorala a lui Mircea Diaconu.

  17. “Dispatiţia” FLOTEI, chiar comerciale
    ESTE ATENTAT la adresa APĂRĂRII NAŢIONALE
    prin urmare: termen de prescripţie nu are
    şi va fi considerat caz de ÎNALTĂ TRĂDARE

Leave a Reply to ProtestezCancel reply