Sunday, March 29, 2026
8.7 C
Bucharest

Radio Europa Libera critica dur pe Iohannis si Ungureanu

Ne obisnuisem ca Radio Europa Libera sa dea de pereti cu PSD si Ponta. Acum se adauga pe lista postului american inca doua “victime” : Klaus Iohannis si Mihai Razvan Ungureanu. Sa citim :

“Cert este că strategia de apărare a fost adoptată de CSAT şi propusă Parlamentului fără ca premierul autosuspendat şi preocupat să-şi vindece rănile chirurgicale şi penale să fi fost consultat. Pe lângă subînţelesurile strategiei a fost important şi votul care a demonstrat că, dacă apeşi pe butoanele potrivite, majoritatea parlamentară se poate reconfigura. La rândul său, preşedintele, considerat de unii un om moale ale cărui riposte par nişte glume pe câmpul politic de luptă, a dovedit că poate răspunde la afrontul lui Victor Ponta cu unul egal, dar de semn contrar.

Mai mult chiar, în logica cu care ne-a obişnuit preşedinţia încă de pe vremea lui Traian Băsescu, Klaus Iohannis a profitat de confuzia parlamentarilor şi a anunţat, după adoptarea strategiei, şi numele celui pe care-l propune la Serviciul de Informaţii Externe. Este Răzvan Ungureanu, premierul cu cel mai scurt mandat postrevoluţionar. Acesta a mai trecut pe la SIE dovedind că poate adapta limba lipsită de conţinuturi a diplomaţiei la secretomania serviciului. Pentru unii liberali din nucleul tare al partidului, resuscitarea lui Răzvan Ungureanu care s-a acoperit de-a lungul ultimilor ani de ridicolul unor pălării politice prea mari este semnul că preşedintele continuă, în folos personal, reciclarea grelei moşteniri a lui Traian Băsescu. Votul pentru numirea fostului şef al studenţilor comunişti în fruntea serviciului de informaţii externe va fi a doua ocazie în care va fi pusă la lucru majoritatea spontană din Parlament.”

http://www.europalibera.org/content/article/27094682.html

Hot this week

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Topics

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru cancer

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img