Friday, December 12, 2025
5.9 C
Bucharest

Rata inflaţiei anuleaza cresterea salariilor in Romania

Salariul mediu net din economia locală a crescut cu 6% în octombrie 2021 faţă de octombrie 2020, iar rata inflaţiei a fost de 7,9%, scrie Ziarul Financiar.

 “În general, companiile multinaţionale foarte mari, cele care fac parte din industrii care sunt pe profit iau în considerare inflaţia. Firmele mari care au fost afectate de pandemie nu au cum să mai ţină cont de acest aspect din moment ce sunt pe pierdere.“

Salariul mediu net pe economie din România a ajuns la peste 3.540 de lei în luna octombrie a acestui an, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie zf.ro

Economia locală a înregistrat un nivel al inflaţiei mai mare decât cel al creşterilor de salarii pentru a doua lună consecutiv. Astfel, rata inflaţiei a fost de 7,9% în octombrie 2021,  pe când creşterea salariului net a fost de 6%. Astfel, câştigul salarial real, valoare ce reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii de consum care poate fi cumpărată cu un salariu nominal, a fost de -1,9% în septembrie.

Indicele câştigului salarial real se calculează ca raport între indicele câştigului salarial nominal mediu net şi indicele general al preţurilor de consum al populaţiei. Cu alte cuvinte, deşi salariile au crescut în luna octombrie faţă de aceeaşi lună din anul trecut, angajaţii nu îşi permit să cumpere la fel de mult, scrie zf.ro

Hot this week

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Topics

Schimbare majoră în Arabia Saudită

Arabia Saudită a făcut noi pași în direcția relaxării...

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața   Ion,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img