Home Articole Razboi total intre conducerea DNA si Inspectia Judiciara. Acuzatii grave

Razboi total intre conducerea DNA si Inspectia Judiciara. Acuzatii grave

3752
15
SHARE

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, îşi prezinta în cadrul Secţiei pentru procurori a CSM punctul de vedere cu privire la raportul întocmit de Inspecţia Judiciară după controlul efectuat la DNA. Kovesi a exprimat critici serioase si indoieli in legatura cu ancheta Inspectiei Judiciare facuta la DNA.


Inspecţia Judiciară are în lucru cinci cauze ca urmare a autosesizărilor după raportul de control la Direcţia Naţională Anticorupţie. Verificările vizează persoane din conducerea parchetului, între care Laura Codruţa Kovesi şi judecătorul Dana Tiţian, consilier al şefei DNA.

“Ca urmare a solicitării dumneavoastră adresate Inspecţiei Judiciare, vă comunicăm faptul că pe rolul Inspecţiei Judiciare se află cinci sesizări din oficiu, ca urmare a propunerilor în acest sens şi a situaţiilor de fapt constatate de unii membri ai echipei de inspectori judiciari care au efectuat, în perioada 17.07 – 25.08.2017, control managerial la Direcţia Naţională Anticorupţie – Structura Centrală. Cele cinci sesizări din oficiu privesc activitatea a trei procurori cu funcţii de conducere şi a unui judecător detaşat”, explică Inspecţia Judiciară, potrivit Mediafax.

Vizaţi de verificările inspectorilor ar fi, potrivit unor surse judiciare, Laura Codruţa Kovesi, procuror şef DNA, Marius Bulancea, şef secţie, Gabriela Popa şi judecătorul Dana Tiţian, consilier al şefei DNA.

O parte din verificări vizează, potrivit surselor citate, faptul că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a „refuzat categoric” să prezinte unei echipe de inspectori judiciari dosarele întocmite de procurorul revocat Mihaiela Iorga Moraru, iar prin acest lucru a obstrucţionat activitatea inspecţiei, aşa cum se arată se arată într-un Referat al Inspecţiei Judiciare (IJ).

Conform Referatului Inspecţiei Judiciare, din 19 septembrie, la nivelul DNA a fost organizată o comisie de inventariere a dosarelor întocmite de procuroarea Mihaiela Iorga Moraru. Echipa de control era formată din consilierul Laurei Codruţa Kovesi, judecătorul Dana Tiţian, şi procurorii Claudiu Dumitrescu şi Gabriela Popa.

Ordinul prin care s-a dispus acest control a fost emis în mod nelegal, afirmă inspectorii judiciari. Aceştia îşi motivează concluzia prin faptul că legea stabileşte că judecătorii detaşaţi îşi păstrează calitatea, astfel încât ei nu pot efectua un control faţă de un procuror.

“Având în vedere că Tiţian Dana, judecător detaşat în funcţia de consilier personal al procurorului şef al DNA, care şi-a păstrat calitatea de judecător (…), a fost desemnată să controleze activitatea unui procuror de către procurorul şef al DNA, apreciem că, prin activitatea pe care a desfăşurat-o, şi anume aceea de control efectiv cu privire la activitatea desfăşurată de un procuror, atribuită doar unui procuror, judecătorul detaşat Tiţian Dana a înălcat prevederile legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii”, se arată în documentul IJ.

Conform sursei citate, atât echipa de control, cât şi procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, au refuzat să prezinte inspectorilor judiciari dosarele întocmite de procurorul Mihaiela Iorga Moraru.

“Având în vedere atitudinea procurorului şef direcţie, Laura Codruţa Kovesi, constând în aceea (…) unui refuz categoric al prezentării dosarelor, (…) precum şi atitudinea membrilor comisiei de control, consilier Tiţian Dana şi procuror şef serviciu judiciar Popa Gabriela, care au tergiversat activitatea pe care o desfăşurau, toate cu scopul vădit de a extrage din sfera controlului dosarele repartizate unui procuror, (…) apreciem că cele relatat constituie indicii cu privire la săvârşirea abaterii de obstrucţionare a activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace”, precizează sursa citată.


Stire Agerpres :

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a evitat să se pronunțe, vineri, la sosirea la CSM, cu privire la menținerea sau nu în funcție a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, în urma concluziilor Inspecției Judiciare din raportul de control, el precizând că trebuie așteptate audierile în acest caz.

Întrebat despre concluziile raportului IJ potrivit cărora Kovesi trebuie menținută în funcție și care este opinia sa în această situație, Toader a spus: “Așteptați să vedem audierile, să tragem concluziile, după aceea vă vom spune”.

Despre exprimarea unui punct de vedere în cadrul ședinței Secției pentru procurori a CSM, ministrul a afirmat: “Nu am venit doar să ne uităm unii la alții”.

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, urmează să își prezinte vineri, în cadrul Secției pentru procurori a CSM, punctul de vedere cu privire la raportul întocmit de Inspecția Judiciară după controlul efectuat la DNA.

Potrivit ordinii de zi publicate pe pagina de internet a CSM, Secția pentru procurori urmează să ia în discuție “Raportul Inspecției Judiciare numărul 5115/IJ/982/DIP/2017 având ca obiect ‘eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente de către conducerea structurii centrale a Direcției Naționale Anticorupție, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentelor de către procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat'”.

Coordonatorul echipei de control la DNA, Elena Rădescu, și-a prezentat joi, în cadrul Secției pentru procurori a CSM, punctul de vedere privind Raportul IJ după controlul efectuat.

Pe 6 octombrie, DNA a publicat concluziile raportului de control al Inspecției Judiciare în care se arată că procurorul-șef Laura Codruța Kovesi a construit sentimentul de credibilitate și respect al legii, dând instituției prestigiu și putere și are calitățile necesare pentru a-și exercita în continuare funcția de conducere. Potrivit sursei citate, Kovesi a reușit să eficientizeze activitatea DNA, rezultatele regăsindu-se în statisticile pe anul 2016 și primul semestru al anului 2017 atât la nivelul întregii unități, cât și la nivelul secțiilor și serviciilor. Totodată, în concluziile raportului IJ se menționează că Laura Codruța Kovesi a format un colectiv omogen, pe care l-a transformat într-o echipă capabilă de performanțe, a cultivat lucrul în echipă, a implementat loialitatea și a anticipat nevoile colectivului.

Pe de altă parte, potrivit raportului Inspecției Judiciare, Kovesi a obstrucționat verificările la instituția pe care o conduce, refuzând să pună la dispoziție dosarele procurorului Mihaiela Iorga Moraru, însă concluzia este contestată atât de trei inspectori judiciari care au făcut parte din echipa de control, cât și de DNA.


Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a afirmat vineri că nu există un raport de control unic întocmit în urma controlului Inspecției Judiciare la DNA, iar concluziile nu sunt unitare și armonizate.

“Am constatat că nu există un raport de control în sensul legii. (…) Am constatat că există trei acte de control. Avem un act intitulat raport de control, care este semnat de trei inspectori care au făcut parte din echipa de șase inspectori ce au controlat DNA, inspectori care semnează în totalitate acel act de control, apoi avem trei inspectori care semnează anumite file din actul de control, o procedură pe care eu, personal, nu am întâlnit-o în cei 22 de ani de activitate și nici în alte rapoarte de control (…), apoi avem o notă de opinie separată formulată de trei inspectori judiciari și mai avem un alt act de control, dacă putem să îl intitulăm așa, și anume o notă întocmită de directorul Direcției din cadrul IJ care a avizat acest raport, notă în care însuși directorul acestei direcții constată că raportul nu a respectat structura și nu a fost întocmit așa cum normele privind inspecțiile le cer”, a precizat Kovesi, în cadrul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Șefa DNA a spus că, practic, nu există un raport unic de control, iar concluziile nu sunt armonizate.

“Prima noastră observație vizează această chestiune — că nu există un raport de control unic, dar mai mult decât atât nu există concluzii unitare și armonizate. Vedem că în actele de control concluziile sunt diferite pe aceeași chestiune, chiar dacă structura de parchet este unică, problema identificată este unică, concluziile inspectorilor sunt diferite”, a explicat Kovesi.

http://www.stiripesurse.ro/kovesi-dezlan-uita-in-csm-efa-dna-face-praf-raportul-inspec-iei-judiciare-video_1224936.html

 

15 COMMENTS

  1. Ascultand peroratiile doamnei procuror sef DNA doua concluzii. O puternica senzatie de voma si necesitatea unui control pshihologic la angajare. “Scopul unui control nu e de a vana greseli “?

  2. Eu ma bucur atunci cand vad ca nu exista concordie totala in cadrul institutiilor.Ma ingrijorez abia atunci cand se lasa tacerea semn ca totul merge perfect,ca pe vremea lui Iliescu sau Basescu,ori ar putea fi semn ca totul se acopera cu multa pasiune din partea protagonistilor.E parerea mea,nu generalizez.

  3. Kovesi a băgat spaima în boierii pesedisti. Boierii imbuibati aud clinchetul catuselor… sunt speriați săracuții…sa nu mai poti ceda din corpul țării boierilor printr-o simplă semnătură…sa vezi ca televiziunile obediente nu manipulează procurorii, judecătorii…ca spune vremea hoților…este strigător la cer ce face Kovesi!

  4. Azi am citit in presa libera ca anumiti inspectori au cerut dosarele pesedistilor….deci vedeti de ce trebuie sa mearga IJ supt dragnea…sa retraga dosarele la timp! Scopul IJ la DNA a fost clar!

    • Da-mi un exemplu de “presa libera” ? Constat cu amaraciune ca s-au inmultit peste masura creierele libere usor de manevrat iar, postacii acoperiti colcaie.

        • Karmen ?!
          Inca n-am ajuns un “postav”, poate n-ar fi rau, ca dai cu tunul si nu mai gasesti asa ceva,doar la mestesugarii de la munte care au oi multe. In privinta platii, aici chiar nu ma plateste nimeni, doar Dumnezeu ma vegheaza sa nu cad in plasa unor tampiti cu patalama si ochelari de cal.

    • Sigur, p-aia nu trebuie sa ii controleze nimeni, ca sunt sobor de sfinti in viata !
      Naspa cu controlu’ ala, sa se interzica c-acum incolo, sa faca aia “minuni” linistiti !
      Auzi, fato, da’ in ce “presa libera” citisi ?! E aia cu “Romania…” in prefix? Sigur, aia e cea mai libera :)))
      Cu “supt”-u’ n-am prea inteles-o, dar mi-a dat seama din context:))) totusi, “supt” !? Alta rima n-ai gasit ?! Cata minte, asa exprimare… ai vrut sa zici ceva – pe genu’ Grigore Ureche – si ti-a iesit “pi dos”…

Leave a Reply