Saturday, September 20, 2025
23.9 C
Bucharest

Recidivistul : Teodosie, anchetat de BOR pentru propagandă politică în favoarea lui Georgescu și Putin

Patriarhia Română a anunțat marți că ”se delimitează ferm de afirmațiile” făcute de Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, într–un interviu pentru ziarul francez Le Figaro. Patriarhia a anunțat și că Teodosie va fi cercetat în viitoarea ședință a Sfântului Sinod ”pentru încălcarea repetată a hotărârilor Sfântului Sinod privind campaniile electorale”, scrie g4media.ro

ÎPS Teodosie a declarat despre Călin Georgescu că “este un trimis al lui Dumnezeu” și că ”Vladimir Putin este un om al împăcării și un constructor de biserici”.

În luna mai, Arhiepiscopul Teodosie a fost trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență după investigația Recorder despre fondurile de la buget.

Potrivit procurorilor DNA, în iulie 2023, „suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte”.

Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a cerut în repetate rânduri Bisericii Ortodoxe Române (BOR) ca arhiepiscopia să fie ridicată la rang de mitropolie, ceea ce ar duce automat la ridicarea sa în grad de mitropolit. Cererile sale au fost respinse de BOR.

Teodosie s-a remarcat prin atacuri la adresa valorilor occidentale și susținerea Rusiei. El este un adversar fățiș al Patriarhului Daniel.

Comunicatul Patriarhiei Române:

Patriarhia Română se delimitează ferm de afirmațiile făcute de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul interviului oferit publicației „Le Figaro” cu privire la domnul Călin Georgescu şi la preşedintele rus Vladimir Putin. În proxima ședință de lucru a Sfântului Sinod, cazul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie va fi cercetat pentru încălcarea repetată a hotărârilor Sfântului Sinod privind campaniile electorale.
Reamintim că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, începând cu anul 2008, că arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susținător(oare). Astfel, Biserica Ortodoxă Română își afirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale și se dezice de orice formă de politică partinică.

Hot this week

Richard Moore, şeful MI6, dezvăluiri despre Putin

Nu există „absolut nicio dovadă” că preşedintele rus Vladimir...

Câţi militari poate mobiliza NATO de urgenţă?

Câţi militari poate mobiliza NATO de urgenţă? Cartierul General Suprem...

Trump desemnează Antifa ca organizaţie teroristă

Donald Trump a anunţat miercuri desemnarea mişcării "Antifa", un...

Jimmy Kimmel’s show pulled ‘indefinitely’ by ABC after Charlie Kirk remarks

Jimmy Kimmel's show pulled 'indefinitely' by ABC after Charlie...

Vara 2025 : peste 15.000 de decese, atribuite schimbărilor climatice

Peste 15.000 de decese ar putea fi atribuite schimbărilor...

Topics

Richard Moore, şeful MI6, dezvăluiri despre Putin

Nu există „absolut nicio dovadă” că preşedintele rus Vladimir...

Câţi militari poate mobiliza NATO de urgenţă?

Câţi militari poate mobiliza NATO de urgenţă? Cartierul General Suprem...

Trump desemnează Antifa ca organizaţie teroristă

Donald Trump a anunţat miercuri desemnarea mişcării "Antifa", un...

Jimmy Kimmel’s show pulled ‘indefinitely’ by ABC after Charlie Kirk remarks

Jimmy Kimmel's show pulled 'indefinitely' by ABC after Charlie...

Vara 2025 : peste 15.000 de decese, atribuite schimbărilor climatice

Peste 15.000 de decese ar putea fi atribuite schimbărilor...

Cancelarul Germaniei : Putin sabotează, spionează, ucide şi încearcă să ne destabilizeze

Cancelarul german Friedrich Merz l-a acuzat pe Vladimir Putin...

La ce preţ ajunge aurul în 2026

La ce preţ ajunge aurul în 2026 Analiștii Deutsche Bank...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img