Saturday, November 14, 2026
4.6 C
Bucharest

Recunoastere din coalitie : situatie dramatica pe venituri

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat, luni, că aplicarea split TVA vine pe fundalul unei situații “dramatice” în care se află România privind veniturile fiscale.

“Avem o problemă reală pe care nu putem să o tratăm nici cu dispute politice, nici sterile, nici cu bășcălie. În ceea ce privește veniturile fiscale, România se apropie dramatic de pragul de 25%, media europeană este 40%, iar țările din vârful piramidei au colectări de aproape 50% — Franța, aproape 48%, Danemarca, Finlanda, Belgia, peste 45%, până și Bulgaria are peste 30%. Sigur că putem să facem bășcălie, sigur că putem să folosim această tribună pentru a cere demisii. Chestiunea nu aparține doar unui singur Guvern, este o tendință care vine mai de demult și ea trebuie rezolvată prin dialog politic și efortul tuturor. Așadar, această încercare făcută de Guvernul Tudose vine pe fundalul unei situații dramatice în care se află România. Aici nu este vorba doar de TVA, pentru că invocarea splitării TVA pentru rău platnici se referă și la neplata contribuțiilor și la plata celorlalte impozite. Este greșit să se spună că soluția trebuie căutată numai în paradisuri fiscale”, a spus deputatul ALDE, la dezbaterea pe tema split TVA din plenul Camerei Deputaților.

El a afirmat că ALDE nu susține sporirea sau introducerea unor taxe.

“În legătură cu colectarea TVA, într-adevăr suntem în urma tuturor celorlalte țări din UE. Trebuie să avem o soluție, dar vă repet și o spun și colegilor care sugerau idioțenii de tipul impozitării cotețelor: nu se va face acest lucru prin introducerea unor taxe și impozite sau mărirea unor taxe și impozite, pentru că ele nu vor face decât să apese tot asupra celor care își fac datoria față de stat. ALDE nu este de acord cu sporirea sau introducerea unor taxe. (…) Noi, ALDE, vrem să sprijinim și să respectăm pe cei care plătesc corect, să facem o competiție corectă între agenții economici și să nu protejăm pe cei care nu plătesc taxe pentru a avea un avantaj incorect”, a explicat Vosganian, citat de Agerpres.

http://www.zf.ro/eveniment/ministrul-finantelor-ionut-misa-in-parlament-arieratele-din-tva-de-la-companiile-in-reorganizare-insolventa-si-faliment-sunt-de-7-miliarde-de-lei-16779747

 

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img