Friday, November 6, 2026
6.8 C
Bucharest

Regele Mihai:”Tinerilor noștri: Timpul României voastre a început!”

“Când am întors țara de partea Aliaților, pentru salvarea existentei Statului român, aveam 22 de ani. Aceeași vârstă o aveau și cei care se adunau, exact acum 70 de ani, la 8 noiembrie 1945, în Piața Palatului Regal, pentru a-și apăra libertatea. Aceeași vârstă o au și cei ce au ieșit în stradă, în aceste zile. Un lucru pe care l-am învățat în tinerețe a fost că prietenii te pot dezamăgi mai mult decât dușmanii. Alt lucru învățat atunci a fost că în momentele cruciale rămâi singur. Democrația și libertățile nu sunt câștigate pentru totdeauna. Nicio izbândă nu este eternă. Omul își câștigă în fiecare zi dreptul de a avea un ‘mâine’ “, spune Majestatea Sa Regele Mihai intr-un mesaj adresat romanilor.

Potrivit acestuia, a avea legi bune reprezintă un “lucru însemnat” însă fundamental este ca oamenii să creadă în acestea.

“A-i face pe oameni să le respecte este încă mai valoros. Dar fundamental este ca oamenii să creadă în ele. România prezentului nu a ajuns încă acolo. Bunul mers al instituțiilor Statului este condiția libertății și statorniciei noastre. Instituțiile nu pot funcționa fără respectul legii, fără competență și fără etică”, susține Regele Mihai.

Majestatea Sa spune că legislația cea mai avansată și atitudinea civică nu sunt, “din păcate”, suficiente pentru a obține și garanta o viață instituțională solidă.

“Sunt sigur că tânăra generație va ști să găsească, în România ei, justa măsură între atitudinea civică și instituțiile Statului. Prin unica ei raportare la națiune, Coroana rămâne fântâna mândriei, a încrederii și a iubirii. Ea ocrotește și întruchipează ființa națională. Ea este o punte de legătură între comunități, între credințe, între cetățean și aproapele lui. Coroana Română împlinește peste câteva luni 150 de ani. Ea a continuat să existe, timp de un secol și jumătate, în ciuda unor nelegiuri și greutăți de neimaginat. Din cei 150 de ani ai Coroanei, aproape 100 i-am trăit personal. Toate acestea mă îndreptățesc să spun tinerilor noștri: Timpul României voastre a început !”, subliniază Regele Mihai, citat de Agerpres.

 

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img