Renate Weber, dezvaluire bomba despre Kovesi

”LEGILE LUI ZAMOLXIS” (Damol exis = existenta usoara)…de acum 2.500 de ani.

Dincolo de curgerea timpului şi de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu şi Veşnic, din care vin toate şi prin care fiinţează toate cele ce sunt. Totul şi nimicul sunt suflarea Sa, golul şi plinul sunt mâinile Sale, mişcarea şi nemişcarea sunt picioarele Sale, nicăieri şi peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină şi tot ce vine din lumină prinde viaţă şi ia făptură.

Precum fulgerul aduce lumina şi din lumină tunetul şi focul ce se revarsă, aşa este şi gândul omului, el trece în vorba omului şi apoi în fapta sa.
Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină şi un tunet. Lumina omului este gândul său şi aceasta este averea sa cea mai de preţ. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar voinţa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.

Fii ca muntele cel semeţ şi ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita că aceiaşi paşi îi faci în vârful muntelui ca şi în josul sau, acelaşi aer este sus ca şi jos, la fel creşte copacul în vârf de munte ca şi în josul sau, la fel luminează soarele piscul cel semeţ ca şi pământul cel neted.

Fii cumpătat că pământul şi nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sămânţa prea adâncă nu răzbate şi prea multă apă îi stinge suflarea.

Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ îşi trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsură ridicării este aceeaşi cu măsura coborârii.

Puterea omului începe cu vorbă nerostită, ea este asemeni seminţei care încolţeşte, nici nu se vede când prinde suflare de viaţă. Lumina seminţei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrană, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbraca cu tărie.

Priveşte râul şi ia aminte la învăţătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar creşte tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, şi lucrurile aşa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este şi gândul cel bun şi drept rânduit, el îşi face loc printre pietre şi stânci, nu ţine seama de nimic, îşi urmează drumul şi nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este şi mai mare.

Ia seama de taina aceasta şi nu o uita, acel firicel de apă ştie unde va ajunge, căci una este cu pământul şi toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârşit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă şi vei vedea că nimic nu sta în calea sa. Să-ţi fie gândul limpede până la sfârşit; multe se vor ivi în calea sa, căci firea lucrurilor din jur este mişcătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ şi munte cu munte.

Ia seamă la gândul cel rău, fereşte-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefireşti. Fereşte-te de vorbele deşarte şi de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ţi acoperă ochii, că plasa păianjenului pentru mintea şi sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înşelăciune, hoţie şi vărsare de sânge, iar roadele lor sunt ruşinea, neputinţa, sărăcia, boală, amărăciunea şi moartea.

Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumuseţea lor sau după râvna lor, căci şi unul şi altul a lăsat din ceva pentru a creşte în altceva. Cel bogat este sărac în linişte, cel tare este slab pentru altul şi cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este mişcătoare, asemeni este şi omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinţa sau frumuseţea ? Duce un om mai mult decât boul? E mai bogat vreunul că pământul ? Doar cunoaşterea şi înţelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Şi degeaba ai cunoaştere dacă ea nu este lămurită de vreme.

Fierul înroşit a fost rece şi se va răci iarăşi; vasul a fost pământ şi va fi iarăşi pământ; pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor şi se va stârpi iarăşi peste vremi. Râvna omului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristeţe şi liniştea în nelinişte. Fierul şi focul ajuta omul, dar îl şi vatăma. Şi aceeaşi râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări neştiute şi nebătute de ceilalţi dinaintea lui. Tot râvna îl îndeamnă la strângere de averi, la mărirea puterii şi a se măsura cu alţii. Fereşte-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naşte; ea te vă coborâ mai jos de dobitoace şi te va despărţi de fratele şi de vlăstarul tău.

Neînţeleptul este mânat de râvnă, dar înţeleptul încalecă râvna. Neînţeleptul suferă când râvna îl duce la pierdere şi la cădere, dar înţeleptul întotdeauna găseşte câştigul în pierdere şi înălţarea în cădere.

Trufia răceşte iubirea inimii şi o face în duşmănie şi nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere şi chipul ei este lumină. Ia seama că nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia, căci mai jos de dobitoace vei ajunge.

Gândul bun şi vorba înţeleaptă îţi pot potoli necazul, îţi pot răcori inima, dar nu te vindecă, pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferinţa este umbra trufiei.

Nu îţi lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele aşa cum vin, aşa pleacă. După orice zi vine şi noaptea, şi după iarnă vine primăvara, căci aşa este rânduit şi aşa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc şi apoi se întorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate şi nesfârşite ramuri, şi asemenea izvoarelor minţii şi sufletului tău, ele nu se arata la vedere. Căci o suflare şi un foc fac să crească toate cele ce cresc – ierburi, copaci, dobitoace şi oameni – şi din aceeaşi vatră vin şi către aceeaşi vatră se întorc, şi vatra aceasta este pururea.

Precum copacul cel falnic creşte lângă cel mic fără a-i face rău, aşa să fiţi între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic şi nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca şi hoţul. Aruncă un lemn pe rău şi mai multe vor veni din susul sau către tine. Adu-i mulţumire semenului tău, adu-i lumina pe chip şi în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.

Nu lua cu siluire şi nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveşte prin ochii tăi este acelaşi cu cel ce priveşte prin ochii celuilalt. Ia seamă la taina aceasta.

Nu grăbi nicio lucrare căci trasul de ramuri loveşte înapoi. Fructul copt este uşor de luat, cel necopt este greu de luat şi gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îţi va amărî sufletul. Cum creşte cadrul, aşa creşte şi stinghia şi cum creşte roata aşa creşte şi spina.

Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama că nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă şi nu a locuit dintru început în inima ta; dacă nu creşte prin trufie, ea se întoarce de unde a plecat. Trufia închide poarta înţelepciunii, iar cel trufaş se pune singur lângă dobitoace. Înţelepciunea este mai preţuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul minţii şi sufletului tău şi este rodul cunoaşterii udată de vreme.

Nu-ţi amărî sufletul când simţi durerea şi neputinţa, ci mai degrabă caută să te foloseşti de ele pentru îndreptare, căci în rod ai şi sămânţa. Nu se poate că o sămânţă bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna loveşte înapoi, răutatea şi neadevărul întotdeauna aduc neputinţă, trufia întotdeauna aduce suferinţă.

Mergi la izvor când sufletul ţi-e aprins, scormoneşte în apă limpede şi aşteaptă până ce devine iarăşi curată. Aşa se va duce şi aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.

Ia bine seama la taina seminţei. Asemeni ei este gândul tău, şi cum sămânţa nu se poate fără coaja, aşa este şi gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este voinţa, iar fără voinţă, gândul se usucă şi nu foloseşte la nimic. Dar puterea este în răbdarea seminţei, iar voinţă şi răbdarea fac mlădiţa firavă să răzbată pământul tare.

În vremea lucrului tău, înveseleşte-ţi inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul îşi anunţă venirea cu o floare, tot aşa fapta omului este văzută de cel cu mintea şi simţirea limpede, înainte de a fi terminată.

Ia bine seama la cauza omului sărac, dar şi la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt fireşti. Omul sărac are multe gânduri deşarte şi le schimbă de la o zi la alta, vorbeşte mult şi lenea i-a învelit braţele şi picioarele. Cel grabnic avut ori e hoţ şi înşelător, ori vede mai bine necazul altuia şi caută a-l amăgi, de acolo îşi trage grabnică avuţie.

Fii blând şi răbdător cu cei de lângă tine, căci aşa cum te porţi tu cu ei, aşa se poartă şi alţii cu tine, căci simţirea lui este la fel cu simţirea ta, din aceeaşi suflare este şi simţirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeaşi lumină cu cea care se vede prin ochii tăi.

Unde este tăria omului acolo îi este şi slăbiciunea, ceea ce-l ridică îl şi coboară; rămâi în limpezimea minţii şi simţirii tale şi vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel uşor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra celui aprig. Limpede să-ţi fie mintea şi simţirea, şi ia seama de toate acestea.

Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din liniştea sa, stâncă îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ţi puterea din răbdare şi din linişte şi foloseşte-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stâncă, ci limpezimea să.

Lucrarea făcută din teamă nu are viaţă lungă şi tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care ţine puţin. Aşa este şi cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teamă vine prin necunoaştere, iar necunoaşterea prinde putere prin neadevăr, lene şi trufie.

Soarbe cunoaşterea de la cei cu barbă albă şi nerosită de vin şi lasa vremea să o îmbrace cu înţelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit şi gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoaşterea lucrurilor şi creşterea înţelepciunii.

Mulţumeşte pământului pentru toate cele ce-ţi oferă, mulţumeşte cerului pentru ploaia care îţi hrăneşte pământul, mulţumeşte soarelui pentru căldura şi lumina casei tale şi a pământului tău, mulţumeşte lunii pentru liniştea somnului tău, mulţumeşte stelelor că veghează asupra somnului tău, mulţumeşte muntelui pentru poveţele şi fierul ce-l iei din el, mulţumeşte pădurii pentru tot ce iei de acolo, mulţumeşte izvorului pentru apa ce-o bei, mulţumeşte copacului pentru lucrările ce-ţi arata, mulţumeşte omului bun ce-ţi aduce bucurie şi zâmbet pe chip.

Precum iarba bună creşte cu iarba rea, aşa sunt şi oamenii, dar ţine seama că purtarea lor cea rea este semănată şi crescută din teamă şi neputințe, iar trufia este învelitoarea lor. Nu certa purtarea lor şi nu căuta a-i îndrepta din vorbe şi mustrare, căci apăsarea pe rana nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău? Aşa este şi cu omul, de vei vrea să-l îndrepţi, adu-i pentru început gândul şi simţirea la ce este plăcut atât omului bun, cât şi omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeaşi roată venind. Cine vede mai bine?

Doar cel înţelepţit poate vedea limpezimea şi liniştea din mintea şi sufletul celui tulburat, căci cel înţelepţit a fost odată şi el la fel ca şi cel tulburat şi roadele amare l-au făcut să ţină seama de alcătuirea fiinţei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui şi acolo nu a scăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii şi iată că roadele erau cu el, apoi a privit în lăuntrul sau şi iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea şi simţirea poftelor sale.

Este o floare mai frumoasă ca cealaltă? Este un izvor mai limpede decât altul? Este un fir de iarbă mai presus de un altul? Fiecare are tăria, frumuseţea şi priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori şi dobitoace. Nu seamănă un deget cu altul de la aceeaşi mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este marul mai înţelept decât prunul sau părul ? Este mâna stângă mai bună că dreapta? Altfel vede ochiul stâng de cel drept? Cele de sus îşi au rostul lor şi cele de jos îşi au rostul lor, cele mari îşi au rostul lor şi cele mici îşi au rostul lor, cele repezi îşi au rostul lor şi cele încete îşi au rostul lor, cele ce au fost şi-au avut rostul lor şi cele ce vin îşi vor avea rostul lor.

Neputinţa vine după răutate şi neadevăr, căci ceea ce dai aceea primeşti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău şi al celui de lângă tine are aceeaşi vatră şi rămâne fără umbră. Vezi ce tulbura necontenit izvoarele minţii şi sufletului aproapelui tău. Adu-i liniştea în suflet şi limpezimea în minte şi bătrâneţile tale vor fi ca pomul copt, oasele şi tăria ta nu vor slăbi şi te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldură urmaşilor tăi.

Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău şi întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiţi cu iubire şi nu cu trufie căci acolo îţi sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiţi cu privirea de prunc şi fără teamă.

Cele tari, cele slabe şi cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea şi toate acestea le găseşti în om şi toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară şi să nu fie şi înăuntru. Ia seamă la toate acestea când îţi apleci privirea înăuntrul tău şi vei găsi toată înţelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiinţei tale. Zeii au luat seama înaintea omului de această înţelepciune şi asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu şi Veşnic.

Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumuseţea ochilor şi minunăţia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea şi suflarea Focului cel Viu şi Veşnic care este în fiecare şi al cărui chip se arătă în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din puţinul care se vede…

Curăţenia trupului şi desfătarea sa prin simţuri te pune doar puţin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridica, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nicio mireasmă îmbătătoare şi nicio bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare şi frigul, unde este dulcele apare şi amarul, unde este plăcutul apare şi neplăcutul, unde este mireasma apare şi duhoarea, iar unde este râs, şi plânsul pândeşte.

Iată dar calea de început: cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni şi de cei înţelepţi, hărnicia, mulţumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr şi de vorbele deşarte, ferirea de ceartă şi de mânie, bună purtare între semeni. Dimineaţă să te trezeşti cu ele, ziua să le porţi mereu în minte, seară să le ai cu tine în somn şi astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinţa, boala şi răutatea altora nu se vor atinge de tine.

Dincolo de acestea se afla iubirea, voinţa, curajul, răbdarea, modestia şi ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Veşnic şi, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primeşti adevărata cunoaştere şi înţelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogăţie, rodnica şi trainica lucrare.

Dar iată că unde este iubirea poate apărea şi ura, unde este voinţa poate apărea şi delăsarea, unde este curajul poate apărea şi frică, unde este răbdarea, poate apărea şi graba şi unde este modestia poate apărea şi trufia. Căci mişcătoare sunt şi cele ce se văd şi cele ce nu se văd din fiinţa omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se afla cel ce gândeşte şi acesta este cel ce vede mişcarea în nemişcare, este cel care dincolo de toate aceste virtuţi se desfată în cunoaşterea şi liniştea ce întrece orice bucurie, iar atenţia, echilibrul şi limpezimea sunt uneltele sale.

Cel tulburat vede binele ca bine şi răul ca rău, este atras de una şi fuge de cealaltă, dar înţeleptul vede şi frumosul şi urâtul, simte şi frigul şi căldură, şi fineţea şi asprimea, aude şi plăcutul şi neplăcutul, gustă şi dulcele şi amarul, simte şi mireasma şi duhoarea şi nu face judecată între ele. El vede desluşit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage şi urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început şi se va face iarăşi amar, plăcutul se naşte din neplăcut şi neplăcutul din plăcut. Şi toate acestea luminează sufletul înţeleptului pentru că cele bune şi plăcute hrănesc şi bucura trupul şi simţurile sale, iar cele neplăcute neînţeleptului hrănesc mintea şi înţelepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor şi seminţele viitoarelor bucurii.

Nu este uşoară cărarea zeilor, dar nu uita nicio clipă că omul poate cuprinde în iubirea să mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, uşorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care uneşte este mai mare decât puterea care desparte.

Lungul şi scurtul au acelaşi mijloc; cercul mic şi cercul mare, globul mic şi globul mare pe acelaşi punct se sprijină; nevăzutul şi văzutul acelaşi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre înţelepţi este cel ce o pricepe.

Înţeleptul uneşte pe cel ce vede cu cel ce gândeşte, cel ce simte cu cel ce face, dar neînţeleptul îi desparte. Deschide-ţi bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte şi cel ce gândeşte sunt asemeni norilor care vin şi pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este veşnic şi lumina sa este fără umbră. El este dincolo de viaţă şi moarte, dincolo de bine şi rău, dincolo de frumos şi urât, dincolo de curgerea timpului.

Daca hotararea Curtii se referea la textul Constitutiei votate in parlament ulterior confirmate prin scrutin popular atunci da, nu exista nici o indoiala, decizia CCR trebuie votata ca ne vplace sau nu. Dar daca CCR schimba textul Constitutiei functie de apartenenta politica a membrilor, asta nu mai este constitutionalitate, este o modificare a Constitutiei prin votul acelor persoane. Cred ca nu suntem atat de cretini sa le conferim acestor politruci statul de Zei si sa ne inclinam neconditionat la picioarele lor “ca asa au interpretat ei”. Trebuie sa se revina la textul Constitutiei asa cum a fost votat el si acceptat de atatea guverne. Eu asa vad lucrurile. Daca interpretezi fa-o corelat cu celelalte articole din Constitutie si cu spiritul ei, nu dupa cum le cade bine unora. S-a gandit cineva ca aceasta Kovesi ar putea deveni ministru al Justitiei(post cheie in Stat si ca tot acest circ nu le-a folosit la nimic ? Asa a facut PSD sin in 2003, o Constitutie pentru Nastase si ce sa vezi…nu s-a potrivit deloc cu ce a decis electoratul.

@Radu Tudor – intrebati-o dvs, va rog, pe dna. Renate Weber, cum a fost la Open Society. Stiu ca “dansei” nu e pronume de politete, dar, cum ar spune un clasic in viata, “chiar si-asa”…

A scris unul un roman pe aici. Esenta este ca anarhistii aliniati langa pnl, #rezistentii de toate felurile, sorosisti, etc, vor sa faca praf si pulbere Legea in tara asta si insasi Tara s-o distruga prin tot felul de masinatiuni. Au reusit sa timoreze un Presedinte nehotarat si ferm. Daca era Piratu’, asta in numele democratiei, a se citi a anarhiei, ar fi dat foc cetatii.

Renate Weber examinează problema așa cum o văd cei “de-afara” adică la modul axiomatic: hotărârile Curții Constituționale (Supreme) sunt executorii și orice contestare a acestei axiome este de neînțeles pentru oricare dintre reprezentanții democrației constituționale occidentale. Faptul ca președintele se lasă sedus de semantica de tip Kovesi: “cooperare” nu înseamnă “colaborare”, sau de aceea a unor avocati peneliști precum stimabilul Cupsa: “se revoca” nu înseamnă “revoca” (fiindca se schimba “subiectul” propozitiei! de la cazul “general” la cel particular/Johannis, sau vorba lui Mugur Ciuvică: de la modul general la generalul Cutare, se schimba treaba!) e cu adevărat “înfiorător” deoarece arată, exact, lumii “de-afara” halul de incultura in care se bălăcesc toate personajele implicate in conflictul constituțional provocat de propunerea de revocare a procurorului-șef DNA. Problema e cu atât mai de neînțeles cu cât potențiala “revocata”, departe de-a fi Elena din Troia, apare ca un șef de mercenari decis sa vândă cât mai scump pozițiile cucerite, ceea ce-l transforma pe președintele Johannis intr-un “general” ineficient, strâns cu usa de mercenarii neplătiți care se rascoala împotriva lui. Recte, dam din epopee in chelfăneală de soldați beți, ceea ce iarăși “uimește” lumea occidentala; din nefericire, nu aceia care, din lipsa de scrupule (precum Cupsa sau Prisca, “avocații”PNL-ului in deriva) sau din lipsa de minte (precum Johannis) vor avea de suferit de pe urma nemaipomenitelor prostii spuse in sprijinul tezei “neconstituționalității” hotărârii CCR, ci băieți deștepți ca tânărul Bajdechi, de pilda, a căror cariera in drept va fi indelung obstrucționată de prostia și reaua voința a ierarhiei superioare din “justiția” romana. Sau nu, caci “Occidentul” abia așteaptă sa primească studenți buni și excelenți pe la școlile cu tradiție din acea parte lumii, indiferent de naționalitate; așa cum, de altfel, poate recupera și mercenarii lacomi precum Kovesi, dacă va fi nevoie sa-l scape pe “europeanul” Johannis din situația jenanta in care s-a băgat folosind asemenea auxiliari. Și, pentru ca veni vorba, l-ar putea recupera și pe Johannis, ca sângele apa nu se face și mai e loc in Bavaria, sau prin alt land pierdut din Vaterland, și pentru putintelul la minte, dar fizic vigurosul, general din Sibiu!

Domnule Tudor, dar ati uitat sa ne spuneti esentialul: care-i dezvaluirea aia bomba? Dar sa-mi spuneti ca e aia care incepe cu “Cred că în realitate, se poartă un intens proces de bla bla bla…”, ca o sa trag concluzia ca ati facut facultatea de jurnalism la DDTV DIRECT SI INDIRECT!
Ca sa ma exprim academic, las-o-n singe! “Cred ca …” e o supozitie, o banuiala, o presupunere, o pisica vargata, o motocicleta pe butuci 🙂 , dar NICIODATA O DEZVALUIRE! C