Thursday, September 17, 2026
15.6 C
Bucharest

Republicanii i-au pus gând rău lui Joe Biden

Congresul american a aprobat miercuri formalizarea procedurii de impeachment (destituire şi punere sub acuzare) împotriva actualului preşedinte democrat Joe Biden, motivată de afacerile controversate din străinătate ale fiului său, şi considerată drept o “combinaţie politică nefondată” de către şeful statului, scrie AFP.

Această procedură nu are aproape nicio şansă de reuşită, dar s-ar putea transforma într-o bătaie de cap pentru Casa Albă înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, la care Joe Biden este candidat.

Conservatorii, majoritari în Camera Reprezentanţilor din ianuarie, îl acuză pe liderul democrat că şi-a folosit influenţa când era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017) pentru a-i permite fiului său să facă afaceri discutabile în China şi în Ucraina.

“Joe Biden a minţit în mod repetat poporul american”, a acuzat din sala de şedinţe şeful comisiei de anchetă a Camerei, James Comer.

Preşedintele, democraţii şi fiul său neagă în mod categoric aceste acuzaţii.

Republicanii “aleg să-şi piardă timpul cu o combinaţie politică nefondată”, a acuzat Joe Biden după vot. “În loc să lucreze pentru a face mai bună viaţa americanilor, prioritatea lor este să mă atace cu minciuni”, a afirmat el într-un comunicat.

“Tatăl meu nu a fost niciodată implicat financiar în afacerile mele”, a declarat miercuri Hunter Biden, devenit o ţintă privilegiată a dreptei, în cursul unei neobişnuite conferinţe de presă.

Prezent în faţa Congresului american, Hunter Biden, cu un trecut marcat de dependenţe şi inculpat în două dosare de către justiţie, a recunoscut că a făcut “greşeli” în viaţa sa.

Dar el i-a acuzat pe “trumpişti” că au încercat să-l “dezumanizeze”, pentru a-l pune în dificultate pe tatăl său. Din acest motiv, el a refuzat să participe la o audiere cu uşile închise organizată de republicani, care l-au convocat să se prezinte miercuri la Capitoliu.

Preşedintele în vârstă de 81 de ani l-a susţinut întotdeauna public pe Hunter Biden, spunând adesea că este “mândru” de el.

O anchetă pentru destituire, cerută de multă vreme de aleşii apropiaţi de Donald Trump cu care Joe Biden s-ar putea confrunta la alegerile din 2024, a fost deja deschisă împotriva lui Joe Biden în vară.

O primă audiere parlamentară a fost organizată chiar pe această temă la sfârşitul lui septembrie, în cadrul căreia experţii chestionaţi au convenit că în prezent nu există nimic care să justifice o punere sub acuzare a preşedintelui Biden.

“Nu există nicio dovadă că preşedintele Biden a comis vreo faptă condamnabilă”, a afirmat miercuri liderul democraţilor din Cameră, Hakeem Jeffries, scrie Agerpres.

Hot this week

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță Dan Crișan,...

Secretarul General al NATO : Rusia generează 40.000 victime pe lună în Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va rămâne ”unită” şi ”puternică” indiferent de...

Antena3.ro : unicitatea satului vertical din Toscana

Cocoțat pe o stâncă deasupra unei prăpăstii, Lucchio este...

Antena3.ro : imagini cutremurătoare cu 9/11

Antena 3 CNN publică imagini cutremurătoare de acum 25...

Topics

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță Dan Crișan,...

Secretarul General al NATO : Rusia generează 40.000 victime pe lună în Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va rămâne ”unită” şi ”puternică” indiferent de...

Antena3.ro : unicitatea satului vertical din Toscana

Cocoțat pe o stâncă deasupra unei prăpăstii, Lucchio este...

Antena3.ro : imagini cutremurătoare cu 9/11

Antena 3 CNN publică imagini cutremurătoare de acum 25...

Expert demisionar : Inteligența Artificială se va juca cu viețile noastre

Jacob Coxon, un expert britanic în vârstă de 27...

25 de ani de la cel mai mare atentat terorist din istorie

Asad Dandia avea opt ani când a văzut la...

Evoluție favorabilă, la cinci ani după un diagnostic de boală gravă

Evoluție favorabilă, la cinci ani după un diagnostic de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img