Monday, October 19, 2026
16.9 C
Bucharest

Eșec major pentru brandul auto Tesla

Eșec major pentru brandul auto Tesla

Tesla recheamă puţin peste două milioane de vehicule din Statele Unite, echipate cu sistemul său avansat de asistenţă pentru şofer Autopilot, pentru a instala noi măsuri de protecţie, după ce un organism de reglementare a siguranţei a declarat că sistemul ridică probleme de siguranţă, transmite Reuters.

Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) investighează de mai bine de doi ani producătorul de automobile electrice condus de miliardarul Elon Musk pentru a stabili dacă vehiculele Tesla asigură în mod adecvat că şoferii sunt atenţi atunci când folosesc Autopilot.

Cea mai mare rechemare efectuată vreodată de Tesla pare să acopere aproape toate vehiculele sale aflate în circulaţie pe drumurile din SUA.

Tesla a spus într-un dosar de rechemare că controalele sistemului software al Autopilot ”s-ar putea să nu fie suficiente pentru a preveni utilizarea abuzivă a şoferului” şi ar putea creşte riscul unui accident.

Administratorul interimar al NHTSA, Ann Carlson, a declarat pentru Reuters, în august, că este ”foarte important ca sistemele de monitorizare a şoferilor să ia în considerare faptul că oamenii au încredere excesivă în tehnologie”.

 

Sistemul Autopilot al Tesla este menit să permită maşinilor să vireze, să accelereze şi să frâneze automat pe banda lor, în timp ce Autopilot îmbunătăţit poate ajuta la schimbarea benzilor de pe autostrăzi, dar nu face acest lucru autonom.

O componentă a Autopilot este Autosteer, care menţine o viteză stabilită sau o distanţă de urmărire şi lucrează pentru a menţine vehiculul pe banda sa de rulare.

Tesla a spus că nu este de acord cu analiza NHTSA, dar va implementa o actualizare a software-ului over-the-air care ”va încorpora controale şi alerte suplimentare pentru cele existente deja pe vehiculele afectate, pentru a încuraja şi mai mult şoferul să-şi asume responsabilitatea continuă a conducerii ori de câte ori Autosteer-ul este activat.”

Compania nu a răspuns la întrebarea dacă rechemarea va fi efectuată în afara Statelor Unite. Nu este imediat clar dacă China va cere o rechemare pentru aceeaşi problemă.

Un purtător de cuvânt al Ministerului italian al Transporturilor a declarat că în momentul de faţă nu ştie despre acţiuni similare întreprinse în Italia.

Autorităţile de reglementare din Germania au spus că analizează această problemă, scrie news.ro

Hot this week

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Topics

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img