Friday, July 11, 2025
27.8 C
Bucharest

Revoltator ! Doi politisti francezi au incendiat magazinul unui roman !

Doi poliţişti din oraşul Denain au fost suspendaţi şi plasaţi sub control judiciar sâmbătă pentru “incendiere voluntară din motive rasiale”, conform parchetului din Valenciennes, informează cotidianul francez Liberation citat de gandul.

Doi ofiţeri din cadrul poliţiei municipale din oraşul Denain, aflat în Nordul Franţei au fost puşi sub acuzare pentru “incendiere din motive rasiale” şi plasaţi sub control judiciar, a afirmat sâmbătă parchetul din Valenciennes.

Unul dintre cei doi agenţi municipali, considerat de procurori iniţiatorul crimei, i-ar fi dat colegului său ”mănuşi şi benzină” şi i-ar fi ordonat să pună foc magazinului deţinut de român. În noaptea de duminică, 20 martie, cel de-al doilea ofiţer de poliţie a dat foc magazinului, a decarat procurorul din Valenciennes, François Pérain.

Cei doi poliţişti au fost reţinuţi marţi şi pus sub acuzare la două zile după aceasta, au mai declarat procurorii.

Ancheta a fost încredinţată Direcţiei Interregionale a Poliţiei Judiciare din Lille.

Fostul ministru de externe Mircea Geoana a postat pe Facebook in legatura cu acest eveniment :

Scandalos cazul, deși previzibil în nemernicia lui. Când crește ura, străinii nu mai fac diferența între imigranți. Sper că Ministerul român de Externe înțelege asta și nu va lăsa niciun astfel de caz să treacă fără presiune asupra autorităților locale franceze sau din orice alt stat european în care ar putea avea loc un astfel de abuz. Trebuie condamnate fără întârziere astfel de acte înainte ca ele să devină obișnuință. E nevoie ca românii muncitori, plătitori de taxe, să se simtă în siguranță și protejați de statul român.

Hot this week

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Topics

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img