România ar deveni singurul stat membru al Uniunii Europene care lasă plata contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate exclusiv în sarcina angajatului, se arată într-o analiză a PwC România, transmisă vineri AGERPRES.

‘Ministerul de Finanțe a comunicat ieri că, începând cu 1 ianuarie 2018, contribuțiile sociale vor fi trecute exclusiv în sarcina angajatului, cuantumul total al acestora urmând să scadă de la 39,25%, cât sunt în prezent, la 35%, iar nivelul impozitului pe venit se va reduce cu 37,5% de la 16% la 10%. România ar deveni, astfel, singura țară din Uniunea Europeană care lasă contribuțiile sociale exclusiv în sarcina angajaților. Acest sistem nu se aplică în niciun alt Stat Membru, pentru că implicarea angajatorului în plata contribuțiilor a avut ca scop, încă de la începuturile introducerii acestora, susținerea anumitor categorii de persoane care beneficiază de ajutor social fără, însă, a contribui la sistem (ex. elevi, studenți, pensionari care beneficiază de asigurarea socială de sănătate fără plata contribuției)’, susține Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România.

Totodată, analiza de specialitate relevă faptul că, în medie, la nivel european, contribuțiile angajatorilor sunt mai mari decât cele ale angajaților.

“În medie, la nivel european, contribuțiile angajatorilor sunt mai mari decât cele ale angajaților. Potrivit calculelor PwC, media contribuțiilor sociale suportate de angajator în statele UE este de 23,57%, pe când media contribuțiilor angajaților este de doar 13,35%. Iată, deci, că Executivul dorește să crească nivelul contribuției angajaților în România la aproape de 3 ori media europeană și să elimine contribuția angajatorului”, conform sursei citate.

Experții PwC România subliniază că pentru ca angajații să nu fie afectați de această creștere a poverii fiscale in sarcina lor, angajatorul ar trebui sa le crească salariile brute, potrivit programului anunțat de Guvern, cu 22,75%. ‘Conform prevederilor legale actuale, angajatorii din mediul privat nu pot fi obligați să modifice nivelurile salariale, decât pentru salariații plătiți la nivelul salariului minim pe economie, contractele de muncă fiind înțelegeri private, iar statul nu poate impune modificarea acestora fără acordul părților’, notează compania de consultanță.

În plus, specialiștii atenționează asupra faptului că pot apărea situații în care angajații vor avea un salariu mic cu circa 22%

‘Poate că cei mai mulți dintre angajatori vor înțelege să acopere acest cost suplimentar care va reveni angajaților, prin creșterea salariilor, însă nu este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple în toate cazurile. Astfel, pot apărea situații în care angajații vor avea un salariu net mai mic decât în prezent cu circa 22%. Pe de altă parte, aceste efecte vor fi parțial contrabalansate de reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10%’, explică Mihaela Mitroi.

Ministerul de Finanțe a comunicat, joi, că, începând cu 1 ianuarie 2018, contribuțiile sociale vor fi trecute exclusiv în sarcina angajatului, cuantumul total al acestora urmând să scadă de la 39,25%, cât sunt în prezent, la 35%, iar nivelul impozitului pe venit se va reduce cu 37,5% de la 16% la 10%.

“Programul de guvernare 2017 — 2020 conține un pachet de măsuri ce vizează contribuțiile sociale obligatorii, care urmează a se implementa începând cu 1 ianuarie 2018. Astfel, nivelul contribuțiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeași data de 1 ianuarie 2018, se are în vedere și reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aceste contribuții vor fi datorate de către angajat, însă obligația stabilirii, reținerii și plății acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului. În acest sens, sumele reprezentând CAS și CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creșterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei și implicit o pensie mai mare”, se menționează în comunicatul ministerului de resort.

Conform MFP, măsurile nu vor implica creșterea cheltuielilor salariale pentru angajator. Totodată, având în vedere și scăderea cotei de impozit pe venit, nici venitul net al angajatului nu va fi afectat, scrie Agerpres.

Miercuri, prim-ministrul Mihai Tudose a declarat că, atât timp cât va ocupa funcția de șef al Executivului, măsura privind trecerea obligației plății CAS și CASS din sarcina angajatorului în sarcina angajatului nu va fi aplicată.

“Vă spun în fiecare zi, da? Tot… Și mâine o să mă întrebați, dar ca să rezolvăm, da”, a afirmat Tudose, întrebat dacă plata CAS și CASS nu se mută deloc nici pentru salariul minim, nici pentru alte salarii în sarcina angajatului.

Taxele de genul CAS, CASS vor rămâne pe modelul actual, vor fi plătite de angajator, anunțase marți premierul Mihai Tudose.

12 COMMENTS

    • Dnule Tudor,

      Felicitari pentru prezentarea “PSD Canuta om sucit”.Sintetizeaza exact balbaiala si haosul guvernarii psdiste in speta a lui Dragnea care si-a dat jos propriul guvern ca sa ne aduca un premier cu doctorat prefatat de Koldea la SRI, si care joaca in piesa “Gigi Duru'” la fiecare aparitie tv….PSDistii au fost alesi pt ca de-a lungul timpului au guvernat mai bine aceasta tara. Nu mai e cazul, Dragnea si gasca lui au compromis si aceasta ultima speranta.

  1. Nu inteleg ce se urmareste de fapt prin adoptarea acestei masuri.Din calculele mele, facute pe salariul minim pe economie, statul va colecta cu 20% mai putin, iar salariul net al angajatului va scadea cu 17%.

  2. Foarte bine ca se face asa.
    Pana la urma ori ca se scade din brut (in contul angajatului) ori ca e peste brut (in contul angajatorului) nu-i tot aia? tot din aceeasi munca provin.
    Pana la urma asta conteaza: costul total (pentru angajator) si cat ia in mana (pentru angajat).
    Cu ocazia asta numa’ bine vede fiecare cati bani “confisca” statul din munca lui si poate devenim si noi mai pretentiosi cu modul cum sunt cheltuiti de catre alesii nostri.

  3. argumentatia induce in eroare, tot bani platiti de angajator sunt, fie ca pretindem ca e sarcina unuia sau a altuia. Sunt si citeva prostii spuse pe alocuri, dar sa nu mai insistam… ar fi bine sa se simplifice, sa existe doar un salariu, din care cu mina angajatorului sa se retina si vireze toate darile angajatului.La modul asta s-ar vedea cit costa socialismul: peste 40%….

    • Da-mi voie sa te contrazic.Pana acum angajatorul platea in plus fata de salariul brut 23% din acesta iar angajatul aproximativ 32%, mai mult sau mai putin, in functie de deducerea personala.De acum inainte angajatorul nu va mai plati cei 23% care vor trece in sarcina angajatului, bineinteles cu diminuarile corespunzatoare (35% contributii si 10% impozit pe salariu).Nimeni nu-l poate obliga pe privat sa mareasca salariul brut al angajatului, astfel incat acesta sa ramana cu acelasi salariu net dupa plata contributiilor si a impozitului.In consecinta contributiile vor fi retinute si platite de catre angajator, dar vor fi suportate in totalitate de catre angajat.Fa, te rog, o simulare pe salariul minim brut si vei vedea ca atat statul, cat si angajatul au de pierdut.Mi se pare o masura imbecila.

      • de acord cu ce zici, doar ca brutul va fi marit. De fapt acum poate e cel mai bun moment de la revolutie incoace pt asa ceva pentru ca avem somaj mic, angajatorii au asadar putere de negociere mai mica. Cine nu compenseaza prin cresterea brutului (oricum va fi scriptic, cheltuileli totale pt angajator, net si contributii la stat (adica ceea ce conteaza) vor ramane la fel) va pierde angajatii.
        Iar cei fara putere de negociere (“ca tine gasesc pe toate gardurile”) sunt in zona salariului minim, acolo se rezolva usor cu marirea corespunzatoare a salariului minim brut pe tara.
        Ar fi fost mult mai grav daca s-ar fi facut pasul asta in criza, cu somaj mare. Angajatorii n-ar fi ratat ocazia sa-si mai traga pt ei o parte din bani.

      • “nu il poti obliga” in mod direct, dar indirect da
        iata prima idee: faci un fond de “solidaritate” de 50% din fondul de salarii platinil de angajator daca la data de “x” de refereinta salariul brut nu e marit tuturor angajatilor cu minim 22%. Toti vor mari brutul, chiar si fara asa ceva pentru ca nini un patron nu isis pune in cap absolut toti angajatii daca nu il costa nimic.
        Teoriile astea vin de cei care nu traisec in lumea reala, aia din lumea ala stiu cum merge treaba.

  4. Abureală totală . Romănia din 1990 incoace a fost ,este și va fi condusă după interese de partide .Spunem noi românii și străinii .

Leave a Reply