Wednesday, October 29, 2025
19.3 C
Bucharest

Romania, fortareata a sigurantei…

E pe baza de reevaluare SUA-PSD. Nu mai e lovitura de stat, nu mai sunt doua milioane de voturi fraudate, cum zicea emisarul Departamentului de Stat al SUA exact acum doi ani. Romania e acum o fortareata a sigurantei. M-am linistit. Intrebarea e : cum ramine cu minciunile din 2012 si sustinerea ilegitimului?

duane

Însărcinatul cu Afaceri al Statelor Unite ale Americii în România, Duane C. Butcher, a declarat marți, după primirea Plachetei de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), că din punct de vedere al siguranței naționale România poate fi considerată o adevărată fortăreață, un exemplu pentru alte state.

Duane Butcher a apreciat colaborarea dintre cele două state în domeniul securității, combaterii criminalității și aplicării legii, menționând că aceasta reprezintă unul dintre aspectele de succes ale parteneriatului româno-american, informează un comunicat al MAI remis marți AGERPRES.

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, a conferit marți Placheta de Onoare a MAI lui Duane Butcher, în semn de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată în sprijinul dezvoltării domeniului securității naționale a României.

Cu acest prilej, Gabriel Oprea a vorbit despre parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, subliniind faptul că țara noastră este beneficiarul sprijinului constant acordat de Ambasada SUA, prin intermediul programelor de pregătire și asistență tehnică ale Departamentului de Stat al SUA.

“Vreau să subliniez în primul rând excelenta colaborare pe care am avut-o cu Ambasada Statelor Unite în calitatea de ministru al Apărării Naționale. Au fost materializate proiecte deosebit de importante pentru România, pentru siguranța și securitatea cetățenilor români, și mă refer în primul rând la decizia amplasării Scutului antirachetă la Deveselu. Înainte de toate, acest proiect este o expresie a solidarității noastre pentru apărarea spațiului euro-atlantic și o dovadă a încrederii reciproce dintre Statele Unite ale Americii și România. Interesele noastre comune precum respectarea statului de drept, asigurarea transparenței și combaterea corupției au ghidat întreaga colaborare și îmi exprim angajamentul că România va rămâne consecventă proiectelor comune dezvoltate în acest sens”, a subliniat Gabriel Oprea.

Totodată, viceprim-ministrul pentru securitate națională a reiterat faptul că “România își respectă angajamentele asumate în calitate de membru al Alianței Nord Atlantice și de partener al Statelor Unite, militarii români luptând în numele libertății și al democrației alături de camarazii americani în cele mai fierbinți zone de pe glob”.

Ceremonia a avut loc la sediul MAI și a fost ocazionată de încheierea mandatului deținut de Duane Butcher, la acest eveniment participând și succesorul acestuia în funcție, Dean Thompson.

Placheta de Onoare reprezintă cea mai înaltă distincție a MAI, care se acordă personalităților române și străine care au sprijinit constant ministerul și au o contribuție majoră la dezvoltarea domeniului securității naționale.

 

Hot this week

Americanii NU abandonează România

NU sunt soldați, sunt militari americani. Cu grade diferite. NU...

A doua lovitură dată României de administrația Trump

Administrația Trump 2.0 dă încă o lovitură României :...

Generalul Dorin Toma, comandant NATO: „Putem respinge orice potențială agresiune asupra României sau NATO”

Generalul-maior Dorin Toma conduce Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est...

Rusia vrea continuarea războiului pe care l-a declanşat în Ucraina

Kremlinul a respins ideea unei încetări a focului pe...

Ministrul Economiei demască mafia ANPC

Radu Miruță, ministrul Economiei, a prezentat, joi, în cadrul...

Topics

Americanii NU abandonează România

NU sunt soldați, sunt militari americani. Cu grade diferite. NU...

A doua lovitură dată României de administrația Trump

Administrația Trump 2.0 dă încă o lovitură României :...

Generalul Dorin Toma, comandant NATO: „Putem respinge orice potențială agresiune asupra României sau NATO”

Generalul-maior Dorin Toma conduce Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est...

Rusia vrea continuarea războiului pe care l-a declanşat în Ucraina

Kremlinul a respins ideea unei încetări a focului pe...

Ministrul Economiei demască mafia ANPC

Radu Miruță, ministrul Economiei, a prezentat, joi, în cadrul...

Deficitul României scade, însă nu suficient

Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut în Uniunea Europeană...

Premieră mondială pentru faimoasele vitralii ale catedralei din Chartres

O aplicație dotată cu inteligență artificială, prezentată de creatorii...

Neptun Deep va salva toată Europa de gazul rusesc din 2027

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că primele extracţii...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img