Tuesday, November 3, 2026
7 C
Bucharest

„România merită un portofoliu greu, unul mare, important”

Se zvonește că Mircea Geoană ar putea să fie unul dintre jucătorii mari pentru postul e comisar european din partea României. 

„Nu e nimic serios în spatele acestei convsersații. E mult prea prematur și nu e vorba nici de mine, nici de altcineva. Destinul meu și drumul meu cred că va merge în alte zone”, a spus Mircea Geoană la Antena 3. 

„Din experiența ultimelor comisii europene în care România a avut portofolii importante.. atunci când s-a jucat în echipă, președinte și Guvern, s-au obținut portofolii importante. Nu există altă variantă. Va fi nebunie în politică. Apelul meu, ca cetățean și ca om care a jucat jocul acesta mulți ani de zile, e că pentru acest subiect între Guvern și președinte trebuie să existe o conversație”. 

„Prim-ministrul și președintele României trebuie să discute, să lucreze convergent. Dacă rămâne un guvern social-democrat la Palatul Victoria, după moțiunea de cenzură de marți, atunci e evident și cu atât mai mult va trebui să lucreze Guvernul României și președintele. Pentru că președintele ne reprezintă pe noi, politic vorbind, în PPE. România e o situație puțin mai complicată și politica e mai complicată. Nu merge cu automatisme. Eu cred că e o șansă să obținem un portofoliu bun”, a adăugat Geoană. 

„România merită un portofoliu greu, unul mare, important”, a mai spus Mircea Geoană.

https://www.antena3.ro/actualitate/mircea-geoana-525459.html


https://youtu.be/XyM-VHyhUqQ

Hot this week

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img