Saturday, April 4, 2026
12.1 C
Bucharest

România primeste 450 de milioane de euro pentru gazduirea refugiatilor ucraineni

Comisia Europeană a anunţat joi că a plătit statelor membre peste 3,5 miliarde de euro sub formă de plăţi în avans, pentru a le ajusta să gestioneze sosirea refugiaţilor ucraineni pe teritoriul lor, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Cele mai multe fonduri, 562 de milioane de euro, au fost plătite Poloniei, deoarece această ţară a primit cei mai mulţi refugiaţi ucraineni. Urmează Italia cu 452 milioane de euro şi România cu 450 de milioane de euro.

Plăţile au fost făcute în cadrul Acţiunii de coeziune pentru refugiaţii din Europa (CARE), iar banii pot fi utilizaţi pentru a oferi hrană, cazare, asistenţă medicală, educaţie sau locuri de muncă refugiaţilor din Ucraina, a precizat Comisia Europeană.

Contribuţia UE va ajuta la reducerea poverii suplimentare asupra bugetelor statelor membre având în vedere că cheltuielile statelor membre pentru toate acţiunile de sprijinire a persoanelor care fug din Ucraina vor fi eligibile pentru sprijin din partea UE retroactiv de la data începerii invaziei ruse, scrie Agerpres.

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img