Friday, September 25, 2026
10.6 C
Bucharest

Romania protesteaza fata de jignirile aduse de un politician populist italian

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor din Italia, Luigi de Maio, membru al partidului populist Mişcarea 5 Stele (M5S), a generat o polemică aprinsă după ce a denunţat pe Facebook ineficienţele sistemului judiciar italian, invocând infractorii români. “Italia a importat din România 40% dintre infractorii lor”, a scris Luigi de Maio, potrivit news.ro

Potrivit lui Di Maio, eşecurile sistemului judiciar italian atrag delicvenţi din străinătate, în special din România. În schimb, ţara noastră atrage companiile italiene care vor să investească într-un sistem unde justiţia funcţionează.

Mesajul politicianului, publicat pe Facebook în urmă cu câteva zile, a avut un efect de bumerang, care i-a atras numeroase critici, atât din partea adversarilor politici, cât şi din partea reprezentanţilor comunităţii române din Italia.

MESAJUL LUI DI MAIO 

“Italia a importat din România 40% dintre infractorii lor. Între timp, România importă din Italia compania noastră şi capitalurile noastre. Ce afacere este UE! Ca şi cum în Italia nu a vrut niciodată să facă să funcţioneze justiţie, chiar, de multe ori, o sabotează voluntar, noi atragem infractori, în timp ce companiile noastre fug în sisteme judiciare mai eficiente: ca în România”, a scris deputatul pe Facebook.

 

“Vă cer să îl ascultaţi timp de două minute pe procurorul adjunct al Messina, Sebastiano Ardita, pentru a înţelege ce au creat în Italia 20 de ani de sistem al prietenilor prietenilor”, a adăugat el.

PROTESTUL AMBASADORULUI

Ambasada României a protestat faţă de afirmaţia deputatului. Într-o scrisoare transmisă cotidianului La Stampa, ambasadorul George Gabriel Bologan s-a declarat “îngrijorat” de mesajul care “îi jigneşte pe atâţia dintre concetăţenii mei de bună credinţă”. “Comunitatea românească este bine integrată, apreciată pentru prezenţa sa în pânza socială italiană, pentru contribuţia lor la diverse tabere”, a scris diplomatul.

“Mulţi dintre cetăţenii mei oneşti sunt pe şantiere, iar angajatorii îi apreciază şi vor să continue să colaboreze cu ei, alţii ajută şi asistă atât de multe persoane singure şi imobilizate, alţii, medici şi infirmieri aduc speranţă şi zâmbete bolnavilor, alţii, care sunt ingineri, profesori, cercetători, studenţi, artişti, îşi aduc contribuţia la dezvoltarea ţării pentru au ales-o pentru afinităţi culturale şi spirituale”, a adăugat el

CRITICI DE LA BRUXELLES

Preşedintele grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Giani Pittella, l-a acuzat pe Di Maio că a lansat o acuzaţie “idioată”. “Cum poate vicepreşedintele Camerei, un reprezentant al M5S, să lanseze o astfel de idioţenie împotriva unui popor întreg, cel român, care a dat atât de multe în termeni umani, sociali şi economici Italiei. Nu este vorba de rasism, ci de ignoranţă mitocană. Întoarce-te la şcoală Di Maio. Scuteşte-ne de festivalul tău zilnic de idioţenii”, a spus el.

“Di Maio a ales să devină un (Matteo – n.r.) Salvini (lider al formaţiunii de extremiste Liga Nordului – n.r.) (…) urmând dreapta xenofobă”, a atras atenţia şi coordonatorul verzilor, Angelo Bonelli.

RĂSPUNSUL LUI DI MAIO

În replică la polemică, Di Maio a publicat un nou mesaj pe Facebook, în care a invocat o presupusă declaraţie a lui Cătălin Predoiu. “Este un fapt indisputabil: ‘40% dintre cei căutaţi cu mandat internaţional emis de Bucureşti se află în Italia’. Nu spun eu, a spus în 2009 ministrul de atunci al Justiţiei, Cătălin Predoiu, date confirmate zilele trecute (…) de procurorul din Messina Ardita. Motiv pentru care nu am nici un motiv obiectiv pentru a pune sub semnul întrebării această afirmaţie”, a subliniat el.

MESAJUL, DISTRIBUIT DE 10.000 DE ORI

Mesajul lui Di Maio a primit peste 800 de comentarii şi a fost distribuit de 10.000 de ori. Numeroşi utilizatori de Facebook l-au criticat pe deputat că invocă infracţionalitatea română în scopuri politice. Au fost, însă, şi oameni care l-au apărut pe Di Maio şi au acuzat puterea şi pe alegătorii săi că au creat un mediu favorabil ilegalităţilor.

Numele lui Cătălin Predoiu a fost invocat de presa italiană şi în 2013, cu aceeaşi declaraţie. Atunci, Il Giornale, cotidian deţinut de familia Berlusconi, a scris că Italia este un Eldorado al delincvenţilor români.

Hot this week

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Topics

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Presa austriacă : La Viena, Georgescu era membru într-un club al “băieților cu ochi albaștri din România”

Candidatul la președinția României, Călin Georgescu, considerat extremist de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img