Tuesday, February 3, 2026
-0.5 C
Bucharest

Rusia amplaseaza încă un batalion de rachete S-400 la frontiera cu UE

Rusia a desfăşurat un batalion de sisteme antirachetă sol-aer S-400 Triumf cu scopul de a consolida apărarea antiaeriană în regiunea Kaliningrad, enclavă situată între Polonia, Lituania (ţări membre UE şi NATO) şi Marea Baltică, a anunţat luni serviciul de presă al Flotei ruse din Marea Baltică, citat de mass-media ruse, între care agenţia de presă RIA Novosti, publicaţiile Vzlgiad şi Fontanka.

‘Apărarea antiaeriană a regiunii Kaliningrad a fost întărită cu un batalion antirachetă S-400 Triumf, care a intrat în serviciul Flotei ruse din Marea Baltică în cadrul planului guvernamental de înzestrare a armatei’, se menţionează în comunicat citat de Agerpres.

Batalionul de S-400 Triumf a sosit în Kaliningrad direct de pe poligonul Kapustin Iar (regiunea Astrahan, sud), ca întotdeauna în astfel de situaţii, după o serie de teste reuşite.

În 2018, Moscova anunţase desfăşurarea unui batalion de S-400 Triumf la o bază din Marea Baltică, în regiunea Kaliningrad.

Noul batalion de sisteme antirachetă va deveni operaţional începând de săptămâna viitoare, conform textului citat.

Anterior, media de stat ruse au anunţat exerciţii de amploare în cadrul unităţilor de apărare antiaeriană ale Districtului militar Sud al Federaţiei Ruse, pe circa 30 de poligoane din regiunile Rostov pe Don (în apropiere de frontiera cu Ucraina), Volgograd, Astrahan, Stavropol, Krasnodar, Crimeea, precum şi în republicile din Caucazul de Nord: Inguşetia, Daghestan, Cecenia, Osetia de Nord şi Adâgheia.

‘În total, peste 3.500 de militari şi circa 750 de echipamente şi tehnică militară specială participă la aceste exerciţii’, a indicat colonelul Vadim Astafiev, purtător de cuvânt al Districtului militar Sud.

La începutul lunii februarie, sisteme S-400 Triumf au fost implicate într-un exerciţiu în peninsula Crimeea (anexată de Rusia în martie 2014). Cu o lună înainte, acelaşi sistem antirachetă a simulat respingerea unui atac masiv cu rachete din partea unui inamic convenţional asupra coastei ruse a Mării Negre, potrivit publicaţiei Vzgliad.


Preşedintele Vladimir Putin a semnat luni după-amiază un decret care prevede suspendarea participării Rusiei la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), după decizia similară a Statelor Unite.

“Dată fiind necesitatea de a aplica măsuri urgente după încălcarea de către Statele Unite a obligaţiilor asumate în cadrul Tratatului semnat de Uniunea Sovietică şi SUA pe 8 decembrie 1987, conformarea Rusiei cu Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare este suspendată prin acest document până când Statele Unite abordează problema încălcării obligaţiilor asumate prin Tratat sau până când Tratatul va fi anulat”, se arată în decretul prezidenţial, conform agenţiei de presă Tass. Ministerul rus de Externe va trimite o notificare formală Statelor Unite. Decretul prezidenţial intră în vigoare în momentul semnării.

Afirmaţiile preşedintelui Vladimir Putin, care a ameninţat că Rusia ar putea ataca Statele Unite şi ţări europene care ar găzdui rachete nucleare americane, sunt “inacceptabile”, a replicat Alianţa Nord-Atlantică, respingând acuzaţiile Moscovei privind sistemele antibalistice NATO din România.

Preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Washingtonul insistă că Administraţia de la Moscova a dezvoltat o nouă rachetă cu rază medie de acţiune, Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), prin încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare. Acordul INF a intrat în vigoare în anul 1987, fiind semnat de preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, cu omologul său din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov. Potrivit cotidianului The New York Times, în afara faptului că Rusia ar fi încălcat Tratatul INF, Administraţia SUA vrea să renunţe la acest acord deoarece este constrânsă să nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei în consolidarea poziţiei în vestul Oceanului Pacific. Dat fiind că nu este semnatară a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de acţiune.

Hot this week

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

Topics

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img