Home Articole Rusia incearca un soi de amenintare la adresa Romaniei

Rusia incearca un soi de amenintare la adresa Romaniei

4634
18
SHARE

Romania a primit un soi de amenintare de la Moscova pentru masurile pe care le ia pentru apararea propriului teritoriu, in calitate de membru NATO. Sper ca acest mesaj al Rusiei sa primeasca o replica ferma si civilizata de la Bucuresti. Ma rog, nici prea civilizata ca altfel nu o inteleg rusii…

România trebuie să fie conştientă de “responsabilitatea” şi de “consecinţele” suplimentării efectivelor NATO pe teritoriul său, avertizează Ministerul rus de Externe, catalogând drept “periculoase” acţiunile Alianţei Nord-Atlantice.

“Consolidarea forţelor NATO în Europa de Est este un pas fără precedent, care încalcă toate acordurile existente”, a declarat Aleksander Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus Externe, potrivit agenţiei TASS.

“În lipsa clarificărilor privind <efectivele substanţiale de luptă> şi dacă Guvernul României consideră că este posibilă suplimentarea prezenţei unităţilor NATO pe teritoriul său, inclusiv prin crearea unei forţe atât de puternice, trebuie să fiţi conştienţi de responsabilitatea şi consecinţele unui astfel de pas”, a atras atenţia Lukaşevici, catalogând drept “periculoase” acţiunile Alianţei Nord-Atlantice.

Oficialul rus a amintit că NATO şi Rusia au stabilit să nu mobilizeze capacităţi militare excesive, insistând pe respectarea principiului disuasiunii reciproce.

Guvernul României a aprobat, joi, un proiect de lege privind staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni şi tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, premierul Victor Ponta spunând că este vorba de personalul şi armamentul pentru comandamentele NATO pe care le va găzdui România. Proiectul modifică Legea 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a arătat că proiectul are nevoie şi de avizul CSAT. “Este pentru comandamente şi pentru prepoziţionarea de materiale ale NATO. Trebuie să obţinem şi avizul CSAT”, a arătat Duşa.

Domeniile acoperite de proiect fac referire, în principal, la prepoziţionarea unor produse militare, echipamente şi materiale din înzestrarea forţelor armate străine, însoţite, după caz, de personalul de deservire, la adaptarea procedurilor privind trecerea frontierei de stat a României, la nevoile de instruire, optimizarea modalităţii de acordare a sprijinului naţiunii-gazdă, în contextul efortului de apărare colectivă, adaptarea procedurilor de înfiinţare/dislocare a unor comandamente, entităţi/elemente sau structuri multinaţionale la cerinţele impuse de efortul de apărare colectivă sau în vederea punerii lor la dispoziţia NATO.

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat, în ianuarie, construirea a două cartiere generale regionale, în România şi Polonia, şi înfiinţarea unor centre de comandă ale Forţei de reacţie rapidă în România, Polonia, Bulgaria, Lituania, Letonia şi Estonia. Forţa de reacţie rapidă, creată pe fondul acţiunilor Rusiei în Ucraina, va avea o disponibilitate de intervenţie în cel mult 48 de ore.

18 COMMENTS

  1. Eu nu am multa experienta in politica externa. Cred insa ca si fara bazele militare NATO atitudinea Rusiei ar fi fost la fel de agresiva daca nu cumva si mai si deoarece avea drum deschis la fel ca in Crimeea sau Transnistria. Parerea mea este ca Rusia vrea sa-si reia macar o parte din sfera de influenta avuta odata. Fiecare stat isi intemeiaza dezvoltarea pe promovarea economiei sale si relatiile cu alte tari. Rusia isi intemeiaza dezvoltarea pe extinderea teritoriala. Asta se vede si daca parcurgem istoria acestei tari. Prin urmare suntem la granita a doua concepte, a doua moduri de a promova dezvoltarea societatii din toate punctele de vedere. Cred ca prezenta americana i-a impiedicat pe rusi sa-si faca jocul pana la capat. Ar trebui insa explicat in amanuntime publicului ce se intampla. Pe net (Facebook ) au aparut din ce in ce mai multe grupuri care sustin o relatie mai apropiata cu Rusia si considera ca americanii sunt cei care “ocupa” tara din punct de vedere economic.

    • Ideea de a te baga ca musca-n lapte intr-un conflict dintre doua superputeri e absolut tampita. Noi trebuie sa ne vedem de treaba noastra ca tara mica. Pentru ca daca rusii se enerveaza pe americani nu se vor razbuna pe americani ci pe noi care suntem mai nevolnici. Daca vom fi aparati asa cum se sustine de Nato ramane de vazut.

      • Nu exista ne vedem de treaba nostra! Rusii is nervosi oricum, vezi ce se intampla in Ucraina…

        Trebuie sa alegi o tabara, si vestul e singura optiune…

  2. In Romania, ciorditorii de forta au ajuns sa se numeasca oameni de afaceri.

    La ultimele 3 locuri de munca in care am fost angajat (unul la privat si doua in institutiile statului), am fost nevoit sa-mi dau demisia si sa chem mascatii cu DNA-ul sa ia conducerile la toate aceste obiective. Acum procesele sunt in faze avansate, eu stand pe acasa somer, cu doua doctorate. In majoritatea institutiilor si firmelor patriei care au contracte tot cu statul majoritatea, se practica sistemul de SRL care printr-o suveica de firme de casa, mulge bugetul institutiei daca e de stat, prin arhicunoscuta metoda a contractelor atribuite prin incredintare directa, licitatii cu un singur participant si descalificarea competitorilor prin intermediul caietului de sarcini. Ajungi de te si sperii de cat de disperati sunt toti astia sa fure, de se vede zi lumina la televizor ca ii aresteaza in valuri. Cu toate astea, in urma lor vin hoarde de talhari care considera ca aia care au fost prinsi, erau prosti sau n-au fost prea atenti si ca ei sunt mult mai calificati, in consecinta ei luand-o fix de la cap, adica niciunii nu inteleg nimic, niciunii nu se lasa! E incredibil sa ii vedeti la aparat cu presteaza! Ramaneti tampiti daca-i vedeti, nu o sa va vina sa credeti!

    P.S.: In Romania, asa cum spunea unul dintre profesorii mei coordonatori, nu este bine sa precizezi ca ai doctorat, pentru te vor lua toti la injuraturi ca vor spune ca vrei sa te dai mare sau ceva. Sporul de doctorat de 10% au avut grija sa il scoata, nemaifiind reintrodus nici pana in zilele noastre, daca tot se zicea in Romania ca toata lumea vrea sa nu le mai plece specialistii din tara si aici sa se lucreze cu cat mai multi specialisti. Romania, o adevarata bataie de joc de tara!

    Aceasta e Romania actuala!

  3. Radu Tudor vedeti numai intr-o singura directie!!! “Ne puteti spune si al cui era teritoriul ce astazi il stapaneste USA? Mai stiti ca jumatate din teritoriul Mexicului este in USA dupa ce au atacat Mexicul fara motiv? Dar de amerindienii exterminati ca animalele iar cei ramasi bagati in rezervatii? Ne puteti spune si cati sclavi africani au fost adusi in USA si pusi la munca ca animalele? Mai usor cu clanta. Daca nu ati citit, aveti ocazia sa cititi chiar un articol scris de ziarul Cotidianul:Un Oscar pentru o altă Americă (Radu Toma- Cotidianul de sambata 28 februarie 2015) La Washington, istorici și experți militari au anunțat că, de la nașterea SUA, din 1776, deci de 240 de ani, SUA au purtat războaie 220 de ani (?!) « s-au bătut absolut cu toată lumea, cu indienii nord-americani, cu englezii, francezii, spaniolii, mexicanii, băștinașii din insulele Pacificului (Fiji, Gilbert, Samoa, Filipine etc.), cu chinezii, pirații de toate națiile și de pe toate oceanele, s-au bătut între ei ca orbii și au murit cu sutele de mii (625.000 de morți în războiul civil 1861-65), s-au bătut cu aproape toate țările Americii Centrale și de Sud; cu germanii și italienii, au bombardat România, îndeosebi Bucureștii (7.693 morți și 7.809 mutilați); cu japonezii, coreenii, vietnamezii, cambodgienii și laoțienii, cu libanezii, irakienii, sirienii, afganii, iranienii, cu țări africane, cu rușii bolșevici în 1919-1921 etc. » Poate-mi dati si mie un raspuns.””

  4. Înceacă un soi de ameninţare? Să vedem reacţia lor după ce hordălăul/fost nr.1 va arunca absolut tot ce ştie şi ce mai îndrugă de prin est! Acum e o mică/mare vorbă aruncată, oricum platforma program se continuă indiferent de ceea ce se clămpăne/înţeapă la vedere(est-vest). Vedeţi planul marilor puteri care-şi bagă poporul în războaie pentru propriile interese? La noi ce interese au? Destule şi din toate părţile mai ales punerea în aplicare a istoriei din cele mai vechi timpuri.

    • “Daca ne uitam la scutul american observam ca apara occidentul de rachetele rusesti care direct zboara deasupra teritoriul nostru. Toate rachetele rusesti care eventual vor fi lansate de Rusia spre occident vor fi anihilate deasupra Romaniei, Turciei si Poloniei. Ne vom umple de reziduri nucleare pana peste cap. Iar occidentalii..cei care ne fura de bani prin banci ne vor rade in nas din nou ! O eventuala incursiune armata terestra din est va fi oprita tot pe teritoriul Romaniei cu foc. Deci distrugerile totale vor fi tot la noi !!! Trebuie sa spunem adevarul, nu sa ne ascundem dupa deget. Romania trebuia sa isi asume curajul neutralitatii. Cum e Finlanda..! Romania tara cu conducatori de kkti !! Nu as raspunde chemarii lor sub arme din deloc. Pentru ce sa lupt? Pentru hotii din vest?!!!! NUUU, NU MERITA. Vedeti istoria !!! De la Burebista pana la Ceausescu am facut zid de aparare pentru occident iar kktii de occidentali ne-au pradat si furat ..legal… acum !!!”

  5. Este o amenintare si nu trebuie trecuta cu vederea sau tratata cu superficialitate. Se da batalia pe sfere de interese intre cei doi titani iar noi cred ca suntem intr-o situatie delicata. Pe de-o parte amenintarea militara rusa iar pe de alta companiile rusesti care deja s-au infiltrat aici, au distrus siderurgia, industria grea si au pus mana si pe o parte din energie. Dintr-un eventual conflict, vom iesi mai mult decat sifonati. Ne va duce in epoca de piatra.
    Se vorbeste din anii ’50 de un guvern mondial dar inainte sa se ajunga la asta trebuie delimitate sferele de interese. In acest caz nu avem nici un cuvant de spus, suntem la mila unuia sau a altuia, depinde de situatie. E o ipoteza. Din cata istorie am citit eu, Romania a vut doar doua perioade adevarate de liniste si poate glorie: perioada interbelica si perioada anilor ’60-’70. Restul au fost razboaie, framantari si saracie.
    Sunt curios ca raspuns va da MAE.

  6. La momentul ’89, URSS a pierdut razboiul rece si cel economic! S-a descompus si repliat intr -o confriguratie in care se simt frustrati de 25 de ani. Economic nu au nici o sansa sa fie concurenti niciunde in lume, cu exceptia exporturilor de resurse naturale si trafic de armament. Nimeni din Europa nu mai are incredere in ei, sunt dispretuiti, pentru ca au ramas brute si la inceput de secol 21 (separ cultura lor si stiinta de ccea ce se intmapla acum). Alimenteaza permanent terorismul mondial, ISIS, Al-Qaeda, Huthi s.a. Structura lor militarista le permite sa-si arunce propriul popor in orice conflict, cum este cel din Ucraina, 6000 morti in cateva luni, exponentii rusii care sunt la butoane in frunte cu eminenta VP, nu au nicio problema cu cei sacrificati. In schimb tare mult le place Occidentul, mai ales bancile din Elvetia, asistenta medicala din V, magazinele de lux, OPULENTA! Astia sunt ei si nu avem de ales, decat sa fim FERMI SI SA NE VEDEM INTERESUL in relatia cu ei!

    • De unde ai scos aiureala asta cum ca rusii sprijina ISIL(asa se chiama nu ISIS)?Pai ISIL sunt niste fanatici mahomedani care lupta contra tuturor,sirieni,kurzi,iraqieni ,americani, europeni,crestini,musulmani siiti,evrei,chiar si contra rebelilor antiguvernamentali sirieni,si mai ales contra guvernului sirian sustinut de rusi.Ei au fost inarmati pe bani sauditi, cu arme de peste tot, dar cel mai mult americane, ca initial sa lupte contra guvernului sirian,insa apoi au luat-o razna,precum talibanii din Afganistan.

  7. Cred ca ar trebui sa ne facem griji mai mari fata de uriasul cancer fundamentalist care creste peste orientul apropiat si care determina si va determina europenilor mai multe probleme decat problemele nationaliste ale rusilor si ucrainienilor pe care pot sa si le rezolve si pasnic in teritoriile locuite de ei.

  8. Am si eu matrioshka din poza…de-adevaratelea. Numai ca in loc de Stalin si Lenin ii am pe Brejnev si pe Hrushchev. In Moscova se gasesc sumedenie de suveniruri simpatice, de la tricouri si insigne, pana la matrioshki ca cea din imagine, tot felul de obiecte care ironizeaza oameni politici rusi si nu numai. Obama este la fel de popular. Rusii sunt un popor cu simtul umorului, un popor cu cultura uriasa care a dat lumii unele dintre cele mai mari opere de arta si inventii in stiinta. Rusii sunt cei care au invins armatele lui Napoleon si Hitler si sunt primii care au ajuns in spatiu. Ii denigrati atat de mult, vorbiti atat de urat de acest popor, incat uneori imi vine sa va strig: “Cum va permiteti”? Puteti sa dezaprobati politica lor guvernamentala si geo-politica, dar dispretul dvs. fata de Rusia ca civilizatie nu va face cinste. Multumesc pentru atentie. Ma astept acum la un raspuns academic din partea dvs. de genul “hai sictir, comunista oligofrena”.

    • aici nu vorbim de cultura rusa ci de zecile de milioane de morti generate de moscova in ultima suta de ani. si povestea continua. si nu, armata rosie nu a invins singura pe hitler, e o mistificare jenanta a faptelor istorice.
      sa fiti sanatoasa

      • Care zeci de miloane. cei cca. 25mil. de soldati sovietici morti din al doilea razboi mondial, si cei care au murit impreuna cu cei romani in razboiul de independenta contra turcilor?

Leave a Reply