Friday, May 9, 2025
12.8 C
Bucharest

Rusia pregateste anexarea regiunilor invadate din Ucraina. Avertisment NATO

Referendumurile ‘fictive’ de integrare în Rusia convocate în teritoriile ucrainene, aflate sub controlul forţelor ruse, în estul şi sudul Ucrainei, nu au nicio legitimitate şi constituie o ‘încălcare flagrantă a dreptului internaţional’, a denunţat marţi Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la finalul unei convorbiri telefonice purtate cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit EFE şi AFP.

‘Referendumurile fictive organizate de Rusia nu au nicio legitimitate şi constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional. Aceste pământuri sunt Ucraina’, a subliniat Stoltenberg pe contul său de Twitter.

 

Secretarul General al NATO a afirmat că, în cursul conversaţiei sale cu Zelenski, ‘a precizat că aliaţii NATO sunt fermi în sprijinul lor pentru suveranitatea Ucrainei şi dreptul ei la autoapărare’.

Peste 97% dintre votanţii la aşa-zisele referendumuri organizate de Moscova în teritoriile ucrainene ocupate de forţele ruse în estul şi sudul ţării au susţinut anexarea la Rusia, conform rezultatelor parţiale date publicităţii de autorităţile proruse din regiunile Doneţk, Lugansk (est), Zaporojie şi Herson (sud).

Moscova a declarat că este pregătită pentru anexarea acestor teritorii.

Separat, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că a discutat cu Stoltenberg despre susţinerea în continuare a forţelor armate ucrainene de către statele membre NATO, potrivit Reuters.

Cu acest prilej, preşedintele ucrainean i-a mulţumit secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice pentru condamnarea consultărilor organizate de Rusia pe teritoriul său, pe care Kievul şi aliaţii săi occidentali le califică drept nişte simulacre.

‘Am discutat despre actualele evoluţii de pe câmpul de luptă şi despre sprijinul în continuare al statelor membre ale Alianţei pentru armata ucraineană’, a spus Zelenski.

Consiliul Federaţiei (Senatul rus) planifică să discute în 4 octombrie despre anexarea a patru teritorii ucrainene controlate de armata rusă, unde Moscova a organizat referendumuri privind integrarea lor în Rusia, potrivit unei declaraţii făcute marţi de preşedinta Senatului, Valentina Matvienko, citată de EFE.

Anterior, o sursă parlamentară rusă anonimă indicase că oficializarea anexării celor patru teritorii ucrainene va avea loc cel mai mai probabil în 30 septembrie, dată la care este planificat şi discursul preşedintelui Vladimir Putin către camerele reunite ale parlamentului rus.

‘Consider că mâine, poimâne, adică în următoarele zile, rezultatele referendumurilor vor fi gata. Suntem pregătiţi, deocamdată nu văd necesitatea de a organiza o reuniune extraordinară. Reuniunea planificată este pe 4 octombrie’, a declarat ea presei.

Matvienko a declarat că, la data respectivă, ‘dacă totul se confirmă şi totul merge bine, vom fi gata să discutăm’ despre această chestiune.

‘Vom respecta voinţa oamenilor din republicile populare Doneţk şi Lugansk şi din regiunile Zaporojie şi Herson. Dacă voinţa lor este de a face parte din Rusia, o vom sprijini’, a adăugat şefa Senatului rus.

Consiliul Dumei de Stat (camera inferioară), compus din liderii grupurilor parlamentare şi care stabileşte ordinea de zi a Dumei, se va reuni miercuri după sesiunea plenară, a declarat marţi vicepreşedintele camerei inferioare Aleksandr Jukov.

După încheierea referendumurilor din 23-27 septembrie în teritoriile ucrainene controlate de Rusia în estul şi sudul ţării, rezultatele preliminare ale autorităţilor proruse relevă un sprijin majoritar pentru anexare, aşa cum era de aşteptat, notează EFE.

Cu 16% şi 14% din buletinele de vot numărate în autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk, 98,05% şi, respectiv, 97,79% dintre alegători au votat în favoarea încorporării acestor teritorii în Rusia, relatează agenţia de presă Interfax.

În regiunea Herson, cu 12% din voturi numărate, 97,47% au aprobat aderarea la Federaţia Rusă, în timp ce în regiunea vecină Zaporojie, cu 20% din buletine numărate, 98% au aprobat aderarea la Rusia.

Ucraina şi practic întreaga comunitate internaţională neagă orice legitimitate a acestor consultări, desfăşurate în teritoriile controlate de armata rusă.

ONU, Uniunea Europeană, SUA, precum şi multe alte ţări au calificate drept ilegale aceste referendumuri, declarând că nu le vor recunoaşte rezultatele, scrie Agerpres.

Hot this week

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

PSD îi face cu ochiul lui Simion : Nu cred că mai vrea cineva în această țară să fie un Guvern ostil președintelui sau...

Social-democratul Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a declarat...

Nici o legătură cu electoratul din 2000, 2004, 2014 şi ce se petrece acum

Diverse persoane din politică sau media fac mereu trimitere...

Topics

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Nici o legătură cu electoratul din 2000, 2004, 2014 şi ce se petrece acum

Diverse persoane din politică sau media fac mereu trimitere...

La momentul crucial pentru țară, PSD a trădat

La momentul crucial pentru țară, PSD a trădat. Decizia luată...

Ciolacu, out. Predoiu, premier interimar

06 mai 2025 Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a...

Nicuşor Dan : PSD nu-l susţine, PNL susţine unanim

Nicuşor Dan : PSD nu-l susţine, PNL îl susţine...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img