Monday, September 28, 2026
13.4 C
Bucharest

Salvarea privata Puls, moarte sigura pentru fotbalistul Ekeng

Procurorii de la Parchetul Capitalei susțin că Mihaela Duță, medicul de pe ambulanța Puls, nu a efectuat manevre de resuscitare în cazul fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng, anulând practic orice șansă de supraviețuire a acestuia.

pulsmedicaMihaela Duță, medic specialist medicină de urgență în cadrul serviciului de ambulanță privat Puls, a fost chemată joi la Parchetul Capitalei, unde i s-a adus la cunoștință că a fost pusă sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului Capitalei, în sarcina Mihaelei Duță s-a reținut că, fără a evalua complet starea pacientului, nu a inițiat și nu a dispus inițierea niciunei manevre de resuscitare, fotbalistul fiind urcat în ambulanță în vederea transportării la Spitalul Clinic de Urgență București, aflat în imediata vecinătate a stadionului.

“Mai mult decât atât, deși pe parcursul transportului, ca urmare a instalării defibrilatorului aflat în dotarea ambulanței, a fost confirmată fibrilația ventriculară în care se afla pacientul Patrick Ekeng, medicul Duță Elena Mihaela nu a inițiat nici de această dată manevre de resuscitare, potrivit protocoalelor medicale aplicabile în cazul intervenției medicale de urgență, asigurând doar predarea acestuia către Unitatea de primiri urgențe a spitalului unde, în ciuda manevrelor de resuscitare inițiate, nu s-a mai putut asigura supraviețuirea pacientului”, declară procurorii.

Anchetatorii mai arată că, în acest context, deși în mod evident dintre cauzele care au determinat decesul lui Patrick Ekeng fac parte și afecțiunile cardiace de care acesta suferea, fapta medicului Mihaela Duță de a nu efectua protocolul de resuscitare prespitalicească, în condițiile în care a constatat sau trebuia să constate că fotbalistul se afla în fibrilație ventriculară, “anulând astfel, prin inacțiunea sa nejustificată, orice șanse de supraviețuire a pacientului”, se înscrie între cauzele care au determinat decesul pacientului.

Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie întocmit de specialiști din cadrul INML, moartea lui Patrick Ekeng s-a datorat unei fibrilații ventriculare apărută pe fondul unei patologii cardiace preexistente (cardiomiopatie de non-compactare cu tulburare de repolarizare precoce, cardiomiopatie hipertrofică apicală) asociată cu anomalii coronariene, favorizată de existența unui proces miocardic în remisiune și precipitată de un efort fizic.

Din datele medicale puse la dispoziția procurorilor, nu rezultă faptul că s-a efectuat protocol de resuscitare cardio-pulmonară prespitalicească, iar acordarea de prim ajutor în cazul unui stop cardiac trebuie efectuată cât mai repede, fiecare minut de întârziere ducând la o scădere a șanselor de supraviețuire.

În raportul de necropsie se mai reține faptul că, în cazul atleților care suferă de tahiartimie (cum a fost cazul lui Patrick Ekeng), mai mult de 95% dintre cei ce sunt defibrilați supraviețuiesc dacă defibrilarea se face în primul minut de stop cardiac. Șansele de supraviețuire scad cu 5,5 % pe minut.

Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit la 6 mai, după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și Viitorul Constanța, fără un contact cu un adversar în prealabil.

După intervenția staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanță, Ekeng primind îngrijiri pe gazon, iar apoi fiind transportat la spital, unde s-a constatat că a suferit un stop cardio-respirator. Ekeng fusese introdus pe gazon de doar șapte minute.

Martorii oculari au relatat că medicul Mihaela Duță de pe ambulanța Puls a intervenit foarte târziu.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img