Home Articole Scandal urias in PNL. Orban l-a ras pe Zamfir. Gorghiu revoltata

Scandal urias in PNL. Orban l-a ras pe Zamfir. Gorghiu revoltata

4354
18
SHARE

Senatorul Daniel Zamfir a fost „executat” în grupul PNL de la Senat, în urma conflictului public pe care acesta l-a avut cu președintele partidului, Ludovic Orban.

În ședința grupului PNL din Senat de joi, 1 februarie, în care se decid funcțiile pentru noua sesiune parlamentară, Daniel Zamfir a pierdut președinția Comisiei economice, de industrie și servicii din Senat. Zamfir era președintele comisiei din decembrie 2016. Decizia a fost luată cu 16 voturi la 8. În locul lui Zamfir, în fruntea Comisiei economice a fost desemnat Florin Cîțu.

Ludovic Orban l-a acuzat recent pe Zamfir că deviază de la linia partidului prin susținerea unor inițiative legislative împotriva băncilor.

Tot în ședința grupului PNL de joi, 1 februarie, s-a decis înlocuirea lui Iulian Dumitrescu, liderul de grup, din fruntea Comisiei de Apărare cu senatorul Marcel Vela. Decizia a fost luată în unanimitate, după retragerea lui Dumitrescu.

Locul lui Florin Cîțu ca vicepreședinte în Comisia de buget finanțe a fost luat de Romulus Bulacu.

Pe lângă Daniel Zamfir, în ședința senatorilor PNL, printre criticii liniei impuse de Orban s-a remarcat și Alina Gorghiu.

Grupurile parlamentare ale PNL se întâlnesc joi, 1 februarie, pentru a stabili funcțiile în noua sesiune parlamentară care începe astăzi. Șefia grupului PNL de la Camera Deputaților este disputată de Adriana Săftoiu și Raluca Turcan, aceasta din urmă susținută de Ludovic Orban.

Așa cum STIRIPESURSE.RO scria ieri, Orban a invocat în discuțiile cu deputații PNL un sprijin de la Cotroceni pentru Raluca Turcan, în vreme ce Adriana Săftoiu a aflat că respectivul sprijin nu există în realitate. Situația a devenit una tensionată, cu reproșuri în ședința grupului deputaților liberali.

În cele din urmă, Raluca Turcan a învins-o la vot pe Adriana Săftoiu, cu 43 de voturi la 12.

Potrivit unor surse din cadrul ședinței, deputatul Cezar Preda l-a acuzat pe Orban că a „înroșit telefoanele” în PNL pentru a o susține pe Turcan. Preda a susținut nu este normal ca alegerile interne pentru o funcție să se desfășoare în acest fel, invocând și alegerea sa recentă, într-o manieră transparentă, într-o funcție a PPE.

Deputatul Lucian Bode a atacat-o direct pe Raluca Turcan, afirmând că a avut la dispoziție ultimul an pentru a arăta ce poate în postura de lider de grup, însă nu a realizat nimic.

Gigel Știrbu s-a adăugat corului de critici și i-a amintit lui Ludovic Orban că, pe vremea când era parlamentar, era cel care critica vehement practicile pe care a ajuns el însuși să le folosească pentru protejații săi.

Florin Roman a acuzat-o pe Raluca Turcan că folosește tribuna parlamentului în interes personal, pentru a-și face imagine, nu în beneficiul partidului.

Tensiuni sunt și între senatorii PNL. Liderului grupului, Iulian Dumitrescu, ar putea părăsi șefia Comisiei de Apărare. În locul său ar urma să vină Marcel Vela. Și Daniel Zamfir va fi ținta criticilor venite din partea oamenilor lui Orban în ședința de grup de la Senat.

Schimbarea senatorului PNL Daniel Zamfir de la sefia comisiei economice, aflat intr-un conflict deschis cu presedintele Ludovic Orban, care a fost inlocuit cu senatorul Florin Citu, nu a fost singurul moment tensionat din sedinta senatorilor liberali de joi dimineata, inainte de inceperea sesiunii parlamentare. Potrivit unor surse din partid, senatorii juristi Alina Gorghiu, Iulia Scantei si Daniel Fenechiu au afirmat ca s-ar putea retrage din comisie speciala privind legislatia din domeniul justitiei, dupa ce niciunul nu a obtinut o functie in Biroul permanent al Senatului.

18 COMMENTS

  1. Decizie corecta inlocuirea lui Daniel Zamfir, se poate inscrie in PSD , sau ALDE.
    Observ cum niste confruntari in PNL apar in titluri ca “Scandal urias” si cand se macelaresc in PSD , Radu Tudor e bland in titlu.

    • Cu niste non valori in fruntea PNLuli si PSDului ce ne mai miram? Si Dragnea si Orban sunt niste limitati, oameni fara nici o viziune pentru tara asta, cu mentalitati de bodega. Isi vor pune in functii unii si mai slabi ca ei si vor termina partidele.

  2. Era previzibil. Cum să vorbești de redevențe! Este un subiect tabu într-o colonie! Unii dintre “băieții deștepți” sunt firme de stat. Nu ale statului român ci a altor state din UE!

  3. Soldatul indisciplinat si vocal a fost inlocuit cu unul disciplinat si obedient.
    Dl. Orban uita cand venea, pe la tv-uri, tremurand, dupa episodul cu masina de la poalele Controcenilor. Acum joaca pe caii mari ai Intai-statatorului de la Cotroceni si mainii intinse de Unchiul Sam. Nu are stofa de presedinte, nici de partid, nici de tara.

  4. Zamfir, ca și alți liberali autentici rămași pe epava PNL-ului actual, a primit ce i se cuvenea: aruncarea peste bord pentru a face loc mediocrităților aflate la carma epavei. Fiindcă nu-i vorba numai de Orbán aici, ci și de arătările care fac pe comunicatorii oficiali ai partidului, alde Valceanu, de pilda, capabil sa susțină orice tâmpenie de lozinca dictata prin sms de la centru, alde coana Bindl, o caricatura de orator, demnă de USR și, fără nici o intenție de a-l ofensa pe profesorul Pieleanu, însăși Alina Gorghiu, Duduca favorita a lui Johannis (și-a lui “inima zburdalnică” pe vremuri) un soi de Machiavelli in fustița de pioniera, gata oricând sa “toarca” pe langa liderul momentului. Ca sa nu mai vorbim de “vicarul” de BenOni Ardelean, cel mai mieros dintre susținătorii “liberalismului”, de Fenechiu, cel mai alunecos dintre avocații Baroului national, susținător cu “argumente, al gafelor președintelui, sau ilustrul doctor Busoi, cu pansamentele lui pline de fiere puse peste aceleași gafe prezidențiale—ce se putea aștepta de la conclavul acesta, decât un cuțit in spate la prima ocazie? Ca sa zicem așa, execuția lui Zamfir era mai mult decât previzibila, tocmai din pricina proastei calități a oamenilor care formează partidul prezidențial și, dacă d-sa se aștepta la altceva din partea “colegilor”, ei bine, s-a înșelat ca un student de anul întâi admis pentru prima oară intr-un club “select”. Însuși faptul ca PNL a susținut și susține in continuare, o mediocritate crasa și răzbunătoare ca Johannis pt postul de lider al nației, dovedește ca oamenii capabili și onorabili n-au ce cauta in clubul respectiv; bon debarras, dle Zamfir!

  5. Wow! Domnul Orban il critica mereu pe Dragnea ca uzeaza de astfel de proceduri. I-au placut atat de mult incat le foloseste si el? E totusi o diferenta fata de PSD: avand in vedere amestecul destul de recent creat (PNL/PDL), actualul PNL risca sa se rupa. Si Orban il ajuta din plin. Un lucru se vede clar insa: Orban e un tip profund complexat si avid de putere. De aceea procedeaza asa. Simte nevoia sa se inconjoare de yesmen.

  6. Si se mai mira PNL-ul ca pierde voturi in favoarea USR !

    Daca n-ar fi invitati ca opozitie la Romania TV si Antena 3 si n-ar avea membri in toate saturile in care USR n-are acces, PNL ar disparea si le-ar lua locul USR, ALDE si PRO Romania !

  7. N-am văzut emisiunea aseară, am ascultat înregistrarea în această dimineață. Mă bucură faptul că Daniel Zamfir a ieșit din paradigma miratului și a început să articuleze cu subiect și predicat. A afirmat apăsat că execuția lui în partid s-a făcut la comandă externă. Cât de externă n-a mai spus, dar dacă nu ești spălat pe creier (și aici pe blog cică e cu creere), intuiești cam de unde vine comanda.
    Spectaculos mi se pare, însă, cum i-a dat peste bot lui Juncker, declarativ (faptic ar fi fost și mai bine), ministrul de externe Teodor Meleșcanu.

    • De la Soros insusi ! S-a uitat la audierile din parlament si a zis, cine e ala de are tupeu sa il intrebe pe Andrusca de la PSD de redevente ? Afara cu el !

      Zamfir a fost executat pentru ca are agenda proprie. In loc sa vorbeasca despre contributii, split-TVA, salarii, pensii, taxe, impozit pe gospodarie si restul prostiilor facute de guvernare el o arde cu colaborarea cu PSD pe legea bancilor si fondurior de investitii, resurse minerale, redevente etc.

      Iar de fiecare data cand e invitat la emisiuni si e injurat DNA, CSM, Iohannis, PNL, opozitia el da dreptate moderatorului, spune ca el cel putin nu e la fel sau nu e vinovat, nu apara deloc pozitia PNL. nu isi apara fostul candidat la presedentie, nu apara opozitia si asteapta in general subiectul economic. Ba mai mult uneori isi ataca proprii colegi.

        • Nu fi modest !

          Sunt sigur ca poti gasi o replica legata de “statul paralel”, “adevaratii liberali”, “oamenii lui Basescu”, “PSD si mandria de a fi roman” etc !

Leave a Reply