Saturday, October 24, 2026
10.8 C
Bucharest

“Se observă că cei din PNL sunt deja copleșiți de problemele guvernării”

Săptămâna trecută liberalii au anunțat că își vor asuma până la sfârșitul anului răspunderea pe un pachet legislativ amplu care vizează printre altele și modificări la legile justiției. Între timp, deja social-democrații acuză PNL că acţionează nedemocratic şi neconstituţional atunci când anunţă că îşi angajează răspunderea pe proiecte de lege extrem de importante şi avertizează că nu va permite Guvernului să se substituie Parlamentului iar PSD va sesiza orice conflict de neconstituţionalitate.

Politologul Cristian Pîrvulescu este de părere că prioritatea numărul unu a liberalilor este modificarea legislației electorale, în sensul introducerii a două tururi de scrutin pentru alegerile locale. Acesta a atras atenția asupra faptului că PNL nu își poate permite să aștepte alegerile locale pentru a introduce reformele necesare.

“Cred că pentru PNL există o serie de priorități. Se observă că aceștia sunt deja copleșiți de problemele guvernării. Rolul președintelui este să le dea impulsul pentru ca guvernul PNL să poată produce repede schimbări politice. Cea mai importantă schimbare este cea a sistemului electoral. Un sondaj de opinie publicat săptămâna trecută arăta că majoritatea românilor care au participat la această cercetare susțineau că nu sunt de acord cu alegerile în două tururi de scrutin. Asta pentru că aceștia nu cunosc avantajele. Competiția electorală nu doar că ajută la o viața politică mai activă, dar duce și la schimbări importante, iar reforma electorală este soluția.

Eu sper ca PNL să nu facă același joc ca PSD. Guvernarea este un exercițiu responsabil în interesul națiunii. PNL nu își poate permite să aștepte alegerile locale pentru a face reforme”, a declarat Cristian Pîrvulescu pentru PSnews.

Politologul a mai spus că liberalii nu vor avea o opoziție în cazul modificării legislației juridice, dar pentru celelalte modificări se vor pregăti pentru o confruntare.

“Liberalii nu cred că vor avea piedici în acceptarea modificării legislației juridice, în special a pensionării anticipate și recursul compensatoriu, dar și modificarea Ordonanței 114. Pentru celelalte se vor pregăti pentru o confruntare. Cu cât va trece mai mult timp, cu atât confruntarea va fi mai dificilă pentru PNL”, a conchis Pîrvulescu pentru psnews.ro

 

Hot this week

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Topics

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

SRI : Ludovic Orban, iresponsabil şi suburban

Serviciul Român de Informații (SRI) a calificat drept „iresponsabile”...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img