Monday, October 12, 2026
15.2 C
Bucharest

Șeful Apărării din România cere tranzit rapid de trupe și tehnică, pe tot teritoriul NATO

Șeful Apărării din România cere tranzit rapid de trupe și tehnică, pe tot teritoriul NATO

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a participat, joi, 16 mai, la reuniunea Comitetului Militar NATO în formatul șefilor Apărării (NATO Military Committee in Chiefs of Defence Session – MCCS), organizată la sediul Alianței din Bruxelles, scrie mapn.ro.

Pe durata reuniunii au fost discutate subiecte de relevanță strategică, cum ar fi implementarea Conceptului Fundamental al NATO de Ducere a Războiului (NATO Warfighting Capstone Concept – NWCC), situația din teren în războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina, sprijinul continuu al NATO și al aliaților pentru statul vecin, progresele înregistrate în executabilitatea planurilor DDA (descurajare și apărare a zonei euro-atlantică), în perspectiva Summit-ului de la Washington din iulie.

Imagine

În contribuțiile avute în cadrul reuniunii, generalul Gheorghiță Vlad a evidențiat faptul că „este esențial ca aliații să asigure condițiile necesare implementării și punerii în execuție, la nevoie, a setului de planuri de apărare, asociate conceptului de descurajare și apărare al Alianței”, subliniind  „necesitatea dezvoltării coridoarelor de mobilitate la nivel național și regional pentru asigurarea tranzitului rapid, fără blocaje, a trupelor și materialelor, la momentul și în locul solicitat de Alianță”. Șeful Apărării din România a mai adus în atenție importanța „demersurilor aliate pentru extinderea infrastructurii de aprovizionare și transport a combustibililor în Flancul Estic al Alianței.”

În marja desfășurării reuniunii, șeful Apărării a avut întâlniri bilaterale cu omologii săi aliați din Franța, generalul Thierry Burkhard, din Polonia, generalul Wiesław Kukuła, din Spania, amiralul Teodoro López Calderón, respectiv cu omologul său din statul partener Georgia, generalul-maior Giorgi Matiashvili.

***

Comitetul Militar NATO, cea mai înaltă autoritate militară în cadrul organizației, are rolul de a furniza recomandări Consiliului Nord-Atlantic privind modalitățile în care Alianța poate răspunde la provocările globale de securitate. De regulă, pe durata unui an, reuniunile la nivelul șefilor Apărării se desfășoară de două ori la sediul NATO din Bruxelles și o dată într-o țară membra a Alianței, scrie www.mapn.ro

#NATO
#Romania

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img