Saturday, July 12, 2025
27.1 C
Bucharest

Seful diplomatiei americane, afirmatie transanta despre Putin

Secretarul de stat american Mike Pompeo a apreciat că preşedintele rus Vladimir Putin reprezintă o ameninţare la adresa democraţiilor din întreaga lume, declaraţie făcută marţi în timpul vizitei în Slovacia, una dintre etapele mini-turneului său în Europa Centrală destinat să contracareze influenţa crescută a Rusiei şi a Chinei, relatează AFP.  

Vladimir Putin este hotărât să submineze democraţiile din întreaga lume, nu vă amăgiţi! Ar trebui să fim foarte oneşti pe acest subiect’, a spus Mike Pompeo în cadrul unei întâlniri cu studenţi la jurnalism din Bratislava.  

El i-a avertizat apoi pe slovaci cu privire la ‘necesitatea de a se proteja împotriva mijloacelor economice şi de altă natură desfăşurate de China pentru a crea dependenţă şi a manipula (sistemul) sistemul politic’.   

Încercând să evidenţieze rolul SUA în căderea comunismului, în contextul în care la ora actuală Rusia se bucură de o audienţă tot mai mare în fostul bloc de Est, Pompeo a declarat în cadrul întrevederii avute cu preşedintele slovac Andrej Kiska că a trecut “prea mult timp de când America nu a fost angajată profund aici’, o aluzie la faptul că este primul şef al diplomaţiei americane care vizitează Slovacia în decurs de 14 ani.  

Pompeo s-a întâlnit de asemenea cu cinci foşti deţinuţi politici ai regimului comunist la un memorial numit Poarta libertăţii, la graniţa cu Austria, unde 400 de persoane au fost ucise între 1945 şi 1989 în timpul încercărilor de a trece de cealaltă parte a Cortinei de Fier.         

‘Acolo unde se aflau garduri din sârmă ghimpată şi gardieni înarmaţi, oamenii, bunurile şi informaţiile comunică liber astăzi”, a spus Pompeo. ‘SUA au rămas de partea poporului slovac, ca prieten şi partener (…) în decursul ultimilor 30 de ani şi vom continua să-l susţinem în deceniile ce vor urma”, a promis responsabilul american. 

Hot this week

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Topics

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img