Sunday, March 1, 2026
-1 C
Bucharest

Seful diplomatiei americane Mike Pompeo, discutii la Washigton cu vicepremierul Ana Birchall

Comunicat al Guvernului :

Luni 25 iunie 2018, viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall a avut întâlniri la nivel înalt cu doi membri proeminenti ai cabinetui SUA, secretarul de stat Mike Pompeo şi secretarul energiei, Rick Perry, prilej cu care a transmis angajamentul Guvernului pentru aprofundarea si dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.

În cadrul întrevederii de la Departamentul de Stat cu secretarul de stat Mike Pompeo, vicepremierul Ana Birchall a subliniat consistenţa Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, confirmată si prin succesul înregistrat de reuniunea anuală a Dialogul Strategic care a avut loc la Bucureşti săptămâna trecută. Oficialul român a remarcat excelenta cooperare şi coordonare dintre cele două părţi pe teme de interes comun, precum şi perspectivele de aprofundare a dimensiunii economice a parteneriatului.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre cooperarea strategică, gestionarea amenințărilor de pe flancul estic prin asumarea echitabilă a responsabilităţilor în cadrul NATO precum şi importanţa prezenţei companiilor americane în sectorul energetic românesc. Viceprim-ministrul Ana Birchall a mulțumit pentru sprijinul Statelor Unite ale Americii în privința candidaturii României pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

În cadrul întrevederii cu secretarul energiei Rick Perry, au fost discutate dimensiunile principale ale cooperării în domeniul energiei, valorificarea resurselor energetice de la Marea Neagră, aspecte privind securitatea energetică regională şi dezvoltarea proiectelor de transport şi interconectivitate, cu accent pe proiectul BRUA (coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria). Totodată, vicepremierul Ana Birchall a reiterat angajamentul ferm al Guvernului României pentru asigurarea unui climat investițional transparent şi atractiv pentru companiile care investesc în domeniul energetic, prin proiecte de diversificare a surselor şi rutelor de transport al energiei.

De asemenea, viceprim-ministrul Ana Birchall a fost invitat principal, alături de secretarul Perry si vicepreşedintele Comisiei Europene Maroš Šefčovič, al unei reuniuni organizate de Departamentul Energiei cu liderii de delegaţii ale ţărilor participante la Summit-ul „Iniţiativa celor Trei Mări”.

 

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img