Semnal de alarmă tras de un reputat medic român

Accidentul Vascular Cerebral (AVC) trebuie abordat într-o manieră complexă, încă de la prevenţia primară, care este sarcina medicilor de familie şi a cardiologilor, şi până la neurorecuperare, susţine prof. dr. Ovidiu Băjenaru, şeful Clinicii de Neurologie din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

El a subliniat că AVC este în România, alături de boala coronariană, printre cele mai frecvente afecţiuni, fiind însoţit de o mortalitate crescută şi o principală cauză a invalidităţilor definitive severe, atât din punct de vedere fizic, cât şi mintal.

“Abordarea AVC-urilor trebuie făcută într-o manieră foarte complexă, încă de la prevenţie – cea primară fiind extrem de importantă şi asta înseamnă identificarea factorilor de risc şi tratamentul lor, ceea ce este în primul rând datoria medicilor de familie şi apoi a medicilor internişti cardiologi, fiind vorba despre boli vasculare. Este apoi situaţia accidentului vascular cerebral acut (AVCA) care este o problemă a neurologilor – dar ca să ajungă la neurolog, un astfel de pacient trebuie să fie adus de urgenţă de sistemul de asistenţă medicală prespitalicească într-un serviciu de neurologie şi, în România, practic, toate secţiile de neurologie din spitalele judeţene, nu mai vorbesc de cele universitare, dar şi din multe spitale municipale au secţii de neurologie şi, cum principala activitate este legată de AVC-uri, există şi experienţa necesară”, a declarat prof. dr. Băjenaru, pentru AGERPRES.

Acesta a participat, la Poiana Braşov, la manifestările ştiinţifice care s-au derulat, în aceste zile, sub egida Fundaţiei Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), în parteneriat cu Societatea de Neurologie din România (SNR), Institutul RoNeuro, Centru de Cercetare şi Diagnostic din Cluj-Napoca şi Academia de Ştiinţe Medicale din România, precum şi un consorţiu internaţional de universităţi, sub egida Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNR) şi a Federaţiei Mondiale de Neuroreabilitare (WFNR).

Conform medicului neurolog, de diagnosticul cât mai precoce şi de o terapie cât mai eficientă în primele ore de la debutul unui AVC depinde în cea mai mare măsură salvarea vieţii pacienţilor.

“De aceea, în ţările cu un sistem medical dezvoltat, mortalitatea în AVC-uri a scăzut foarte mult. În ţările occidentale, în SUA, faţă de ce se întâmplă în România şi, în general, în ţările din zona central-estică a Europei, este mortalitatea din cauza AVCA este de 4-5 ori mai mică sau în unele ţări chiar mai mult faţă de ce se întâmplă la noi”, a precizat Băjenaru.

O altă problemă legată de AVC este cea a neurorecuperării pacienţilor care supravieţuiesc, care să ducă la recuperarea cât mai mult posibil a acestora, a menţionat şeful Clinicii de neurologie din cadrul Spitalului Universitar.

“Depinde şi de leziune, de structura creierului fiecărui pacient, depinde ce boli asociate are – deci neurorecuperarea trebuie făcută foarte corect şi etapizat – de la perioada acută, post acută şi cronică – şi în strânsă întrepătrundere cu tratamentul de prevenţie secundară. Pentru că, din păcate, un AVC, odată ce s-a produs, şansa ca acel pacient să facă o recurenţă, un alt AVC, este de 9 ori mai mare decât în populaţia generală. Pacientul cu AVC este în general unul cu probleme de risc vascular, cardiace şi periferice şi, de exemplu, statisticile ne arată că un pacient cu AVC are neşansa ca, în perioada următoare, să facă de 4-5 ori mai frecvent un infarct de miocard faţă de restul populaţiei”, a explicat Băjenaru.

Potrivit acestuia, în România încă “ne lipsesc foarte multe, dar nu la nivelul pregătirii medicilor”.

“În general, neurologii din România au o pregătire solidă, iar noi, atât prin clinicile universitare, prin departamentele de neurologie, dar şi la nivelul Societăţii de Neurologie din România (SNR) avem în permanenţă programe educaţionale dedicate acestui subiect şi aducerii la zi cu tot ce trebuie să ştie medicii neurologi şi nu numai, în privinţa AVC. Un progres important s-a făcut după 2015, când, după eforturi îndelungate şi foarte susţinute ale SNR, am reuşit să convingem conducerea Ministerului Sănătăţii de la acea vreme să înţeleagă şi să statueze înfiinţarea unităţilor de AVCA, lucruri care în ţările cu sisteme de sănătate dezvoltate din lume există de peste 20 de ani, dar chiar şi în ţări cu un sistem nu la fel de dotat ca acestea. (…) Pasul următor semnificativ a fost anul trecut şi la începutul acestui an, când actuala conducere a MS a emis un ordin prin care, practic, se statuează, se doreşte înfiinţarea acestor unităţi de AVCA cel puţin în fiecare spital judeţean din ţară, ceea ce este normal pentru că AVC trebuie tratat acolo unde există populaţia care suferă acest AVC – necesită un timp foarte scurt de la producerea AVC până la intervenţia terapeutică şi nu poţi transforma pacientul pe distanţe foare mari. El trebuie să aibă acces la o unitate care să aibă şi personalul medical (…) dar să aibă şi dotarea necesară şi circuitele necesare în spital pentru că aici înseamnă să ai serviciu de imagistică funcţional 24 de ore din 24, 7 zile din 7 şi asta înseamnă Computer Tomograf funcţional şi un laborator care să facă un minimum de analize dar care sunt absolut necesare. Apoi sunt centrele terţiare, în care, pentru AVC-uri se pot face şi intervenţii mai elaborate, deci prin cateterism”, a menţionat prof. dr. Băjenaru.

Potrivit acestuia, în cazul tratării AVC, serviciile medicale de urgenţă prespitaliceşti sunt esenţiale, deoarece asigură legătura între pacient şi serviciul de urgenţă al unei secţii de neurologie dintr-un spital care are dotarea necesară şi medicamentele, dar şi posibilităţile de urmărire – pentru că AVC este o boală care presupune o monitorizare atentă pe multiple planuri nu numai pe cel cerebral, ci şi sistemic, cardiovascular, conştienţă, metabolic, dar şi a potenţialelor efecte secundare ale acestor manevre medicale care au şi ele un risc previzibil, printre care cel mai problematic este să provoace o sângerare.

“Trebuie să luptăm în continuare ca acest sistem (al unităţilor AVC-n.r.) să extindă la nivelul întregului teritoriu, pentru ca toată populaţia să beneficieze de aceste tratamente care, în esenţă, înseamnă că ori de câte ori este posibil, pentru accidentul ischemic, cel în care se blochează cu un cheag de sânge o arteră, să se poată fie dizolva acest cheag printr-o terapie de tromboliză, printr-o substanţă care se injectează intravenos, sau, dacă nu este posibil, dacă acest cheag are o localizare abordabilă, în centrele mai mari, care presupun o dotare cu laborator de cateterism şi cu neuroradiologi sau neurologi specializaţi în neurologie intervenţională să facă extracţia acestuia. Dar asta presupune un timp foarte scurt, pentru tromboliza intravenoasă – maximum 4 ore şi jumătate de la producerea primului semn că începe AVC şi se ia decizia de administrare a RTPA”, a subliniat Băjenaru.

O altă problemă de rezolvat în România este cea a neurorecuperării, iar aceasta trebuie efectuată de o echipă coordonată de un neurolog, care cunoaşte în profunzime biologia creierului şi procesele care se petrec acolo în timpul şi după AVC, a menţionat medicul, citat de Agerpres.

“Pacientul care a făcut un AVC şi care este stabilizat prin metodele terapeutice, trebuie ajutat să-şi reia funcţiile pierdute din cauza leziunilor cerebrale. Asta presupune conducerea unui program nu numai fizic – oamenii se gândesc numai la paralizii, dar pacienţii cu AVC au frecvent tulburări de limbaj, afazii, tulburări congnitive – cel puţin o cincime au şansa ca, după 5 ani, să dezvolte o formă de demenţă, depresie post AVC – neurorecuperarea înseamnă toate aceste aspecte, mintale, cognitive, emoţionale şi, pe lângă cele fizice, ele trebuie făcute într-un mod integrat, personalizat şi îmbinat foarte strict cu terapia specifică care este neurologică. (…) În această echipă există locuri bine definite şi pentru kinetoterapeuţi, şi pentru psihologi, şi pentru logopezi, care, toţi însă trebuie să lucreze coordonat sub conducerea unui neurolog. Noi, în momentul de faţă, la nivelul SNR, încercăm să convingem MS să accepte statuarea oficială a competenţei de neuroreabilitare în cadrul specialităţii de neurologie şi apoi crearea de compartimente de neuroreabilitare în secţiile de neurologie, în special pentru AVC, dar nu numai pentru acestea”, a mai spus prof. dr. Ovidiu Băjenaru.