Wednesday, October 29, 2025
19.3 C
Bucharest

Senatorul Serban Nicolae, luat de tinta de Liviu Dragnea

Am vorbit, la emisiunea ”Punctul de întâlnire”, de la Antena 3, cu președintele PSD, Liviu Dragnea, despre acțiunile lui Şerban Nicolae din Comisia juridică a Senatului.

Şeful PSD a spus că şi situaţia altor parlamentari ai partidului va fi discutată, pentru că sunt propuse legi care nu ţin de programul de guvernare şi care afectează imaginea PSD.

„Este un subiect pe care îl vom discuta în Comitetul Executiv Naţional. Va fi un subiect extrem de serios, dar nu numai acest subiect, pentru că mai sunt situaţii în care colegi de-ai noştri, preşedinţi de comisii sau membri în comisii, au iniţiative care nu au nicio legătură cu programul nostru de guvernare şi nu asta s-a discutat cu ei înainte să fie propuşi pe liste”, a spus Dragnea.

„Pot fi multe motive. Nu vreau să speculez, vreau să avem o discuţie bărbătească, sinceră, în interiorul partidului şi să luăm nişte decizii care să nu mai permită pe viitor să se mai întâmple astfel de lucruri”, a mai spus Liviu Dragnea.

Dragnea, despre Şerban Nicolae: „Să nu facem din nişte oameni vedete, nefiind cazul”

Liderul PSD a spus că și alte persoane din partid sunt „supărate” pe acest comportament.
„Şi eu, şi colegii mei, dar şi colegii de la ALDE, sunt puşi de multe ori în faţa unor astfel de situaţii. Colegi de-ai noştri au senzaţia că sunt persoane fizice”, a subliniat Dragnea.

Întrebat despre comportamentul lui Şerban Nicolae, pe tema legii graţierii, Dragnea a răspuns ironic.

„Eu sunt un om modest, dar să nu facem totuşi din nişte oameni vedete, nefiind cazul. Eu nu aveam ce să vorbesc cu domnul Şerban Nicolae astăzi. Eu aseară am postat un mesaj pe Facebook, am aşteptat să fie luat în seamă acel mesaj. A fost luat în seamă. Voi discuta cu Şerban Nicolae de faţă cu colegii mei în CEx. Asta nu însemană că trebuie să stau la coadă să vorbesc cu Şerban Nicolae”, a spus el.

https://www.antena3.ro/politica/dragnea-despre-serban-nicolae-sa-nu-facem-din-niste-oameni-vedete-nefiind-cazul-411729.html

Serban Nicolae a raspuns tot la Punctul de intalnire :

”Un lucru important spus de președintele PSD Liviu Dragnea este că nu s-a discutat această chestiune cu legea grațierii în partid. Deci măcar cu asta sunt în regulă, nu am încălcat vreo decizie a partidului. A vorbit la modul general, ceea ce are să-mi spună îmi va spune de față cu ceilalți colegi sau față în față.

Nu cred că este o problemă a mea cu președintele partidului. Este o chestiune la partidul ăsta, sunt unii care se uită mai mult la ce spun adversarii, decât ce spun colegii de partid. Sunt puțini care sunt mai vechi decât mine în acest partid, chiar și numai cu două săptămâni.

Nu am înțeles nici formula aia cu statul la coadă. Telefonul meu sună foarte des și vă dați seama că dacă suna Liviu Dragnea nu se punea problema să nu răspund”, a spus Serban Nicolae, la Antena 3.

Hot this week

Americanii NU abandonează România

NU sunt soldați, sunt militari americani. Cu grade diferite. NU...

A doua lovitură dată României de administrația Trump

Administrația Trump 2.0 dă încă o lovitură României :...

Generalul Dorin Toma, comandant NATO: „Putem respinge orice potențială agresiune asupra României sau NATO”

Generalul-maior Dorin Toma conduce Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est...

Rusia vrea continuarea războiului pe care l-a declanşat în Ucraina

Kremlinul a respins ideea unei încetări a focului pe...

Ministrul Economiei demască mafia ANPC

Radu Miruță, ministrul Economiei, a prezentat, joi, în cadrul...

Topics

Americanii NU abandonează România

NU sunt soldați, sunt militari americani. Cu grade diferite. NU...

A doua lovitură dată României de administrația Trump

Administrația Trump 2.0 dă încă o lovitură României :...

Generalul Dorin Toma, comandant NATO: „Putem respinge orice potențială agresiune asupra României sau NATO”

Generalul-maior Dorin Toma conduce Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est...

Rusia vrea continuarea războiului pe care l-a declanşat în Ucraina

Kremlinul a respins ideea unei încetări a focului pe...

Ministrul Economiei demască mafia ANPC

Radu Miruță, ministrul Economiei, a prezentat, joi, în cadrul...

Deficitul României scade, însă nu suficient

Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut în Uniunea Europeană...

Premieră mondială pentru faimoasele vitralii ale catedralei din Chartres

O aplicație dotată cu inteligență artificială, prezentată de creatorii...

Neptun Deep va salva toată Europa de gazul rusesc din 2027

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că primele extracţii...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img