Friday, July 11, 2025
18.4 C
Bucharest

Senatul a votat : arestari pe indicii, nu suspiciuni

Plenul Senatului a adoptat, luni, amendamentul la Codul Penal şi cel de Procedură penală iniţiat de Ioan Chelaru, Cristiana Anghel şi Ovidiu Donţu, prin care “măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice”, înlocuind sintagma de “suspiciuni rezonabile” din actuala lege.

Amendamentul, semnat de senatorii Cristiana Anghel (PC), Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD) la proiectul pentru modificarea şi competarea legii nr. 286/2009, privind Codul Penal şi a legii nr. 135/2010, privind Codul de Procedură penală- L95/2015 a fost adoptat cu 91 de voturi “pentru” de plenul Senatului, după ce săptămâna trecută legea a primit raport de admitere în comisia juridică.

Potrivit amendamentului, alineatul 1 al Articolului 202 din actuala lege, care prevede că “măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă <suspiciunea rezonabilă> că o persoană a săvârşit o infracţiune“, s-a modificat, prin amendament, cu următoarea formulare: “măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală“.

Hot this week

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Topics

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Extremista Le Pen, prietena lui Putin, anchetată pentru malversaţiuni financiare

Parchetul European a anunţat marţi că a declanşat o...

Paul Stănescu arată pisica retragerii PSD de la guvernare

Mesaj postat pe pagina de Facebook a PSD : „Angajamentul...

Armata rusă invadatoare, putredă de corupție

Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img