Friday, March 13, 2026
14.7 C
Bucharest

Simona Halep, veste bombă !

Victorie uriașă pentru Simona Halep. TAS a decis reducerea pedepsei de la 4 ani la 9 luni în scandalul de dopaj, anunță Antena3 CNN.

Totodată, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis anularea probei de sânge din pașaportul biologic al Simonei.

Decizia vine după ce Halep a fost audiată în perioada 7 – 9 februarie, într-un ultim efort de a obține anularea suspendării de patru ani din activitatea competițională, ca urmare a acuzațiilor de dopaj cu roxadustat.

Dat fiind faptul că decizia inițială de suspendare a fost dată pe 7 octombrie 2022, românca a stat deja suspendată mult peste cele 9 luni decise acum de TAS, ceea ce înseamnă că jucătoarea se poate întoarce pe terenul de tenis.

“Comisia TAS a stabilit în unanimitate că perioada de ineligibilitate de patru ani impusă de Tribunalul Independent al ITF va fi redusă la o perioadă de ineligibilitate de nouă (9) luni începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat la 6 iulie 2023. Întrucât această perioadă a expirat înainte ca procedurile de apel să fie chiar depuse la TAS, Comisia TAS a considerat că este oportun să emită partea operativă a hotărârii arbitrale cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător.

Hot this week

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

Topics

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img