Mamografia, investigația care poate salva vieți

 

Screeningul prin mamografie pentru cancer de sân salvează vieți! Acesta este cel mai des întâlnit tip de cancer la femeile din România. Cu cât este depistat mai repede, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari, iar calitatea vieții pacientei mai bună. Mamografia este investigația care poate stabili un diagnostic cu mult timp înainte de apariția oricăror semne sau simptome, în stadii precoce de boală. În astfel de cazuri, pacientele beneficiază adesea de tratament chirurgical conservator, cu operații puțin agresive, care vizează excizia țesutului bolnav, nu a sânului în totalitate.

Uneori, cancerul mamar este semnalat de prezența unui nodul suspect sau de modificări de formă și dimensiune a sânului, dar deseori boala nu are manifestări clinice decât într-un stadiu avansat. De aceea, este important ca femeile să se prezinte la controale medicale și în absența simptomatologiei.

Cu ocazia acestor controale, medicul ginecolog sau senolog va evalua riscul pentru cancer de sân și va recomanda teste specifice. Pentru femeile sub 40 de ani, poate recomanda ecografia mamară, iar pentru cele peste 40 de ani, mamografie bilaterală. Examenul RMN mamar este rezervat pentru situațiile în care mamografia este contraindicată – de exemplu, la femeile însărcinate sau la cele cu implanturi mamare. De regulă, mamografiile trebuie repetate periodic, în funcție de indicațiile medicului. P

Mamografia digitală cu tomosinteză este cea mai performantă metodă accesibilă pentru detectarea cancerului de sân în stadii timpurii. Aceasta este o investigație avansată și precisă, care poate fi folosită pentru screening, cât și pentru diagnostic, atunci când există deja semne de îngrijorare, cum ar fi modificările în forma sau textura sânului sau prezența unui nodul suspect.

Procedura este rapidă și nedureroasă. Sânul este plasat între două plăci (compresor și detector) și sunt realizate imagini din diferite unghiuri cu ajutorul unui tub cu raze X care se deplasează în jurul sânului prin mișcări arcuite. Tehnica este mai precisă decât cea clasică, reducând necesitatea unor controale suplimentare. Femeile cu țesut mamar dens și un risc crescut de cancer beneficiază cel mai mult de această tehnică avansată.

La SANADOR, mamografiile digitale 3D cu tomosinteză sunt realizate cu ajutorul unuia dintre cele mai avansate sisteme de mamografie disponibile în prezent, Selenia Dimensions 3D Hologic. Acest sistem utilizează tehnologie digitală directă, permițând vizualizarea instantanee a imaginilor 2D și 3D ale sânului. Mamografia digitală cu tomosinteză are rezultate mai precise în detectarea cancerului de sân în comparație cu mamografia tradițională și reduce numărul de rezultate fals pozitive.

Leave a Reply