Saturday, November 15, 2025
7 C
Bucharest

“Sistemul de justiție nu trebuie să se învârtă în jurul lui Klaus Iohannis, nici a lui Kovesi, nici a lui Lazăr”

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, liderul PSD, și-a exprimat vineri speranța ca ministrul Justiției “să nu dea înapoi” în ceea ce privește măsurile anunțate în pachetul de legi pe Justiție.

“Trebuie ieșit dintr-o confuzie generată de năpustirea pe ministrul Justiției doar pentru niște principii enunțate. Și vreau să nu uităm un lucru — Parlamentul va decide. Orice lege se aprobă în Parlament. Deci nu știu cine taie, cine vrea să pună, dar în final Parlamentul va decide după o dezbatere foarte serioasă și legea nu poate deveni lege decât dacă va fi promulgată de președintele României. (…) Sistemul de justiție nu trebuie să se învârtă în jurul lui Klaus Iohannis, nici a lui Kovesi, nici a lui Lazăr. Sunt niște principii enunțate, vor niște texte ale unor proiecte de lege și vor fi dezbătute foarte serios. Și dacă în final majoritatea parlamentară va decide în vreun fel, aia vom susține, dar după argumente foarte serioase”, a declarat Dragnea într-o conferință de presă susținută la Neptun la finalul Comitetului Executiv Național.

El a subliniat că niciodată nu va fi de acord “să dăm înainte sau înapoi după dorințele unuia sau altuia care este vremelnic într-o funcție, speriat că pierde niște pârghii’.

“Pe de altă parte, nici nu știu cât e de bine ca niște instituții care sunt implicate masiv în acest domeniu să-și dea cu părerea sau să se opună. Până la urmă legislația în România o face Parlamentul sau Guvernul. Și sper ca Tudorel Toader să nu dea înapoi, nici nu are de ce să dea înapoi, bănuiesc că a avut niște argumente serioase când a făcut acele propuneri”, a adăugat Liviu Dragnea citat de Agerpres.

Întrebat dacă a văzut aceste propuneri, premierul Mihai Tudose a negat. “Nu. Înțeleg că au fost ridicate pe site-ul instituției. Va trebui să le trimită la avizare, la CSM, deci la dezbaterea publică a început, când se va termina și procesul de avizare va lua sfârșit și dezbaterea publică vom analiza în guvern și domnia sa probabil că va sintetiza și va veni în guvern cu un proiect”, a spus șeful executivului.

 

Hot this week

UE pune taxe vamale pe coletele Shein, Temu și Alibaba

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de...

Eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică

Un eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică („Sudden Stratospheric Warming”)...

NETFLIX : Man Vs Baby

NETFLIX : Man Vs Baby https://www.youtube.com/watch?v=zHhR3daI3bY

Portavionul nuclear USS Gerald Ford se apropie de Venezuela

Pentagonul a anunțat sosirea unuia dintre portavioanele sale în...

Mellon Blue, diamantul de 25 de milioane de dolari

''Mellon Blue'', un diamant albastru intens de 9,51 carate...

Topics

UE pune taxe vamale pe coletele Shein, Temu și Alibaba

Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au fost de...

Eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică

Un eveniment neobișnuit de încălzire stratosferică („Sudden Stratospheric Warming”)...

NETFLIX : Man Vs Baby

NETFLIX : Man Vs Baby https://www.youtube.com/watch?v=zHhR3daI3bY

Portavionul nuclear USS Gerald Ford se apropie de Venezuela

Pentagonul a anunțat sosirea unuia dintre portavioanele sale în...

Mellon Blue, diamantul de 25 de milioane de dolari

''Mellon Blue'', un diamant albastru intens de 9,51 carate...

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbaților

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbaților   Adenomul de...

Strategia Naţională de Apărare. Care sunt provocările şi ameninţările la adresa României

Preşedintele Nicuşor Dan a prezentat principalele prevederi ale Strategiei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img