Friday, October 31, 2025
14 C
Bucharest

Soarta șefei DNA – declaratii Tăriceanu și Ministrul Justiției

Dupa ce Curtea Constitutionala i-a dat dreptate, presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu a postat in aceasta dimineata un mesaj important pe Facebook :

În orice stat de drept, o decizie ca aceea a CCR, ar fi fost urmată de demisia șefului instituției care a încălcat un principiu fundamental al democrației: separația puterilor în stat. Refuzul de a demisiona este încă o dovadă a ceea ce aș numi: corupția de putere. Am spus și repet: puterea absolută corupe absolut. Din păcate, DNA a acționat în logica instituțiilor opresive din statul comunist, convinse că au toată puterea și că nimeni nu le poate sta în cale. Decizia CCR este una istorică și cred că stopează ofensiva unor instituții nedemocratice de a prelua toată puterea în România. Ca președinte al Senatului, camera superioară a forului democratic suprem, nu pot decât să sper că în instituțiile nedemocratice mai sunt oameni care au suficientă responsabilitate pentru a înțelege că lucrurile trebuie să se schimbe.

Schimbarea trebuie să înceapă cu o curățire a acestor instituții. Opinia publică a aflat în ultimele săptămâni informații compromițătoare despre procurori care s-au comportat nedemn pentru funcția lor: au acționat abuziv, în logica cuiva care știe că are puterea absolută. De asemenea, au ieșit la suprafață informații legate de protocoale dintre SRI și DNA care depășesc cu mult cadrul legal de relaționare între cele două instituții. De la mic – la mare, de la cazuri individuale – la modalități de acțiune instituționale, se vede cum cancerul corupției de putere riscă să cuprindă întreg acest sistem. Deci, o curățire nu mai poate fi amânată.

În același timp, decizia CCR trebuie să aducă în prim-plan și încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Decizia nu este, propriu-zis despre aceste drepturi, dar încălcarea lor este un efect nedorit al beției de putere. Am speranțe că eforturile mele, alături de reprezentanții asociațiilor de magistrați și o serie de voci din societatea civilă, vor da roade. În România de astăzi, drepturile și libertățile cetățenilor sunt încălcate, telefoanele cetățenilor sunt ascultate fără mandat, oameni nevinovați sunt hăituiți de justiția care ar trebuie să le facă dreptate, iar România pierde sute de milioane de euro la CEDO. Aceste lucruri trebuie schimbate și eu voi continua să acționez pentru a le schimba.

Si ministrul Justitiei Tudorel Toader a facut precizari :

Întrebat dacă ia în calcul o eventuală propunere de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcție, ministrul Tudorel Toader a răspuns: ”Vă asigur de faptul că veți fi primii informați despre o astfel de posibilitate”, arătând că încă nu s-au purtat discuții în acest sens.

Schimbarea șefei DNA din funcție vine în contextul deciziei de luni a CCR care a arătat că Direcția Națională Anticorupție și-a depășit competențele atunci când a început anchetarea Guvernului Grindeanu pe tema unor acte normative.

Hot this week

Se pregăteşte un nou eşec uriaş al României : programul de înarmare SAFE

La finalul lunii noiembrie, România trebuie să predea Comisiei...

“Faza Zero”a atacului declaşat de Rusia asupra NATO

Institutul pentru Studiului Războiului (ISW) continuă să evalueze faptul...

A murit cel considerat cel mai frumos bărbat din lume

Actorul suedez Björn Andrésen, cunoscut pentru rolul său din...

Molima gripei aviare explodează din nou în Europa

Virusul gripei aviare se răspândește rapid în Europa, cel...

Bill Gates, avertisment uriaş despre China

În cursa pentru dezvoltarea următoarei generații de reactoare nucleare,...

Topics

Se pregăteşte un nou eşec uriaş al României : programul de înarmare SAFE

La finalul lunii noiembrie, România trebuie să predea Comisiei...

“Faza Zero”a atacului declaşat de Rusia asupra NATO

Institutul pentru Studiului Războiului (ISW) continuă să evalueze faptul...

A murit cel considerat cel mai frumos bărbat din lume

Actorul suedez Björn Andrésen, cunoscut pentru rolul său din...

Molima gripei aviare explodează din nou în Europa

Virusul gripei aviare se răspândește rapid în Europa, cel...

Bill Gates, avertisment uriaş despre China

În cursa pentru dezvoltarea următoarei generații de reactoare nucleare,...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Faza de explorare la Neptun Deep, cel mai mare...

Cum se poate obține o sarcină cu ajutor medical

Persoanelor care își doresc să devină părinți, dar se...

Anunţ important al ministrului francez al Forţelor Armate despre trupele din România

Ministrul Forțelor Armate și al Veteranilor din Republica Franceză,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img