Friday, March 6, 2026
12.3 C
Bucharest

Solutie medicala senzationala dezvoltata in Israel

Cercetători din Israel au dezvoltat o nouă tehnologie care este capabilă să transfere direct în creier, prin intermediul unor cipuri din silicon, cantităţi microscopice de medicamente create împotriva maladiei Alzheimer, au anunţat duminică reprezentanţii Technion (Institutul Tehnologic Israelian), citaţi de Xinhua.

Aceste cipuri nanometrice din silicon eliberează o proteină esenţială ce ar putea inhiba dezvoltarea bolii Alzheimer.

Noul studiu, realizat de cercetători de la Technion şi Universitatea Bar-Ilan, a fost publicat în revista Small.

Maladia Alzheimer este caracterizată prin pierderi de memorie, tulburări de vorbire, probleme de orientare spaţială şi deteriorarea abilităţilor motorii.

Această boală, care afectează cu precădere persoanele vârstnice, reprezintă o degenerare a celulelor cerebrale, cauzată în principal de acumulări de mase proteice în ţesuturile creierului, care ucid grupuri de neuroni şi afectează mecanisme esenţiale pentru funcţionarea creierului.

O proteină specifică inhibă procesul de deteriorare a acelor mecanisme, însă inserarea proteinelor în zonele-ţintă din creier nu este deloc o procedură simplă, deoarece medicamentul respectiv trebuie să treacă de bariera hematoencefalică.

Acea barieră, care protejează sistemul nervos central de bacterii şi substanţe chimice dăunătoare, împiedică şi trecerea medicamentelor din fluxul sangvin în creier.

Soluţia dezvoltată de cercetătorii israelieni inserează acea proteină în creier şi o eliberează asupra ţesuturilor-ţintă folosind cipuri speciale, care au o structură nanometrică poroasă, fapt ce le permite să fie încărcate cu cantităţi mari din acea proteină.

Cipul este inserat în creier printr-o procedură de implant sau proteina este lansată direct spre zonele-ţintă sub forma unor particule minuscule încărcate cu un fel de “pistol cu gene”, un sistem ce eliberează rapid în creier particule metalice acoperite cu acele molecule proteice, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

Când medicația orală nu mai este suficientă, există soluții pentru pacienții cu boală Parkinson

Când medicația orală nu mai este suficientă, există soluții...

Topics

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

A început al 3 lea Război Mondial?

A început al 3 lea Război Mondial? E întrebarea care...

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img