Monday, October 5, 2026
23.4 C
Bucharest

Sondaj. Probleme mari pentru PSD

Liderii PSD s-au reunit în cadrul Comitetului Executiv, iar în timpul discuțiilor a picat o adevărată bombă. Senatorul Ecaterina Andronescu a luat cuvântul și a explicat că la Congresul din 10 martie, PSD trebuie să își recâștige electoratul, pentru că partidul ”a ajuns la 30 și ceva la sută”.

Datele provin dintr-un sondaj intern al PSD, care a ajuns pe masa conducerii la finalul lunii ianuarie, iar conform surselor din PSD, acel ”30 și ceva la sută” invocat de Ecaterina Andronescu ar fi un procent situat între 34% și 37%, pentru că sunt mai multe variabile luate în calcul. Practic, PSD a pierdut, în primul an de guvernare, aproape 10%, față de momentul alegerilor de la finalul anului 2016.

Ecaterina Andronescu a confirmat, pentru STIRIPESURSE.RO, discuțiile din Comitetul Executiv al PSD pe tema sondajelor.

”Acestea sunt informațiile care au ajuns și în posesia mea, informații care m-au îngrijorat. Am aflat că noi am am fi în sondaje la 30 și ceva la sută, în loc de 40 și ceva la sută, ceea ce este îngrijorător. Eu vedeam acest Congres ca pe un moment în care să ne recâștigăm electoratul, care, slavă Domnului, ne-a votat într-o proporție covârșitoare la alegerile din 2016, unde am obținut aproape cel mai mare scor din istoria pardului. De altfel, eu plecând de la această situație îmi voi formula un cuvânt la Congresul din 10 martie, pentru că este un moment foarte bun, în care să ne recâștigăm electoratul”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Ecaterina Andronescu ne-a explicat că acest Congres este o bună modalitate pentru PSD să vină cu un document programatic, în care să arate că știe să guverneze nu doar în această perioadă, ci și pe viitor.

”Vedeam acest Congres ca pe un moment în care PSD se poate repoziționa politic, ca pe un moment în care să identificăm domeniile de maximă importanță, după o analiză a specialiștilor din PSD și un moment în care să arătăm că suntem preocupați de guvernare nu doar în acest moment, ci și de cum va arăta guvernarea României în viitor”, a mai spus senatorul PSD citat de stiripesurse.ro

 

Hot this week

Ce se știe despre izbucnirea ciumei în Rusia

O moarte suspectă la un laborator pentru studierea ciumei...

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Preţul energiei : companiile low-cost, în pericol

Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al...

Hegseth amplifică haosul de la Pentagon

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ar intenţiona să...

Viespea asiatică face ravagii în Europa

Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii...

Topics

Ce se știe despre izbucnirea ciumei în Rusia

O moarte suspectă la un laborator pentru studierea ciumei...

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Preţul energiei : companiile low-cost, în pericol

Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al...

Hegseth amplifică haosul de la Pentagon

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ar intenţiona să...

Viespea asiatică face ravagii în Europa

Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii...

Preţul energiei : se anunţă o iarnă de coşmar în toată Europa

Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

A revenit la aceeași maternitate pentru a doua naștere

A revenit la aceeași maternitate pentru a doua naștere Pentru...

Dispare AnimaWings?

Compania aeriană AnimaWings a anunțat joi că a suspendat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img