Thursday, September 3, 2026
24 C
Bucharest

Sotia lui Crin, vicepresedinte PE

Adina Vălean (PNL) şi Corina Creţu (PSD) au fost alese, marţi, în funcţii de vicepreşedinte al Parlamentului European, Vălean obţinând, din primul tur, 394 de voturi, iar Creţu, din al doilea tur, 406 voturi.
În primul tur al alegerilor din PE pentru cele 14 funcţii de vicepreşedinte au votat 729 de europarlamentari, 717 voturi fiind valabil exprimate. După primul tur, şase dintre candidaţi au obţinut majoritatea necesară, de cel puţin 359 de voturi, şi au fost aleşi în funcţii de vicepreşedinţi, printre aceştia fiind Adina Vălean, cu 394 de voturi.
Europarlamentarul PSD Corina Creţu a avut, în primul tur, 342 de opţiuni favorabile, neîntrunind în această etapă majoritatea necesară de 359 de voturi.
În al doilea tur, Corina Creţu a obţinut 406 voturi.
Cele 14 funcţii de vicepreşedinte PE au fost vizate de 15 candidaţi.
Cătălin Ivan a anunţat, marţi, înainte de votul pentru vicepreşedinţii Parlamentului European, că delegaţia PSD nu o va vota pe Adina Vălean care candidează din partea PPE pentru un post de vicepreşedinte PE, caracterizând-o drept “o trădătoare”.
“În primul rând o susţinem pe Corina Creţu, pentru că ea trebuie să fie vicepreşedinte al Parlamentului European după toată activitatea pe care a depus-o. Suntem bucuroşi că nu mai este Laszlo Tokes (vicepreşedinte al PE – n.r.)”, a declarat Cătălin Ivan.
Referitor la votul pentru cele 14 funcţii de vicepreşedinţi, Cătălin Ivan a precizat că delegaţia PSD nu o va vota pe Adina Vălean.
“În general, trădătorii îşi merită soarta, iar eu nu pot s-o văd altfel pe Adina Vălean decât ca pe un trădător. Am dus multe bătălii împreună, ştiu cât de vehementă era împotrriva lui Traian Băsescu într-o anumită perioadă. Schimbarea asta radicală de discurs pe noi ne-a uimit, ca să folosesc un cuvânt elegant. Voturile noastre nu le va avea, pentru că oricât de mult ne-am dori ca România să aibă cât mai mulţi reprezentaţi în funcţiile importante din PE, contează şi calitatea acestora”, a afirmat Ivan.
La rândul său, Monica Macovei a precizat că europarlamentarii PPE vor vota cu Adina Vălean.
“Toată lumea are înţelegeri. E firesc, eu vă spun că cei din PPE vor vota cu Adina Vălean, potrivit înţelegerii”, a precizat Macovei, întrebată dacă există europarlamentari din PPE care ar putea să nu voteze cu Adina Vălean.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, marţi, că dezavuează afirmaţia lui Cătălin Ivan că delegaţia PSD nu o va vota pe Adina Vălean ca vicepreşedinte al PE, arătând că, în mod normal, candidaturile Adinei Vălean şi Corinei Creţu trebuie susţinute de toţi europarlamentarii români.

 

Hot this week

00:09:52

Secretarul General al NATO avertizează : “Rusia a devenit din ce în ce mai nesăbuită”

Secretarul General al NATO avertizează : "Rusia a devenit...
01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

Topics

00:09:52
01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...
01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img
Articolul precedent
Articolul următor