Tuesday, July 1, 2025
23.7 C
Bucharest

Spaima flotei ruse, cele 8800 oi victorioase s-au intors acasa !

Vasul care transporta 8.800 de oi şi a intrat în coliziune cu o navă militară rusă în Marea Neagră s-a întors, vineri, în Portul Midia, iar după ce vor fi descărcate animalele, nava urmează să fie verificată în Şantierul Midia-Năvodari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vasul-cargo, care a intrat joi în coliziune cu o navă militară rusă, în sud-vestul Mării Negre, în timp ce transporta oi spre Iordania, s-a întors, vineri, în jurul orei 15, în Portul Midia, locul de unde plecase miercuri. Nava a fost adusă la cheu cu o pilotină, iar în cursul serii de vineri urmează să fie descărcate cele 8.800 de oi.

Deşi nu are urme vizibile după impact, vasul-cargo va fi dus în Şantierul Midia-Năvodari, unde va fi supus unei expertize tehnice.
Reprezentanţii operatorului navei au declarat presei că vasul nu prezintă urme vizibile, dar s-au întors în port pentru că aşa cer convenţiile internaţionale, fiind nevoie de verificări pentru nu fi probleme ascunse în ceea ce priveşte sistemul de plutire al navei.
De altfel, vasul a ajuns de la locul coliziunii până în Portul Midia cu motoarele proprii, fără probleme.

Vasul-cargo care a intrat în coliziune joi cu o navă militară rusă, în sud-vestul Mării Negre, plecase din Portul Constanţa miercuri seară, potrivit datelor prezentate de un site specializat în deplasările navelor, relateaza Mediafax.

Conform site-ului de profil MarineTraffic.com, nava Youzarsif H a plecat miercuri dimineaţă din Portul Midia, iar miercuri seară făcuse o scurtă escală în Portul Constanţa. Nava sub pavilion Togo, cu 8.800 de oi la bord, trebuiau să ajungă la destinaţie în Iordania, relatează postul turc NTV.

Hot this week

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Topics

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament   Numeroase afecțiuni...

CEO Alexandrion Grup, Nicholas Kass, numit la vârful Consiliului Național de Informații al SUA

Nicholas Kass, fost director executiv al unei cunoscute corporații...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img