Saturday, November 14, 2026
5.6 C
Bucharest

Spre referendum : Camera Deputatilor aproba noua definitie a familiei

Camera Deputaților a adoptat, în ședința de marți, 9 mai, propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României prin modificarea articolului 48 din legea fundamentală, care definește familia.

Au fost 270 de deputați prezenți, dintre care 232 au votat pentru, scrie stiripesurse.ro.

Acest demers vine după ce peste trei milioane de cetăţeni cu drept de vot s-au pronunţat pentru înlocuirea în art. 48 din Constituţia României a termenului ”soţi” cu sintagma ”bărbat şi femeie”, aşa încât aliniatul 1 al art. 48 să aibă în viitor următoarea formulare: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Proiectul merge la Senat, cameră decizională în acest caz. În cazul adoptării și în Senat, legea constituțională trebuie promulgată de președintele Iohannis, după care se va organiza un referendum în care cetățenii vor decide dacă se modifică sau nu Constituție Pentru validarea referendumului este necesară o prezență de minim 30%.

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img