SRI nu poate oferi informaţii, în acest moment, referitoare la faptul că teroriştii care au comis atentate în Europa au utilizat cartele preplătite româneşti, dar precizează că deţine informaţii că sunt folosite cartele nenominale ale operatorilor români de telefonie mobilă în zone de conflict, inclusiv în Siria şi Irak.

Într-un răspuns la o solicitare a AGERPRES, SRI a precizat, luni, că identitatea persoanelor care utilizează aceste cartele nu a putut fi stabilită.

‘Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, inclusiv din cooperare cu alte structuri din SNPCT şi parteneri externi, cartele nenominale ale operatorilor români de telefonie mobilă sunt folosite în areale de conflict, inclusiv Siria şi Irak. Întrucât identitatea persoanelor care le utilizează nu poate fi stabilită, există posibilitatea ca aceste cartele să fie utilizate de cetăţeni români rezidenţi în Siria (sau alte zone de conflict), dar şi de persoane având conexiune cu entităţi teroriste’, se arată în răspunsul SRI.

Premierul Dacian Cioloş a subliniat, duminică, necesitatea unui control mai bun al vânzării cartelelor prepay, adăugând că în perioada următoare ministrul Justiţiei şi cel al Internelor vor aduce în atenţia Executivului “aceste elemente”.

‘Ei se plâng (autorităţile responsabile – n.r.)… ştiţi discuţia veche apropo de cartelele prepay. De exemplu, înţeleg că România e una din puţinele ţări din Uniunea Europeană care vinde încă cartele prepay fără un control de identitate. Înţeleg chiar că au fost folosite în ultima perioadă cartele prepay din România în pregătirea unor atentate în altă parte, în Uniunea Europeană, tocmai pentru că există această flexibilitate în România’, a spus Cioloş, la Pro TV. AGERPRES

5 COMMENTS

  1. ha ha ha!
    nici macar n-au putut sa vina cu o poveste credibila… cit de slabi sunt astia!
    “cartele nenominale ale operatorilor români de telefonie mobilă sunt folosite în areale de conflict, inclusiv Siria şi Irak. Întrucât identitatea persoanelor care le utilizează nu poate fi stabilită, există posibilitatea ca aceste cartele să fie utilizate de cetăţeni români rezidenti in Siria dar si de persoane avind conexiuni cu retele teroriste”
    1) nu-i mai simplu sa dati o lege ca astea prepay nu merg in roaming strain?
    2) nu-i mai simplu sa interziceti temporar roamingul cu Siria si Irak?
    3) adica nu stiti cine le foloseste, dar AR PUTEA fi folosite… pai ascultati-le si vedeti la ce sunt folosite!
    4) si daca stiti pe ce nume sunt luate, la ce bun? concret, sa zicem ca cartela x e luata pe numele de Popescu, sau Ahmet… mai departe cum va ajuta? Raspuns: nu va ajuta la nimic.

    Ciolos asta, prost cum e, s-a grabit sa supralivviteze: el stie ca DEJA au fost folosite la comiterea de atentate… bun, daca i-ati descoperit, inseamna ca ii puteti descoperi si avum! Pai de ce nu continuati sa-i prindeti? Vrei cumva sa strucati un sistem care deja functioneaza si care deja a prins teroristi?

    ha ha ha, cit de slabi stau cu logica si cu imaginatia caimacamii zilei… macaci bugetofagi…

    Si acum, adevarul: supravegherea telefonica nu foloseste la prinderea teroristilor, va folosi doar la ascultarea cetatenilor romani care mai au de dat ceva impozite, care incearca sa scape de ducatura fiscului. Nu e pentru prezent, e pentru viitor. Oamenii se pregatesc pentru ceea ce va urma, pentru confiscarea totala a libertatii prin confiscarea/blocarea banilor.

  2. Gata dosarul penal!
    Cum zice la Biblia doamnei Kovesi (Codul Penal)?
    ”Art. 404 Comunicarea de informatii false
    Comunicarea sau raspandirea, prin orice mijloace, de stiri, date sau informatii false ori de documente falsificate, cunoscand caracterul fals al acestora, daca, prin aceasta, se pune in pericol securitatea nationala, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.”
    .
    Bașca, dacă informațiile nu sunt false și SRI nu le confirmă înseamnă că sunt secrete, ceea ce îl mai cadorisește pe inculpat cu niște ani de tăiat la sare (de la 10 la 20 de ani).
    Ce facem, așteptăm să se predea sau îl luăm cu mascații??!!

Leave a Reply to ThrakianuCancel reply