Saturday, November 22, 2025
12.2 C
Bucharest

Stiripesurse.ro : Cameron face anunțul mult așteptat după Brexit

Guvernul britanic nu va declanşa la acest moment Articolul 50 privind ieşirea din Uniunea Europeană, a declarat luni, în Parlament, premierul David Cameron, după referendumul de joi la care britanicii au votat pentru părăsirea blocului comunitar, scrie stiripesurse.ro.

El a atras totodată atenţia că decizia privind momentul declanşării procedurii prevăzute de Articolul 50 aparţine exclusiv Marii Britanii, potrivit Reuters.

“Guvernul britanic nu va declanşa Articolul 50 în această etapă. Este decizia noastră suverană şi doar Marea Britanie este cea care poate să o ia”, a evidenţiat el.

Cameron a mai spus că el şi cabinetul pe care îl conduce au transmis clar că votul în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană trebuie să fie acceptat.

“Nu mai pot exista dubii în legătură cu rezultatul (la referendum – n.r.). Am transmis clar – iar cabinetul a convenit în această dimineaţă – că decizia trebuie acceptată”, a afirmat el, în discursul susţinut în faţa parlamentarilor.

În acelaşi timp, şeful executivului de la Londra a subliniat că va implica pe deplin administraţiile din Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor în pregătirea negocierilor asupra Brexit-ului.

El a declarat totodată că Banca Angliei şi Trezoreria nu vor ezita să ia măsuri suplimentare pentru a stabiliza pieţele financiare dacă va fi nevoie.

“Marea Britanie îşi doreşte cele mai bune legături economice posibile cu vecinii săi europeni după Brexit”, a adăugat Cameron.

Premierul britanic a mai spus că indiferent de natura viitoarei relaţii a ţării sale cu UE, îşi doreşte ca actualele aranjamente privind securitatea să continue.

Hot this week

Ce le-a spus Secretarul General al NATO şefilor serviciilor secrete din Alianţă

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit miercuri,...

Europa Liberă pune sub semnul întrebării lista SAFE pentru înarmarea României

România poate beneficia de un împrumut de 17 miliarde...

Un Klimt de 236 milioane de dolari

Un portret pictat de austriacul Gustav Klimt, vândut la...

Descoperiri uluitoare despre apariţia vieţii pe Pământ

Utilizarea unor tehnici chimice avansate și a inteligenței artificiale...

România, prima din UE. La inflaţie

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut...

Topics

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari La 70 de ani,...

Grindeanu : dacă Bolojan taie salariile, PSD iese de la guvernare

PSD nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img