Tuesday, September 16, 2025
21.1 C
Bucharest

STS, unitatea militara ce supravegheaza alegerile, isi prezinta obiectivele

Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (UM 0572), generalul cu patru stele Marcel Opriş, susţine că alegerile parlamentare din 11 decembrie vor fi “probabil cele mai transparente’ care s-au desfăşurat vreodată în istoria României.

‘Am stabilit împreună cu ceilalţi factori şi am dat dispoziţie: orice fel de operaţiune informatică se jurnalizează şi se păstrează atât cât spune legea. Dacă e o infracţiune, noi vom păstra aceste jurnalizări până când se stinge efectul infracţiunii. (…) Deci, din acest punct de vedere, chiar dacă un operator STS, cineva din BEC face vreo operaţiune în sistemul informatic prin care să altereze corectitudinea votului, urmele rămân acolo şi sunt la dispoziţia justiţiei. Este exclusă orice fel de posibilitate ca în sistemele electronice să fie într-un fel alterată voinţa cetăţenilor’, a declarat Opriş, joi, la începutul şedinţei Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor.

El a arătat că există o serie de elemente de noutate menite să contribuie la o mai mare transparenţă a procesului de vot. În acest context, el s-a referit la procesele verbale întocmite la închiderea secţiilor de vot.

‘Nu va mai exista nicio intervenţie umană în acest proces, în sensul că la ora 12,00 noaptea fix toate procesele verbale completate electronic de către preşedinţii secţiilor de vot, asistaţi de operatori, vor fi publicate automat de sistem într-un format în care presa şi partidele îl pot prelua’, a afirmat Opriş.

De asemenea, şeful STS a vorbit despre filmarea operaţiunii de numărare a voturilor, precizând că aceasta nu este ‘o măsură doar declarativă’ şi că există un sistem care să monitorizeze dacă se filmează sau nu.

‘Neefectuarea acestei operaţiuni de filmare este infracţiune fiindcă înseamnă alterarea procesului electoral. În momentul în care undeva, la o secţie de vot, unei tablete, unui dispozitiv de genul acesta i s-a întrerupt funcţionarea aplicaţiei de înregistrare video, în centrul de monitorizare se semnalează automat acest lucru. Este atenţionată persoana care răspunde de buna desfăşurare a activităţilor în secţia de vot şi se va vedea dacă e un incident tehnic sau dacă a fost o întrerupere voluntară’, a explicat Marcel Opriş.

Acesta a declarat că filmările vor fi păstrate trei luni, după care vor fi distruse, împreună cu dispozitivele de stocare pe care se află, urmând a fi păstrate doar în cazul în care Biroul Electoral Central sau organele legii solicită vreuna dintre înregistrări.

Potrivit şefului STS, până în acest moment s-au desfăşurat două teste care au verificat inclusiv capacitatea de a filma a tabletelor. ‘Operatorii au fost extrem de responsabili. Din 19.047 de secţii de pe întreg mapamondul, am avut 46 de operatori care din diverse motive nu au participat la cele două simulări’, a afirmat Opriş.

În ceea ce priveşte semnalările de vot multiplu, el a spus că acestea pleacă automat la poliţie, fără a fi filtrate de sistemul gestionat de STS. ‘În momentul în care un CNP a fost introdus a doua oară în sistem cu intenţia de a vota se generează informatic o semnalare care pleacă automat la poliţie’, a susţinut Marcel Opriş citat de Agerpres.

Hot this week

Elon Musk predică violenţa şi moartea în Europa

Downing Street a denunțat luni 'limbajul periculos și incendiar'...

MApN ar trebui să expună public resturile dronelor rusești

Moscova a respins protestul României, după ce MAE de...

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Ameninţată de Rusia cu invazia, Finlanda cumpără rachete americane de 1 miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Topics

Elon Musk predică violenţa şi moartea în Europa

Downing Street a denunțat luni 'limbajul periculos și incendiar'...

MApN ar trebui să expună public resturile dronelor rusești

Moscova a respins protestul României, după ce MAE de...

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Alexandru Bălan, sifon al Rusiei, demascat de SRI

Poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, alături de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img